Repere istorice
|
La începuturile Evului Mediu, zona Zarandului, ca de altfel toată Transilvania, era organizată ca o stăveche vatră de populaţie românească, în obşti săteşti, situate pe văile râurilor sau în depresiunile naturale, iar din punct de vedere politic în districte. Aceste formaţiuni politice româneşti au rezistat multă vreme expansiunii regatului feudal maghiar, ctitorind cunoscutele biserici din piatră de la Ribiţa, Crişcior şi Hălmagiu.
Cunoscutul arheolog şi istoric medieval Radu Popa, remarca faptul că numele de Ţara Zarandului provine din amalgamarea a două realităţi distincte: vechiul comitat al Zarandului din secolele XII-XIII, situat în jurul localităţii eponime, aflată în zona de şes din sudul Crişanei şi comitatul cu acelaşi nume din secolul al XIX-lea, acesta ajungînd efectiv până la izvoarele Crişului Alb. La începuturile evului mediu aceste teritorii făceau parte din Ţara Hălmagiului sau Ţara Crişului Alb .
- După cucerirea de către regatul feudal maghiar, Transilvania este organizată teritorial în comitate. În anul 1214, documentele menţionează existenţa comitatului Zarand, condus de către Dionisie, fiul lui Ompund.
- Într-un document din anul 1359, emis la Alba Iulia de regele Ludovic al Ungariei, este pomenit primul voievod al Hălmagiului „Bybarch Woevodum olahorum de Halmod”(Bibart, voievodul românilor din Hălmagi), într-un proces cu soţia unui orăşan din Zlatna.
|
| Comitatul Zarand reuşeşte să înglobeze localităţile situate în zona Hălmagiului, Bradului şi Băiţei abia în prima jumătate a secolului al XV-lea, în urma unor acţiuni expansioniste ale statului feudal maghiar. Cu toate acestea, districtele continuă să se menţină ca instituţii administrativ teritoriale româneşti.
La începutul Evului Mediu, documentele menţionează existenţa în cadrul comitatului Zarandului a opt districte româneşti, din care şase sunt pomenite într-o diplomă din 1390: Hălmagiu, Căpâlna, Vârfurile, Izvorul Crişului, Arăneag şi Cladova.
În anul 1404 este amintit districtul Crişul Alb, iar în 1441 este menţionat districtul Ribiţa.
Din Țara Zarandului făceau parte și așezările din comuna Tomești, care vor paticipa la evenimentele ce se vor derula în acest spațiu de-a lungul istoriei.
Într-un document din anul 1439 sunt atestate satele: Tomeşti, Dobroţ, Leauţ, Tiuleşti şi Valea Mare de Criş; satul Obârşa este atestat documentar la 1525, iar Livada şi Şteia în 1760.
În secolul al XV-lea, comitatul Zarandului avea o mare întindere, cuprinzînd pe lîngă numeroase sate, şapte cetăţi feudale, cîteva centre miniere şi târguri, printre care Ţebea, Baia de Criş, Băiţa, Galşa.
La mijlocul secolului al XV-lea, în Zarand, se impunea stăpânirea voievozilor români din familia Moga de Hălmagiu. În anul 1448, Voievodul Moga de la Hălmagiu a particicipat, în fruntea unei armate de pe Valea Crişului Alb, la lupta de la Kosovopolie, unde a luptat împreună cu fiii săi Sandrin şi Mihail. Urmare a faptelor de vitejie, atât voievodul Moga cât şi fiii săi au fost confirmaţi în drepturile lor de către Iancu de Hunedoara, prin diploma semnată la Timişoara la 10 aprilie 1451. Ei stăpîneau 120 de sate din Hălmagiu, Căpâlna şi Băiţa. |
|
În urbariul Cetăţii Şiria din 1525, între cele 121 de localităţi, târguri şi sate, erau înregistrate majoritatea satelor din Zarand, inclusiv populaţia acestora. Urbariul Cetăţii Şiria este un document deosebit de important pentru istoria noastră, prin vechimea şi informaţiile referitoare la populaţia existentă la acea dată, satele înscrise, cu câteva excepţii doar, fiind în masă româneşti.
Dintre satele comunei Tomeşti sunt amintite patru: Tomeşti, Obârşa, Leauţ şi Dobroţ.
- Din satul Tomeşti apar 18 familii, între care menţionăm următoarele nume (în lb. latină): Johannes Micle, Petrus Jowan, Stanciul Fazakas, Petrus Stoian, Johannes crainicus, Johannes Stancyh, Michael Dancyh, Johannes şi Georgius Dobra, Thomas Jowan, Thomas Dan şi Thomas Sthan, Ztanislaus Ztoyan etc.
- Satul Dobroţ este pomenit cu şapte familii: Petrus kovacz, Petrus Balicya, Lups .., Petrus Karachon, Johannes Roska, Michael pap, Petrzs pap.
- Din satul Leauţ sunt 12 familii: Jowan, Lupsa, Gavrila, Mihul, Doma, Georgius Mircze, Andreas Doma, Roman, Petrus Roman.
- Cele mai multe familii(22), care apar în urbariul Cetăţii Şiria din 1525, sunt din satul Obârşa: Dan, Jowan, Andreas kenez (posibil cneaz al locului), Thomas, Thiwadar, Dragus, Sthan Sorban, Johannes şi Michael Dobra, Dobrawicya, Bolda, Michael Nadh, Iwan Ungy, Jwan Weres, Elias Kriste, Stan, Mihael Kriste, Luppul etc.
|
|
Până la lupta de la Mohacs(1526), comitatul Zarand a aparţinut regatului Ungariei şi cuprindea teritoriul de la Vf. Vulcan(situat la graniţa comunelor Buceş, Blăjeni şi Ciuruleasa) pe tot cursul Crişului Alb, până dincolo de actuala graniţă cu Ungaria, mărginindu-se cu comitatele Bihor, Bekeş, Cenad, Arad şi Hunedoara. După ocuparaea Ungariei de către turci în urma dezastrului de la Mohacs din 1526, la intervenţia voievodului Transilvaniei Ioan Zapolya, credincios turcilor, comitatul Zarand a fost alipit Transilvaniei în urma păcii de la Oradea din anul 1538. În această perioadă, comitatul Zarand era compus din 4 districte: Zarand, Ineu, Hălmagiu şi districtul Brad. Capitala comitatului Zarand era atunci Ineu, care de pe vremea turcilor s-a numit Ienopole.
În anul 1566 turcii ocupă cetatea Ineului şi partea de câmpie a comitatului rămâne sub stăpânirea lor până în anul 1696, iar partea muntoasă, începând de la Gurahonţ şi până la izvoarele Crişului Alb a continuat să rămână sub jurisdicţia voievodatului Transilvaniei, cu numele de comitatul Zarandului, cu capitala la Baia de Criş, cuprinzând numai districtele Hălmagiului şi al Bradului.
A urmat o perioadă de mare nesiguranţă pentru satele neocupate de turci, deoarece aceştia făceau dese incursiuni şi jefuiau aşezările de pe valea Crişului Alb. După victoria lui Mihai Viteazul contra turcilor, în bătălia de la Călugăreni din anul 1595, turcii părăsesc Ineul şi alte cetăţi ale comitatului. În anul 1599 tătarii pătrund pe valea Crişului Alb până la Baia de Criş, jefuind şi arzând satele. După victoria lui Mihai Viteazul de la Şelimber din 28 octombrie 1599, acesta cucereşte Transilvania şi intră triumfal în Alba Iulia. În fruntea cetăţii Ineului, Mihai Viteazul va numi un pîrcălab. După asasinarea lui Mihai Viteazul (9 august 1601), turcii vor relua incursiunile pe valea Crişului Alb(1605), iar după anul 1659 ei ocupă temporar şi partea muntoasă a comitatului Zarand. În anii 1664 şi 1670, turcii fac noi incursiuni în Zarand, provocînd multe necazuri localnicilor.
|
|
Încorporarea Transilvaniei în Imperiul Habsburgic a dus la lupte antihabsburgice care vor antrena şi localităţile din Zarand. Cea mai amplă mişcare a fost Răscoala curuţilor (1703-1711), condusă de Francisc Rakoczy.
La răscoală se alătură şi ţăranii iobagi din Zarand, Rakoczy încredinţând comanda curuţilor din această zonă lui Gheorghe Barcsai, care a ţinut întruniri la Baia de Criş şi Brad. Răsculaţii înregistrează o primă victorie la 19 septembrie 1703 la Brad, unde înving oastea condusă de Mihail Sava, împuternicitul habsburgilor.
Unirea cu Biserica Romei înfăptuită de austrieci la 1700, a provocat puternice reacţii în toată Transilvania. Între anii 1750-1753, Hălmagiul a fost teatrul unor aprige lupte religioase duse de ortodocşi pentru apărarea credinţei strămoşeşti.
 Mişcarea călugărului Sofronie din Cioara (1759-1761), a luat forma unei revolte de masă la care au participat şi locuitorii Zarandului.
|
| Răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan din anul 1784 a cuprins o bună parte din Transilvania, ţăranii din Zarand fiind prezenţi în principalele confruntări cu nobilimea şi apoi cu trupele imperiale. |
|
 ♦ Începutul răscoalei se petrece în Zarand. La târgul săptămânal de la Brad din 28 octombrie 1784, Crişan ascuns sub podul de peste Crişul Alb, cheamă pentru ziua de duminică, 31 octombrie 1784, ca fiecare sat să trimită cîte trei oameni la biserica din Mesteacăn, unde va veni Horea cu importante porunci de la împăratul Iosif al-II-lea. Aici, Crişan le vorbeşte tăranilor în numele lui Horea şi hotărăsc să plece neântârziat spre Alba Iulia pentru a se înscrie în regimentele grănăcereşti, urmând ca a doua zi să se întâlnească la Curechiu. După incidentul de la Curechiu din 1 noiembrie 1784, incident care marchează începutul răscoalei, ţăranii nu mai pleacă spre Alba Iulia, ci se întorc spre Brad atacând în 2-3 noiembrie, curţile nobiliare din Crişcior, Brad, Mesteacăn şi Ribiţa.
 (Gravură în aramă din colecţia dlui Leax von Partheim din Viena) ♦ Un moment important al răscoalei l-a constituit depunerea jurământului de către ţăranii răsculaţi în faţa celor trei căpitani - Horea, Cloşca şi Crişan - în 4 noiembrie 1784 la Păltinei, în hotarul comunei Blăjeni, din apropierea Vf. Vulcan. După jurământ, oastea s-a împărţit în două, una plecând pe Cerniţa spre Abrud, condusă de Cloşca şi Crişan, cealaltă condusă de Horea luând-o spre Cîmpeni. La atacurile asupra Abrudului şi a Roşiei Montane din 6 noiembrie au participat ţărani din 29 de sate din comitatul Hunedoarei şi Zarandului. În faţa primejdiei răscoalei, autorităţile încearcă diverse soluţii de potolire a furiei ţăranilor. Astfel se vor semna trei armistiţii între răsculaţi şi reprezentanţii autorităţilor, unul dintre acestea încheindu-se la Valea Bradului, în 16-17 noiembrie 1784, fiind încheiat între medicul oculist român Ion Molnar Piuariu, reprezentant al autorităţilor şi Crişan, în prezenţa a peste 600 de ţărani.
♦ O importantă victorie obţin răsculaţii în lupta din 28 noiembrie 1784, în partea de est a Bradului, când ţăranii conduşi de Crişan înfrâng oştirea maiorului Stoianich, care se va retrage spre Hălmagiu fiind urmărit de răsculaţi.
♦ Ultima luptă între răsculaţi şi trupele imperiale are loc în 7 decembrie 1784 la Mihăileni, unde cad ucişi 85 de ţărani între care şi căpitanul Micula Bibarţ din Blăjeni, această dată marcînd sfîrşitul răscoalei. |
Fără îndoială că la aceste evenimente au fost prezenți și țăranii din satele comunei Tomești.
Astfel în 3 noiembrie 1784, țăranii atacă și devastează curțile nobililor Hollaky din Tomești. După înfrângerea răscoalei, satul Tomești se plânge autorităților, arătând că domnul său pământesc Hollaky Farcaș, care suferind pagube însemnate în timpul răscoalei, pretinde de la ei despăgubirea prin robotă. Le pune astfel în sarcină mai multă robotă decât sunt ei în stare să împlinească. În cadrul anchetelor declanșate de autorități după înfrângerea răscoalei, minerul Ion Anca din Baia de Criș, întrebat cum a ajuns răscoala la Baia de Criș, acesta răspunde simplu că au venit oameni mulți din satele Baldovini, Valea Mare și Tiulești pentru a-i face pe unguri români.
De ce au vrut să-i facă români? Ca să nu mai fie nici un ungur. |
|
♦ În a doua jumătate a sec. XVIII şi prima jumătate a sec.XIX, Transilvania înregistrează o creştere spectaculoasă a populaţiei, datorită în primul rînd, sporului natural. Conform recensămîntului din 1846, populaţia Zarandului număra 53.727 locuitori, din care: 51.323 români, 826 ţigani, 822 nemţi, 710 unguri, 20 slovaci, 17 evrei, 6 sîrbi şi 3 armeni. Din punct de vedere social populaţia Zarandului avea 2024 nobili, 519 honoratius, 3561 liberi, 46.797 iobagi şi 826 ţigani.
|
|
Revoluţia de la 1848-1849 din Transilvania a cuprins în aria ei de desfăşurare şi Ţara Zarandului, unde au avut loc importante evenimente, înteaga populaţie din zonă fiind implicată în revoluţie. Deşi zona cea mai fierbinte în care s-a desfăşurat un adevărat „război civil” a fost cea a Munţilor Apuseni, unde la Cîmpeni Avram Iancu şi-a instalat cartierul general al revoluţiei, valea Crişului Alb a reprezentat poarta principală de intrare în Apuseni.
 Avram Iancu În Ţara Zarandului, începând din 28 octombrie 1848 au loc primele ciocniri între revoluţionarii români şi nobilii maghiari, Avram Iancu trimiţînd oameni de încredere pentru a evita dezordinea şi eventualele excese. Cu toate că în zilele următoare ordinea a fost restabilită, în 8 noiembrie, o expediţie de represiune formată din peste 600 de soldaţi unguri sub comanda maiorului Gal Laszlo, năvăleşte asupra Hălmagiului, cei peste 300 de moţi conduşi de tribunul Cândea fiind împrăştiaţi, iar tribunul prins şi apoi spânzurat.
A doua zi, satele Hălmăgel şi Pleşcuţa, care au refuzat să se predea, au fost făcute una cu pământul de către soldaţii unguri.
Dar cea mai crâncenă vărsare de sânge a avut loc în bătălia de la Târnava de Criș, (în imediata apropiere de satul Șteia), din toamna anului 1848, unde au fost omorâţi aproape 1200 de moţi, între care și locuitori din satele comunei Tomești.
 Placa comemorativă montată pe clădirea școlii din Tomești. Biruitoare, armata ungară ocupă fără rezistenţă Baia de Criş şi în dimineaţa de 9 noiembrie este ocupat Bradul, doar pentru o zi.
La începutul anului 1849, o trupă militară sub comanda maiorului Beke Iozsef, ocupă în 19-20 ianuarie Hălmagiul şi Baia de Criş, iar peste trei zile ajung la Brad de unde organizează expediţii de pradă în satele din jur. Hălmagiul, Baia de Criş şi Bradul vor fi ocupate la sfîrşitul lunii februarie de o armată ungară condusă de maiorul Csutak Kalaman. Fiind mereu hărţuit de cetele moţilor, în ajutorul lui Csutak a fost trimis la sfârşitul lunii martie, un detaşament sub comanda maiorului Hatvani Imre, care incendiază Ribiţa şi alte sate, iar maiorul Csutak atacă Luncoiul şi satele Zdrapţi şi Mihăileni, încercând să împresoare tabăra prefectului Buteanu în defileul de la Buceş. Cetele moţilor rezistă, respingând armata maghiară.
În satul Mihăileni se vor întâlni deputatul Ioan Dragoş, trimisul lui Kossuth şi fruntaşii români ai revoluţiei, între care Iancu şi Buteanu, în cele două încercări de înţelegere între cele două revoluţii(22-23 aprilie şi 3 mai 1849). Deputatul Dragoş va ajunge la Abrud, unde au loc tratative, încheiate cu un armistiţiu, care va fi încălcat la o zi de la semnare, de către Hatvani care trece prin pasul Buceşului şi intră cu armata în Abrud. Hatvani îi arestează pe Ioan Buteanu şi Petru Dobra, ultimul fiind ucis. În Abrud se dau lupte crâncene, Dragoş plăteşte cu viaţa încrederea în Kossuth şi, până la urmă Hatvani este învins, retrăgându-se spre Brad şi Hălmagiu. Ioan Buteanu a fost luat prizonier şi va fi spâzurat la Iosăşel, în apropierea Hălmagiului. Hatvani va reveni la Abrud, în fruntea unei noi armate, dar şi de data aceasta este înfrânt de moţi, care obţin o stălucită victorie în 18 mai 1849, la După Piatră(comuna Buceş), unde un rol decisiv l-a avut preotul Simion Groza din satul Rovina.
În timpul desfăşurării evenimentelor, au fost arse şi pustiite sate întregi (în localitatea Blăjeni au fost arse peste 300 de case), iar în localităţile Mesteacăn, Brad, Ţărăţel, Juncu de Sus, Grohot, Blăjeni-Plai şi Blăjeni-Sat au fost arse bisericile ortodoxe.
Cei peste 10 ani de regim absolutist de după revoluţie, reprezintă o perioadă de represiuni pentru românii transilvăneni. Transilvania a fost împărţită în 10 districte (în frunte cu un comandant militar), iar acestea în 79 de cercuri. Cercul Baia de Criş cuprindea subcercurile Brad, Baia de Criş şi Hălmagiu.
După un deceniu de guvenare absolutistă, în urma eşecurilor interne şi externe, se va schimba sistemul de guvernare cu un „regim liberal”. Vor fi desfiinţate districtele şi au fost numiţi prefecţi (comiţi supremi) cu însărcinarea de a organiza judeţele pe baza „egalei îndreptăţiri” a tuturor popoarelor.
 Clădirea fostei Prefecturi a Zarandului din Baia de Criș În noul context, comitatul Zarand cu reşedinţa la Baia de Criş, va cunoaşte o perioadă deosebită, la coducerea acestuia fiind pentru prima dată o administraţie românească (1861-1876). Localitatea Baia de Criş era cea mai importantă de pe toată valea Crişului Alb, având statutul de civitas (oraş), singurul oraş din zonă. Primul prefect(comite suprem) al comitatului(Judeţului Zarand) a fost Ioan Pipoş, în perioada 1861-1867. Personalităţi româneşti remacabile au fost în fruntea comitatului Zarand în această perioadă: dr. Iosif Hodoş, Amos Frâncu, Gheorghe Secula, Ioan Simionaşiu. Una dintre cele mai importante realizări ale noii administraţii de la Baia de Criş a fost înfiinţarea Gimnazului Greco-Ortodox Român din Brad. Zarandul s-a dovedit cel mai dinamic comitat românesc, apărând prin acţiunile întreprinse atât cauza generală a Transilvaniei, dar mai ales a moţilor. Nu întâmplător, în anii săi de pribegie prin munţi, Avram Iancu spunea: „Câtă lume am umblat eu, ţară mai bună, mai bogată şi mai frumoasă, cu oameni mai primitori, ca Ţara Zarandului, n-am aflat. Dacă voi muri, numai aici să mă îngropaţi”.
|
|
Administraţia românească a Comitatului Zarand va fi schimbată în anul 1876, cînd are loc reorganizarea administrativă a Transilvaniei. Astfel, o mare parte din comitatul Zarand va fi inclusă în noul comitat Hunedoara, care îşi avea reşedinţa la Deva şi cuprindea teritoriile din vechiul comitat Hunedoara, Scaunul Orăştie, Haţegul. Din vechiul comitat al Zarandului erau incluse în comitatul Hunedoarei plăşile Baia de Criş şi Brad, precum şi unele părţi din plasa Hălmagiu.
Datele recensămîntului din anul 1900 ne dau un total de 105.893 de locuitori, din care 96.461 români şi 6.299 maghiari la un număr de 167 sate cîte sunt cuprinse în zona etnografică a Ţării Zarandului.
|
|
