MONITORUL OFICIAL LOCAL
ALTE DOCUMENTE
– Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna/contrasemna/aviza actele administrative, precum obiecţiile cu privire la legalitate.
– Registrul pentru consemnarea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
a) Proiectele hotărârilor Consiliului Local;
b) Dispoziţiile autorităţii executive, numai în cazul celor cu caracter normativ;
c) Probleme de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale;
d) Proiecte de hotărâre ale Consiliului Local cu caracter normativ;
e) Minute ale ședințelor Consiliului Local în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică;
f) Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului Local;
g) Declaraţii de căsătorie;
h) Documente neprevăzute la lit. a) – g) şi care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică;
i) Alte documente neprevăzute la lit. a) – h) a căror aducere la cunoştinţă publică se apreciază ca fiind oportună şi necesară.
ALTE DOCUMENTE PUBLICE
♦ Registrul pentru consemnarea comunicărilor, propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:

♦ Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna / contrasemna / aviza actele administrative, precum și obiecţiile cu privire la legalitate.
* Documente emise de primărie care fac parte din categoria informațiilor publice.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
♦ Registrul pentru consemnarea comunicărilor, propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND APROBAREA MODIFICARII ORGANIGRAMEI SI A STATULUI DE FUNCŢII PENTRU FUNCŢIONARII PUBLICI ŞI PERSONALUL CONTRACTUAL DIN CADRUL APARATULUI DE SPECIALITATE AL PRIMARULUI COMUNEI TOMESTI
ContinuarePROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND INDEXAREA NIVELURILOR IMPOZITULUI PE MIJLOACELE DE TRANSPORT CU MASA TOTALA MAXIMA AUTORIZATA MAI MARE SAU EGALA CU 12 TONE PENTRU ANUL 2024
ContinuarePROIECT DE HOTĂRÂRE NR. 53 /13.10. 2023 PRIVIND ANALIZA STADIULUI DE ÎNSCRIERE A DATELOR ÎN REGISTRUL AGRICOL PENTRU TRIMESTRUL III AL ANULUI 2023 ŞI STABILIREA MĂSURILOR PENTRU EFICIENTIZAREA ACESTEI ACTIVITĂŢI
ContinuarePROIECT DE HOTARARE NR. 52 /13.10.2023 PRIVIND APROBAREA ÎNCHEIERII UNUI PROTOCOL DE COLABORARE PENTRU REALIZAREA LUCRĂRILOR DE DECOLMATARE PE CURSUL DE APĂ – VALEA OBARSEI, PE TERITORIUL SATULUI TOMESTI, DE PE TERITORIUL COMUNEI TOMESTI, JUDEŢUL HUNEDOARA
[…]
PROIECT DE HOTARARE NR. 51/13.10.2023 PRIVIND RECTIFICAREA BUGETULUI LOCAL AL COMUNEI TOMESTI PE ANUL 2023
[…]
PROIECT DE HOTARARE NR. 50/18.09.2023 PRIVIND TRECEREA UNEI SUPRAFETE DE TEREN DIN PROPRIETATEA STATULUI IN PROPRIETATE PARTICULARA
[…]
PROIECT DE HOTARARE NR.48 /18.09.2023 PRIVIND APROBAREA MODIFICĂRII STATUTULUI ȘI A ACTULUI CONSTITUTIV AL ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ ,,SISTEMUL INTEGRAT DE GESTIONARE A DEȘEURILOR JUDETUL HUNEDOARA
[…]
PROIECT DE HOTĂRÂRE NR. 47/05.09.2023 PRIVIND ALEGEREA PREŞEDINTELUI DE ŞEDINŢĂ
[…]
DISPOZITIA NR. 36/2021 PRIVIND CONVOCAREA CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI TOMESTI,IN SEDINTA ORDINARA PENTRU DATA DE 31.08.2021, ORA 13,00
[…]
DISPOZITIA NR. 28/2021 PRIVIND CONVOCAREA CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI TOMESTI, IN SEDINTA ORDINARA PENTRU DATA DE 22.07.2021, ORA 13,00
[…]
DISPOZITIA NR. 22/2021 PRIVIND CONVOCAREA CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI TOMESTI, IN SEDINTA ORDINARA PENTRU DATA DE 30.06.2021, ORA 13,00
[…]
DISPOZITIA NR. 15/2021 PRIVIND CONVOCAREA CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI TOMESTI, IN SEDINTA ORDINARA PENTRU DATA DE 27.05.2021, ORA 13,00
[…]
DISPOZITIA NR. 9/2021 PRIVIND CONVOCAREA CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI TOMESTI, IN SEDINTA ORDINARA PENTRU DATA DE 31.03.2021, ORA 13,30
[…]
DISPOZITIA NR. 9/2021 PRIVIND CONVOCAREA CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI TOMESTI, IN SEDINTA ORDINARA PENTRU DATA DE 31.03.2021, ORA 13,30
[…]
Dispoziția de primar nr.2/2021
[…]
D I S P O Z I T I A NR. 8 /2021 PIVIND RECUPERAREA UNEI SUME DE ALOCATIE DE SUSȚINERE A FAMILIEI PLATITA NECUVENIT DOAMNEI NAGHI GEANINA RASA, CNP 2840212226811 CU FOSTUL DOMICILIU ÎN LOCALITATEA DOBROT, NR. 9, COM. TOMESTI, JUD. HUNEDOARA;
[…]
ANUNT dezbatere publică asupra PROIECTULUI DE HOTARARE PRIVIND ÎNSUȘIREA ACTULUI ADIȚIONAL NR. 2 LA DOCUMENTUL DE POZIȚIE PRIVIND MODUL DE IMPLEMENTARE A PROIECTULUI „SISTEM INTEGRAT DE MANAGEMENT AL DEȘEURILOR ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA”
[…]
ANUNT dezbatere publică asupra PROIECTULUI DE HOTARARE PRIVIND ÎNSUȘIREA ACTULUI ADIȚIONAL NR. 1 LA CONTRACTUL DE PRESTARE A SERVICIULUI DE SALUBRIZARE ÎN ZONA DE COLECTARE 1 BRAD, JUDEȚUL HUNEDOARA NR. 11/11.01.2023, PRECUM ȘI MANDATAREA PREȘEDINTELUI SĂ SEMNEZE ACTUL ADIȚIONAL
[…]
ANUNT dezbatere publică asupra PROIECTULUI DE HOTARARE PRIVIND ACTUALIZAREA PLANULUI DE ANALIZA SI ACOPERIRE A RISCURILOR (PAAR) IN COMUNA TOMESTI PE ANUL 2023
[…]
ANUNT dezbatere publică asupra PROIECTULUI DE HOTARARE nr. 23/01.03.2023 PRIVIND APROBAREA NUMARULUI DE BURSE SCOLARE SI CUANTUMUL ACESTORA PENTRU SEMESTRUL II AL ANULUI SCOLAR 2022-2023
[…]
PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND APROBAREA MODIFICARII ORGANIGRAMEI SI A STATULUI DE FUNCŢII PENTRU FUNCŢIONARII PUBLICI ŞI PERSONALUL CONTRACTUAL DIN CADRUL APARATULUI DE SPECIALITATE AL PRIMARULUI COMUNEI TOMESTI
ContinuarePROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND INDEXAREA NIVELURILOR IMPOZITULUI PE MIJLOACELE DE TRANSPORT CU MASA TOTALA MAXIMA AUTORIZATA MAI MARE SAU EGALA CU 12 TONE PENTRU ANUL 2024
ContinuarePROIECT DE HOTĂRÂRE NR. 53 /13.10. 2023 PRIVIND ANALIZA STADIULUI DE ÎNSCRIERE A DATELOR ÎN REGISTRUL AGRICOL PENTRU TRIMESTRUL III AL ANULUI 2023 ŞI STABILIREA MĂSURILOR PENTRU EFICIENTIZAREA ACESTEI ACTIVITĂŢI
ContinuarePROIECT DE HOTARARE NR. 52 /13.10.2023 PRIVIND APROBAREA ÎNCHEIERII UNUI PROTOCOL DE COLABORARE PENTRU REALIZAREA LUCRĂRILOR DE DECOLMATARE PE CURSUL DE APĂ – VALEA OBARSEI, PE TERITORIUL SATULUI TOMESTI, DE PE TERITORIUL COMUNEI TOMESTI, JUDEŢUL HUNEDOARA
[…]
PROIECT DE HOTARARE NR. 51/13.10.2023 PRIVIND RECTIFICAREA BUGETULUI LOCAL AL COMUNEI TOMESTI PE ANUL 2023
[…]
PROIECT DE HOTARARE NR. 50/18.09.2023 PRIVIND TRECEREA UNEI SUPRAFETE DE TEREN DIN PROPRIETATEA STATULUI IN PROPRIETATE PARTICULARA
[…]
PROIECT DE HOTARARE NR.48 /18.09.2023 PRIVIND APROBAREA MODIFICĂRII STATUTULUI ȘI A ACTULUI CONSTITUTIV AL ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ ,,SISTEMUL INTEGRAT DE GESTIONARE A DEȘEURILOR JUDETUL HUNEDOARA
[…]
PROIECT DE HOTĂRÂRE NR. 47/05.09.2023 PRIVIND ALEGEREA PREŞEDINTELUI DE ŞEDINŢĂ
[…]
PROCES-VERBAL Incheiat astazi 16.12.2020 în şedinţa ordinara a Consiliului local al comunei Tomesti.
[…]
PROCES-VERBAL Incheiat astazi 19.11.2020 în şedinţa ordinara a Consiliului local al comunei Tomesti.
[…]
PROCES-VERBAL Incheiat astazi 19.11.2020 în şedinţa ordinara a Consiliului local al comunei Tomesti.
[…]
PROCES – VERBAL încheiat în şedinta de îndată a Consiliului local al comunei Tomesti din data de 11.11.2020,ora 12.00
[…]
PROCES-VERBAL Încheiat astăzi 22.10.2020, în şedinţa privind ceremonia de constituire a Consiliului local al comunei Tomesti
[…]
PROCES-VERBAL Incheiat astazi 28.08.2020 în şedinţa ordinara a Consiliului local al comunei Tomesti.
[…]
PROCES-VERBAL Incheiat astazi 23.07.2020 în şedinţa ordinara a Consiliului local al comunei Tomesti.
[…]
PROCES-VERBAL Incheiat astazi 28.05.2020 în şedinţa ordinara a Consiliului local al comunei Tomesti.
ContinuareANUNȚURI PUBLICE
(anunțuri imobiliare, somații publice, posturi vacante, documente care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică)
ANUNT. PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND ÎNSUŞIREA RAPORTULUI PRIVIND ACTIVITATEA ASISTENŢILOR PERSONALI AI PERSOANELOR CU HANDICAP GRAV PE SEMESTRUL I AL ANULUI 2023
[…]
ANUNȚ. PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND ANALIZA STADIULUI DE ÎNSCRIERE A DATELOR ÎN REGISTRUL AGRICOL PENTRU TRIMESTRUL II AL ANULUI 2023 ŞI STABILIREA MĂSURILOR PENTRU EFICIENTIZAREA ACESTEI ACTIVITĂŢI
ContinuareANUNT. PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND APROBAREA DOCUMENTATIEI TEHNICO-ECONOMICE SI A DEVIZULUI GENERAL PENTRU OBIECTIVUL: „APARARE MAL DRUM SI REPARATII PODET ULITA LACURI VALEA OBARSA , SAT OBARSA COMUNA TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA ”
[…]
ANUNT. PROIECT DE HOTARARE PRIVIND ALOCAREA UNEI SUME PENTRU ORGANIZAREA ACTIUNII: „ SARBATOAREA MESTERILOR POPULARI OBARSA- EDITIA A XXIV :
[…]
Anunţ privind aplicarea Legii nr.123/2023 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr.18/1991
[…]
PROIECT DE HOTĂRÂRE NR. 31 /24.04.2023 PRIVIND APROBAREA ALOCARII UNEI SUME DE BANI PENTRU COMPLETAREA FONDURILOR PROPRII ALE PAROHIEI ORTODOXE ROMANE OBARSA
[…]
PROIECT DE HOTĂRÂRE NR. 30 /24.04.2023 PRIVIND APROBAREA ALOCARII UNEI SUME DE BANI PENTRU COMPLETAREA FONDURILOR PROPRII ALE PAROHIEI ORTODOXE ROMANE RISCULITA, FILIALA VALEA MARE DE CRIS
[…]
DISPOZITIA NR. 46/2023 PRIVIND CONVOCAREA CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI TOMESTI, IN SEDINTA ORDINARA PENTRU DATA DE 31.05.2023, ORA 13,00
[…]
Declarații de avere și de interese
HOTĂRÂRE NR . 7/30.01.2018
PRIVIND STABILIREA SALARIILOR DE BAZĂ PENTRU FUNCŢIONARII PUBLICI ŞI PERSONALUL CONTRACTUAL DIN CADRUL APARATULUI DE SPECIALITATE AL PRIMARULUI COMUNEI TOMESTI
Transparența veniturilor salariale
Rapoarte și studii
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Toate documentele de interes public
ANUNT privind dezbatere publică asupra PROIECTULUI DE HOTARARE PRIVIND APROBAREA PROGRAMULUI ANUAL DE ACHIZITII PUBLICE PE ANUL 2024
[…]
PROIECT DE HOTARARE nr. 13/23.01.2024 PRIVIND INSUSIREA REZULTATULUI INVENTARIERII PATRIMONIULUI PUBLIC SI PRIVAT AL COMUNEI TOMESTI PENTRU ANUL 2023
ContinuareDISPOZITIA NR.4 /2024 PRIVIND CONVOCAREA CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI TOMESTI, IN SEDINTA ORDINARA PENTRU DATA DE 31.01.2024, ORA 13,00
[…]
CONVOCATOR
[…]
PROIECT DE HOTARARE privind aprobarea bugetului local al comunei Tomesti pe anul 2024
[…]
CONSULTARE PUBLICA asupra Proiectului de Hotărâre privind aprobarea Bugetului comunei Tomești pentru anul 2024
[…]
PROIECT DE HOTARARE NR. 11/ 12.01.2024 PRIVIND APROBAREA BUGETULUI LOCAL AL COMUNEI TOMESTI PE ANUL 2024
ContinuarePROIECT DE HOTARARE nr. 9/03.01.2024 PRIVIND APROBAREA UTILIZARII EXCEDENTULUI BUGETAR DIN ANUL 2023 IN ANUL 2024
[…]