MONITORUL OFICIAL LOCAL - VERSIUNEA VECHE
IMPORTANT!
În această secțiune sunt publicate documentele emise până la data de 07.09.2023
Toate documentele publicate după data de 07.09.023 se pot consulta în noua formulă a
HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE
– Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna/contrasemna/aviza actele administrative, precum obiecţiile cu privire la legalitate.
– Registrul pentru consemnarea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
a) Proiectele hotărârilor Consiliului Local;
b) Dispoziţiile autorităţii executive, numai în cazul celor cu caracter normativ;
c) Probleme de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale;
d) Proiecte de hotărâre ale Consiliului Local cu caracter normativ;
e) Minute ale ședințelor Consiliului Local în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică;
f) Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului Local;
g) Declaraţii de căsătorie;
h) Documente neprevăzute la lit. a) – g) şi care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică;
i) Alte documente neprevăzute la lit. a) – h) a căror aducere la cunoştinţă publică se apreciază ca fiind oportună şi necesară.
HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE
* Actele emise de Consiliul Local
♦ Registrul pentru evidența PROIECTELOR DE HOTĂRÂRI.
♦ Registrul pentru evidenţa HOTĂRÂRILOR Consiliului Local
PROIECTE DE HOTĂRÂRE ALE CONSILIULUI LOCAL
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
HOTĂRÂRILE CONSILIULUI LOCAL
Membrii Consiliui Local legislatura 2020-2024
[…]
PROCES-VERBAL Incheiat astazi 19.11.2020 în şedinţa ordinara a Consiliului local al comunei Tomesti.
[…]
H O T A R A R E A NR. 55 /2020 PRIVIND APROBAREA EXECUTIEI BUGETARE PE TRIMESTRU III AL ANULUI 2020
[…]
HOTARAREA NR. 54 /2020 PRIVIND RECTIFICAREA BUGETULUI LOCAL PE ANUL 2020
[…]
HOTARAREA nr. 53/19.11.2020 PRIVIND APROBAREA DOCUMENTATIEI TEHNICO-ECONOMICE SI A DEVIZULUI GENERAL PENTRU OBIECTIVUL: „MODERNIZARE DRUM SAT DOBROT –ULITA LA DAMB , COMUNA TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA ”
[…]
H O T A R A R E A NR.52/ 2020 PRIVIND APROBAREA NUMARULUI DE BURSE SCOLARE SI CUANTUMUL ACESTORA PENTRU SEMESTRUL I AL ANULUI SCOLAR 2020-2021
[…]
HOTARAREA nr. 51 /2020 PRIVIND DESEMNAREA UNUI REPREZENTANT AL CONSILIULUI LOCAL TOMESTI IN CONSILIUL DE ADMINISTRATIE AL SCOLII PRIMARE TOMESTI PENTRU ANUL SCOLAR 2020-2021
[…]
HOTĂRÂREA NR. 50 /2020 privind alegerea viceprimarului
[…]
Arhiva Proiectelor de
Hotărâri ale Consiliului Local adoptate
Proiecte de Hotărâre
puse în dezbatere publică
Proiecte de Hotărâre
ale Consiliului Local
Hotărâri adoptate
de Consiliului Local