MONITORUL OFICIAL LOCAL
ALTE DOCUMENTE
– Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna/contrasemna/aviza actele administrative, precum obiecţiile cu privire la legalitate.
– Registrul pentru consemnarea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
a) Proiectele hotărârilor Consiliului Local;
b) Dispoziţiile autorităţii executive, numai în cazul celor cu caracter normativ;
c) Probleme de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale;
d) Proiecte de hotărâre ale Consiliului Local cu caracter normativ;
e) Minute ale ședințelor Consiliului Local în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică;
f) Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului Local;
g) Declaraţii de căsătorie;
h) Documente neprevăzute la lit. a) – g) şi care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică;
i) Alte documente neprevăzute la lit. a) – h) a căror aducere la cunoştinţă publică se apreciază ca fiind oportună şi necesară.
ALTE DOCUMENTE PUBLICE
♦ Registrul pentru consemnarea comunicărilor, propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:

♦ Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna / contrasemna / aviza actele administrative, precum și obiecţiile cu privire la legalitate.
* Documente emise de primărie care fac parte din categoria informațiilor publice.
ANUNT dezbatere publică asupra PROIECTULUI DE HOTARARE PRIVIND ÎNSUȘIREA ACTULUI ADIȚIONAL NR. 2 LA DOCUMENTUL DE POZIȚIE PRIVIND MODUL DE IMPLEMENTARE A PROIECTULUI „SISTEM INTEGRAT DE MANAGEMENT AL DEȘEURILOR ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA”
[…]
ANUNT dezbatere publică asupra PROIECTULUI DE HOTARARE PRIVIND ÎNSUȘIREA ACTULUI ADIȚIONAL NR. 1 LA CONTRACTUL DE PRESTARE A SERVICIULUI DE SALUBRIZARE ÎN ZONA DE COLECTARE 1 BRAD, JUDEȚUL HUNEDOARA NR. 11/11.01.2023, PRECUM ȘI MANDATAREA PREȘEDINTELUI SĂ SEMNEZE ACTUL ADIȚIONAL
[…]
ANUNT dezbatere publică asupra PROIECTULUI DE HOTARARE PRIVIND ACTUALIZAREA PLANULUI DE ANALIZA SI ACOPERIRE A RISCURILOR (PAAR) IN COMUNA TOMESTI PE ANUL 2023
[…]
ANUNT dezbatere publică asupra PROIECTULUI DE HOTARARE nr. 23/01.03.2023 PRIVIND APROBAREA NUMARULUI DE BURSE SCOLARE SI CUANTUMUL ACESTORA PENTRU SEMESTRUL II AL ANULUI SCOLAR 2022-2023
[…]
♦ Registrul pentru consemnarea comunicărilor, propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND TRANSFORMAREA POSTULUI VACANT REFERENT GRAD PROFESIONAL PRINCIPAL IN CONSILIER GRAD PROFESIONAL SUPERIOR DIN CADRUL COMPARTIMENTULUI CONTABILITATE SI RESURSE UMANE AL PRIMARIEI COMUNEI TOMESTI
[…]
A N U N Ț P U B L I C – Amenajamentul fondului forestier proprietate publică şi privată aparţinând comunei Tomeşti, judeţul Hunedoara
[…]
Convocator A CELEI DE-A 19 -A ŞEDINŢE DIN CEL DE-AL 8–LEA MANDAT AL CONSILIULUI LOCAL
[…]
DISPOZITIA NR. 35/2022 PRIVIND CONVOCAREA CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI TOMESTI, IN SEDINTA ORDINARA PENTRU DATA DE 28.04.2022, ORA 13,00
[…]
ANUNT PRIVIND APROBAREA ÎNCHIRIERII PRIN ATRIBUIRE DIRECTĂ A PĂȘUNILOR DISPONIBILE AFLATE ÎN PROPRIETATEA PRIVATĂ A COMUNEI TOMESTI
[…]
RAPORT PRIVIND STAREA ECONOMICA SI SOCIALA SI DE MEDIU A COMUNEI TOMESTI PE ANUL 2021
[…]
PROCES-VERBAL al ședinței Consiliului Local din 31.03.20222
[…]
HOTARAREA nr. 24/2022 PRIVIND CONSTATAREA INCETARII DE DREPT INAINTE DE EXPIRAREA DURATEI NORMALE , PRIN DEMISIE , A MANDATULUI DE CONSILIER LOCAL AL DOMNULUI DOBREI DANIEL, PRECUM SI VACANTAREA LOCULUI DE CONSILIER LOCAL

ANUNT
În conformitate cu prevederile art. 7 alin. 2 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vă aducem la cunoştinţă că azi , 24.04.2023 s-a initiat de catre primarul comunei Tomesti , dl. Vasiu Adrian-Viorel
PROIECTUL DE HOTARARE
PRIVIND APROBAREA ALOCARII UNEI SUME DE BANI
PENTRU COMPLETAREA FONDURILOR PROPRII ALE
PAROHIEI ORTODOXE ROMANE OBARSA
Proiectul de hotărâre poate fi consultat la sediul Primăriei comunei Tomesti până la data de 30.05.2023 , ora 10.00 .
Se pot depune la sediul Primăriei comunei tomesti, la compartimentul Secretar general comuna , sugestii, propuneri, opinii referitoare la acest proiect de hotărâre.
PRIMAR
Vasiu Adrian-Viorel
ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
CONSILIUL LOCAL
PROIECT DE HOTĂRÂRE NR. 31 /24.04.2023

Consiliul local al comunei Tomesti judeţul Hunedoara ;
Tinând seama de cererea Parohiei Ortodoxe Romane Obarsa inregistrata la sediul Primariei comunei Tomesti sub nr.474 din 24.04.2023 prin care dl. Guzu Ionel, preot al Parohiei Ortodoxe Romane Obarsa solicita alocarea unei sume de bani pentru lucrari de reabilitare a Bisericii Ortodoxe Obarsa .
Luand in considerare referatul de aprobare nr. 3/36 prezentat de primarul comunei Tomesti la proiectul de hotarare privind aprobarea alocarii unei sume de bani pentru completarea fondurilor proprii ale Parohiei Ortodoxe Romane Obarsa;
Analizand art.3 alin.(2) din Ordonanţa Guvernului nr. 82/2001, aprobată prin Legea nr. 125/2002, privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, cu modificările şi completările ulterioare; precum si art.4 alin.(2) din Hotărârea de Guvern nr.1470/2002, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor O.G. nr.82/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
In baza Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare ;
Având în vedere prevederile art. 129, alin.(2), lit.”d”, alin.8, lit “a” si art. 196 alin.1 lit.”a” din Ordonanta de Urgenta nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare, precum şi ale Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publica :
H O T A R A S T E
Art.1. Se aprobă alocarea sumei 35.325 lei prin transfer din bugetul local pe anul 2023 Parohiei Ortodoxe Romane Obarsa .
Art.2. Documentele justificative privind decontarea sumelor alocate vor fi transmise la Compartimentul contabilitate si resurse umane din cadrul Primăriei comunei Tomesti până la data de 31 decembrie 2023, cel mai târziu.
Art.3. Suma aprobata prin prezenta hotarare va fi alocata de la bugetul local al comunei Tomesti, cap. 5102 – Autoritati executive, articolul 20 30 30 Alte cheltuieli cu bunuri si servicii .
Art.4. Prezenta hotărâre poate fi atacata,conform procedurii si termenelor prevazute de Legea 544/2004 a conteciosului administrativ,actualizata.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică:
– Primarului comunei Tomesti ,
– Compartimentului contabilitate si resurse umane din cadrul Primariei Tomesti .
– Instituţiei Prefectului Judeţului Hunedoara .
– Parohiei Ortodoxe Romane Obarsa
INITIATOR AVIZAT
Vasiu Adrian-Viorel
SECRETAR GENERAL
Giurgiu Sanda
ROMANIA
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
PRIMAR
Nr. 3/36 din 24.04.2023
REFERAT DE APROBARE
LA PROIECTUL DE HOTĂRÂRE PRIVIND APROBAREA ALOCARII
UNEI SUME DE BANI PENTRU COMPLETAREA FONDURILOR PROPRII ALE
PAROHIEI ORTODOXE ROMANE OBARSA
Analizand art.3 alin.(2) din Ordonanţa Guvernului nr. 82/2001, aprobată prin Legea nr. 125/2002, privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, cu modificările şi completările ulterioare” de la bugetele locale se pot aloca fonduri pentru completarea fondurilor proprii necesare pentru intretinerea si functionarea unitatilor de cult fara venituri sau cu venituri reduse, pentru construirea ori repararea lacasurilor de cult si pentru conservarea si intretinerea bunurilor apartinand cultelor si care fac parte din patrimoniul cultural national mobil, pentru amenajarea si intretinerea muzeelor cultural-religioase, pentru construirea si repararea sediilor administrative ale eparhiilor sau ale centrelor de cult, a sediilor unitatilor de invatamant teologic proprietate a cultelor recunoscute, pentru construirea, amenajarea si repararea cladirilor avand destinatia de asezaminte de asistenta sociala si medicala ale unitatilor de cult, precum si pentru activitatile de asistenta sociala si medicala sustinute de acestea.”
Cladirea Bisericii Ortodoxe Romane Obarsa este amplasata pe o colină abruptă din satul Obârșa avand hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, construită între anii 1944 și 1946, în timpul păstoririi preotului David Tămaș, pe locul unei ctitorii de „lemn, nesfințită” din secolul al XVIII-lea, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, înregistrată în tabelele conscripțiilor din anii 1761-1762 și 1829-1831, precum și pe harta iosefină a Transilvaniei (1769-1733).
Înfățișând aceeași planimetrie dreptunghiulară, des întâlnită în părțile zărăndene, anume un altar pentagonal decroșat, un naos cu doi umeri laterali rectangulari și o clopotniță centrală, încadrată de două turnulețe, toate beneficiind de coifuri ample, de factură barocă, lăcașul, acoperit cu țiglă, a fost împodobit iconografic în anii 1946-1947, de Ileana Hui din Arad; târnosirea s-a făcut în 1947.
Ultima renovare a Bisericii Obarsa a avut loc in anul 2007 , facandu-se doar fatadele, renovarea turnurilor nefacandu-se la timpul respectiv.
Valoarea lucrarilor necesare pentru renovarea celor 3 turnuri se ridica la 35.325 lei conform devizului atasat de catre preotul paroh la cererea depusa la Primaria comunei Tomestisi constau in curatarea tablei turnurilor, vopsit in 2 straturi, reparatii necesare la tencuiala aplicare si tencuiala decorativa si 2 terase de lemn. .
Tinând seama de cererea Parohiei Ortodoxe Romane Obarsa inregistrata la sediul Primariei comunei Tomesti sub nr. 474 din 24.04.2023 prin care dl. dl. Guzu Ionel, preot al Parohiei Ortodoxe Romane Obarsa solicita alocarea unei sume de bani pentru lucrari de reabilitare a Bisericii Ortodoxe Obarsa, PROPUN adoptarea HOTARARII privind alocarea unei sume de bani pentru completarea fondurilor proprii ale Parohiei Ortodoxe Romane Obarsa, respectiv 35.325 lei necesari achitarii lucrarilor de reabilitare .
PRIMAR
Vasiu Adrian-Viorel
ROMANIA
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
Nr. 4/36 din 24.04.2023
RAPORT
AL COMPARTIMENTULUI DE SPECIALITATE

Tinând seama de cererea Parohiei Ortodoxe Romane Obarsa inregistrata la sediul Primariei comunei Tomesti sub nr. 474 din 24.04.2023 prin care dl. Guzu Ionel, preot al Parohiei Ortodoxe Romane Obarsa solicita alocarea unei sume de bani pentru lucrari de reabilitare a Bisericii Ortodoxe Obarsa, PROPUN adoptarea HOTARARII PRIVIND alocarea unei sume de bani pentru completarea fondurilor proprii ale Parohiei Ortodoxe Romane Obarsa, respectiv 35.325 lei necesari achitarii lucrarilor de reabilitare .
Consilier achizitii publice
Indries Damian-Iulian

PRIVIND APROBAREA ALOCARII UNEI SUME DE BANI PENTRU COMPLETAREA FONDURILOR PROPRII ALE PAROHIEI ORTODOXE ROMANE RISCULITA, FILIA VALEA MARE DE CRIS

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR. 30 /24.04.2023

PAROHIEI ORTODOXE ROMANE RISCULITA,
FILIA VALEA MARE DE CRIS

Tinând seama de cererea Parohiei Ortodoxe Romane Risculita, Filia Valea Mare de Cris inregistrata la sediul Primariei comunei Tomesti sub nr.144 din 01.02.2023 prin care dl. Micu Madalin-Ioan, preot al Parohiei Ortodoxe Romane Risculita solicita alocarea unei sume de bani pentru lucrari de reabilitare a Bisericii Valea Mare de Cris .
Luand in considerare referatul de aprobare nr. 3/35 prezentat de primarul comunei Tomesti la proiectul de hotarare privind aprobarea alocarii unei sume de bani pentru completarea fondurilor proprii ale Parohiei Ortodoxe Romane Risculita, Filia Valea Mare de Cris;

Art.1. Se aprobă alocarea sumei 20.000 lei prin transfer din bugetul local pe anul 2023 Parohiei Ortodoxe Romane Risculita, Filia Valea Mare de Cris.

– Parohiei Ortodoxe Romane Risculita, Filia Valea Mare de Cris
INITIATOR AVIZAT
Vasiu Adrian-Viorel
SECRETAR GENERAL
Giurgiu Sanda
ROMANIA
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
PRIMAR
Nr. 3/35 din 24.04.2023

UNEI SUME DE BANI PENTRU COMPLETAREA FONDURILOR PROPRII ALE PAROHIEI ORTODOXE ROMANE RISCULITA, FILIA VALEA MARE DE CRIS

Cladirea Bisericii Ortodoxe Romane Risculita, Filia Valea Mare de Cris cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților” a fost ridicata in prima jumatate a secolului XIX .
Biserica prezintă ca planimetrie un dreptunghi, cu terminația răsăriteană nedecroșată, poligonală, cu trei laturi. Întrucât nici conscripțiile epocii moderne și nici harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773) nu atestă existența vreunui lăcaș de cult în dreptul acestei localități, se poate presupune că biserica, cea dintâi a obștii, a fost ridicată în prima jumătate a secolului al XIX-lea; prezența câtorva icoane valoroase, atribuite zugravului zărăndean Constantin din Rișca, ar putea modifica însă această cronologie. Amplei renovări din anii 1955-1959, i se datorează adosarea pridvorului deschis sudic (altă ușă se găsește pe latura apuseană), înlocuirea șiței clasice cu țiglă, învelirea turnului-clopotniță scund în tablă (reînnoită în 2008) și tencuirea suprafeței interioare a bârnelor, urmată de împodobirea iconografică a suportului mural rezultat; ultimele reparații s-au desfășurat în anul 2000.
Starea tehnica degradata a cladirii a impus luarea unor masuri de interventie de reparatii si consolidare, care sa o aduca la conditii normale de exploatare si functionare , fapt pentru se impun lucrari de subzidiri , care se vor executa astfel:
– se va executa sapatura manuala sub fundatiile existente ;
– se vor executa cofraje bine sprijinite pe portiunea sapata;
Se vor curata talpile fundatiilor dezvelite , indepartandu-se pamantul cu peria de sarma si jet de apa
– se toarna betonul , compactandu-se foarte bine , supraumplandu-se cofrajul cu 20 cm
– sev or executa lucrari de hidroizolatie a peretilor si de drenare a apelor care prin excesul de uniditate influenteaza in mod negativ caracteristicile geomecanice ale terenului si ale zidurilor cladirii
– tronsoanele se vor executa pe lungimi de 1,50 m si vor fi realizate in sistem sah.
Valoarea lucrarilor necesare pentru subzidirea bisericii se ridica la 20.000 conform devizului atasat de catre preotul paroh la cererea depusa la Primaria comunei Tomesti .
Tinând seama de cererea Parohiei Ortodoxe Romane Risculita, Filia Valea Mare de Cris inregistrata la sediul Primariei comunei Tomesti sub nr. 144 din 01.02.2023 prin care dl. Micu Madalin-Ioan, preot al Parohiei Ortodoxe Romane Risculita solicita alocarea unei sume de bani pentru lucrari de reabilitare a Bisericii Valea Mare de Cris , PROPUN adoptarea HOTARARII PRIVIND alocarea unei sume de bani pentru completarea fondurilor proprii ale PAROHIEI ortodoxe Romane Risculita, Filia Valea Mare de Cris, respectiv 20.000 lei necesari achitarii lucrarilor de reabilitare .
PRIMAR
Vasiu Adrian-Viorel
ROMANIA
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
Nr. 4/35 din 24.04.2023

DISPOZITIA NR. 46/2023
PRIVIND CONVOCAREA CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI TOMESTI,
IN SEDINTA ORDINARA PENTRU DATA DE 31.05.2023,
ORA 13,00
Primarul comunei Tomesti, judetul Hunedoara ;
Avand in vedere referatul intocmit de catre secretarul general al comunei Tomesti inregistrat sub nr.578 din 24.07.2023 privind necesitatea convocarii consiliului local in sedinta ordinara din luna mai 2023;
In temeiul dispozitiilor art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (5), art. 135, art. 155 alin. (1) lit. b) si lit. e), alin. (3) lit. b) si art. 196 alin. (1) lit. b) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ,
DISPUNE:
Art. 1. Se convoacă Consiliul Local al comunei Tomesti , în şedinţă ordinară pentru data de 31 mai 2023, orele 13,00 , în sala de şedinţă a Primăriei comunei Tomesti, cu proiectul ordinii de zi prevazut in Anexa la prezenta Dispozitie, care face parte integranta din aceasta.
Art. 2. (1) Materialele inscrise pe proiectul ordinii de zi pot fi consultate la sediul Primariei comunei Tomesti — la biroul secretarului general al comunei .
(2). Proiectul de hotarare inscris pe ordinea de zi, insotit de documentele prevazute de lege, se transmite spre avizare comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local al comunei Tomesti, in baza competentelor acestora, conform Anexei mentionate la art. 1.
(3). Membrii Consiliului Local al comunei Tomesti sunt invitati sa formuleze si sa depuna amendamente asupra proiectelor de hotarari.
Art. 3. Prezenta dispozitie poate fi atacata potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, la Tribunalul Hunedoara.
Art. 4. Prezenta dispoziţie se comunică :
Instituţiei prefectului jud. Hunedoara ;
Primarului comunei Tomesti ;
Secretarului comunei Tomesti;
Consilierilor locali ;
P R I M A R ,
CONTRASEMNEAZA
Vasiu Adrian-Viorel
SECRETAR GENERAL
Giurgiu Sanda
Tomesti 24.05.2023
ROMANIA
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
PRIMAR
Anexa la Dispozitia nr. 46/2023
PROIECTUL ORDINII DE ZI
A SEDINTEI ORDINARE A CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI TOMESTI,
JUDETUL HUNEDOARA DIN DATA DE 31.05.2023, ORA 13,00
1. Proiectul de hotarare a consiliului local nr. 30 /24.04.2023 privind aprobarea alocarii unei sume de bani pentru completarea fondurilor proprii ale Parohiei Ortodoxe Romane Risculita, Filia Valea Mare de Cris. Initiat de primarul comunei Tomesti
2. Proiectul de hotarare a consiliului local nr. 31 /24.04.2023 privind aprobarea alocarii unei sume de bani pentru completarea fondurilor proprii ale Parohiei Ortodoxe Romane Obarsa
Initiat de primarul comunei Tomesti
3.Proiectul de hotarare a consiliului local nr. 32/28.02.2023 privind aprobarea valorificării materialului lemnos cuprins în APV 15472/2300121000760 BALEANU întocmit de Ocolul Silvic Brad , din pădurea comunei Tomesti.
Initiat de primarul comunei Tomesti
4. Proiectul de hotarare a consiliului local nr. 33/28.04.2023 privind aprobarea documentatiei tehnico-economice si a devizului general pentru obiectivul:„DECOLMATARE SANT DC 3 STEIA-LIVADA”
Initiat de primarul comunei Tomesti
5 .Proiectul de hotarare a consiliului local nr. 34 /28.04.2023 privind aprobarea contului de inchidere
a exercitiului bugetar pe anul 2022.
Initiat de primarul comunei Tomesti
6.Proiectul de hotarare a consiliului local nr. 35/28.04.2023 privind stabilirea criteriilor şi a metodologiei de acordare a ajutoarelor de urgenţă în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile şi completarile ulterioare.
Initiat de primarul comunei Tomesti .
7.Proiectul de hotarare a consiliului local nr. 35 /28.04.2023 privind aprobarea participarii comunei Tomesti, județul Hunedoara la Parteneriatul LEADER cu denumirea ”PARTENERIATUL ȚARA ZARANDULUI 2023 – 2027”.
Initiat de primarul comunei Tomesti
Spre avizare Comisiilor de specialitate:
1. Comisia de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-sociale, buget, finante, administrarea domeniului public si privat al comunei, agricultura, gospodarire comunala, protectia mediului, servicii si comert : punctul 1,2,3,4,5,7
2.Comisia de specialitate pentru invatamant,sanatate,cultura,protectie sociala, activitati sportive si de agrement : punctul 6
P R I M A R ,
CONTRASEMNEAZA
Vasiu Adrian-Viorel
SECRETAR GENERAL
Giurgiu Sanda
Tomesti 24.05.2023
PRIMĂRIA COMUNEI TOMESTI APROBAT,
STR. PRINCIPALA , NR. 50 PRIMAR,
TEL. 0254684328 , FAX 0254684338 Vasiu Adrian-Viorel
Email – primariatomesti.hd@gmail.com
Nr. 578 din 24.05.2023
REFERAT
CU PRIVIRE LA : CONVOCAREA ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ A CONSILIULUI LOCAL TOMESTI PENTRU ZIUA DE 31.05.2023, ORA 13,00
În conformitate cu prevederile dispozitiilor art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (5), art. 135, art. 155 alin. (1) lit. b) si lit. e), alin. (3) lit. b) si art. 196 alin. (1) lit. b) din Ordonanta de Urgenta nr. 57/2019 privind Codul administrativ , propun emiterea unei dispoziţii referitoare la convocarea unei şedinţe ordinare a Consiliului Local al Comunei Tomesti în data de 31.05.2023 , ora 13,00”, cu următorul proiect al ordinii de zi:

7.Proiectul de hotarare a consiliului local nr. 36 /28.04.2023 privind aprobarea participarii comunei Tomesti, județul Hunedoara la Parteneriatul LEADER cu denumirea ”PARTENERIATUL ȚARA ZARANDULUI 2023 – 2027”.
Initiat de primarul comunei Tomesti
In acest caz, Proiectele de hotarari inscrise pe ordinea de zi, insotite de documentele prevazute de lege, se transmit spre avizare comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local al comunei Tomesti, in baza competentelor acestora, iar membrii Consiliului Local al comunei Tomesti sunt invitati sa formuleze si sa depuna amendamente asupra proiectelor de hotarari .
ÎNTOCMIT,
SECRETAR GENERAL,
Giurgiu Sanda
ANUNȚURI PUBLICE
(anunțuri imobiliare, somații publice, posturi vacante, documente care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică)
PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND TRANSFORMAREA POSTULUI VACANT REFERENT GRAD PROFESIONAL PRINCIPAL IN CONSILIER GRAD PROFESIONAL SUPERIOR DIN CADRUL COMPARTIMENTULUI CONTABILITATE SI RESURSE UMANE AL PRIMARIEI COMUNEI TOMESTI
[…]
A N U N Ț P U B L I C – Amenajamentul fondului forestier proprietate publică şi privată aparţinând comunei Tomeşti, judeţul Hunedoara
[…]
Convocator A CELEI DE-A 19 -A ŞEDINŢE DIN CEL DE-AL 8–LEA MANDAT AL CONSILIULUI LOCAL
[…]
DISPOZITIA NR. 35/2022 PRIVIND CONVOCAREA CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI TOMESTI, IN SEDINTA ORDINARA PENTRU DATA DE 28.04.2022, ORA 13,00
[…]
ANUNT PRIVIND APROBAREA ÎNCHIRIERII PRIN ATRIBUIRE DIRECTĂ A PĂȘUNILOR DISPONIBILE AFLATE ÎN PROPRIETATEA PRIVATĂ A COMUNEI TOMESTI
[…]
RAPORT PRIVIND STAREA ECONOMICA SI SOCIALA SI DE MEDIU A COMUNEI TOMESTI PE ANUL 2021
[…]
PROCES-VERBAL al ședinței Consiliului Local din 31.03.20222
[…]
HOTARAREA nr. 24/2022 PRIVIND CONSTATAREA INCETARII DE DREPT INAINTE DE EXPIRAREA DURATEI NORMALE , PRIN DEMISIE , A MANDATULUI DE CONSILIER LOCAL AL DOMNULUI DOBREI DANIEL, PRECUM SI VACANTAREA LOCULUI DE CONSILIER LOCAL
[…]
Declarații de avere și de interese

Transparența veniturilor salariale
ANUNT
În conformitate cu prevederile art. 7 alin. 2 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională
în administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vă aducem la
cunoştinţă că azi, 01.03.2024 s-a initiat de catre primarul comunei Tomesti , dl. Vasiu Adrian Viorel
PROIECTUL DE HOTARARE
PRIVIND INDEXAREA IMPOZITELOR ȘI TAXELOR LOCALE
ALE COMUNEI TOMESTI PE ANUL 2025
Proiectul de hotărâre poate fi consultat la sediul Primăriei comunei Tomesti până la data de 24.04.2024, ora 10 .
Se pot depune la sediul Primăriei comunei Tomesti, la compartimentul Secretar comuna, sugestii, propuneri, opinii referitoare la acest proiect de hotărâre.
PRIMAR,
VASIU ADRIAN VIOREL
ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
CONSILIUL LOCAL
PROIECT DE HOTARARE NR.27 din 01.03.2024
PRIVIND INDEXAREA IMPOZITELOR ȘI TAXELOR LOCALE
ALE COMUNEI TOMESTI PE ANUL 2025
Consiliul local al comunei Tomesti, judeţul Hunedoara;
Având în vedere :
-Referatul de aprobare nr. 3/28 din 01.03.2024 a primarului comunei Tomesti, cu privire la aprobarea si indexarea impozitelor şi taxelor locale ale comunei Tomesti pentru anul fiscal 2025 ;
Luând act de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior de 10,4 % comunicată pe site-ul oficial al Ministerului Finaţelor Publice precum si in comunicatul Institutului Național de Statistică înregistrat cu nr. 10/12.01.2024 ,conform căreia rata inflației pentru anul 2024 este 10,4 %;
În conformitate cu prevederile:
-Titlului IX, Capitolul X, art.491 si art.493 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
– Art.5 alin. 2 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
– Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul dispoziţiilor art.129 alin.2 lit b, alin.4 lit.c si art.139, alin.3, lit.c si art.196 alin.1 lit.a din Ordonanta de Urgenta nr 57/2019 privind Codul administrativ,cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. (1). Pentru anul fiscal 2025, impozitele şi taxele locale datorate de contribuabili, persoane fizice şi juridice, se indexează cu 10,4 % faţă de impozitele şi taxele locale datorate de contribuabili, persoane fizice şi juridice pentru anul fiscal 2024, aşa cum au fost aprobate prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Tomesti nr.63/2023 .
(2) Limitele amenzilor prevazute la art 493 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare se actualizeaza pentru anul fiscal 2025 cu rata inflatiei de 10,4 %.
Art.2. Prezenta hotărâre intra in vigoare incepand cu data de 01.01.2025.
Art.3. Prezenta hotărâre poate fi contestată în termenul şi potrivit Legii contenciosului administrativ- Legea nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică :
-Instituţiei Prefectului, judeţul Hunedoara ;
– Primarului comunei Tomesti ;
– Compartimentului contabilitate si resurse umane din cadrul Primăriei Tomesti ;
– Compartimentului taxe si impozite locale din cadrul Primăriei Tomesti ;
– Se aduce la cunoştinţa publică prin afişare
INIŢIATOR :
PRIMAR,
VASIU ADRIAN-VIOREL
AVIZAT
SECRETAR GENERAL
GIURGIU SANDA
ROMANIA
JUDETUL HUNEDORA
COMUNA TOMESTI
PRIMAR
NR. 3/28 din 01.03.2024
REFERAT DE APROBARE
LA PROIECTUL DE HOTĂRÂRE PRIVIND INDEXAREA
IMPOZITELOR ȘI TAXELOR LOCALE ALE COMUNEI TOMESTI PE ANUL 2025
Tinand cont de comunicatul Institutului Național de Statistică înregistrat cu nr. 10 din 12 ianuarie 2024, conform căreia rata inflației pentru anul 2023 este 10,4 % , în vederea recuperării decalajului generat de rata inflației înregistrată în anul 2023 comunicată de Institutul Național de Statistică,propun ca începând cu anul 2025, nivelului impozitelor și taxelor locale cât să fie indexate cu rata inflației de 10,4 % față de nivelul aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 63/2023 , din următoarele considerente:
Articolul 491 din Legea nr. 227/2015, instituie o obligație în sarcina autorității publice locale de a adopta până la data de 30 aprilie o hotărâre în vederea indexării sumelor reprezentând impozit sau taxă locală („(1) În cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual, până la data de 30 aprilie, de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior,comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
(2) Sumele indexate conform alin. (1) se aprobă prin hotărâre a consiliului local şi se aplică în anul fiscal următor. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.”)
3) Dacă hotărârea consiliului local nu a fost adoptată cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de expirarea exerciţiului bugetar, în anul fiscal următor, în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei ori se determină prin aplicarea unei cote procentuale, se aplică de către compartimentul de resort din aparatul de specialitate al primarului, nivelurile maxime prevăzute de prezentul cod, indexate potrivit prevederilor alin. (1).
Având în vedere cele precizate, propun spre dezbatere și aprobare Consiliului Local al Comunei Tomesti judeţul Hunedoara, proiectul de hotărâre în forma prezentată.
PRIMAR,
VASIU ADRIAN-VIOREL
ROMANIA
JUDETUL HUNEDORA
COMUNA TOMESTI
PRIMARIA
NR. 4/28 din 01.03.2024
RAPORT DE SPECIALITATE
LA PROIECTUL DE HOTĂRÂRE
PRIVIND INDEXAREA IMPOZITELOR ȘI TAXELOR LOCALE
ALE COMUNEI TOMESTI, PE ANUL 2025
Tinand cont de referatul de aprobare la proiectul de hotarare initiat de domnul primar Vasiu Adrian-Viorel, privind indexarea impozitelor și taxelor locale , pe anul 2025
Luând în considerare:
– comunicatul Institutului Național de Statistică înregistrat cu nr. 10/12 ianuarie 2024, conform căreia rata inflației pentru anul 2023 este 10,4 %;
– impozitele și taxele locale aplicabile la nivelul comunei Tomesti aprobate prin Hotărârea Consiliului local Tomesti nr. 63/2023 privind stabilirea nivelurilor impozitelor si taxelor locale in comuna Tomesti pentru anul 2024 In vederea recuperării decalajului generat de rata inflației înregistrată în anul 2023 comunicată de Institutul Național de Statistică, propun ca începând cu anul 2025, nivelului impozitelor și taxelor locale să fie indexate cu rata inflației de 10,4% față de nivelul aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 63/2023, din următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile articolul 491 din Legea nr. 227/2015, instituie o obligație în sarcina autorității publicelocale de a adopta până la data de 30 aprilie o hotărâre în vederea indexării sumelorreprezentând impozit sau taxă locală („(1) În cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual, până la data de 30 aprilie,de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior,comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
(2) Sumele indexate conform alin. (1) se aprobă prin hotărâre a consiliului local şi se aplică în anul fiscal următor. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.”)
3) Dacă hotărârea consiliului local nu a fost adoptată cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de expirarea exerciţiului bugetar, în anul fiscal următor, în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei ori se determină prin aplicarea unei cote procentuale, se aplică de către compartimentul de resort din aparatul de specialitate al primarului, nivelurile maxime prevăzute de prezentul cod, indexate potrivit prevederilor alin. (1).
Având în vedere cele mai sus prezentate, vă propun să analizați și să dispuneți spre aprobare proiectul de hotărâre privind indexarea impozitelor și taxelor locale ale comunei Tomesti pe anul 2025, în forma prezentată de domnul primar.
REFERENT
Borza Dorel
Rapoarte și studii
PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND TRANSFORMAREA POSTULUI VACANT REFERENT GRAD PROFESIONAL PRINCIPAL IN CONSILIER GRAD PROFESIONAL SUPERIOR DIN CADRUL COMPARTIMENTULUI CONTABILITATE SI RESURSE UMANE AL PRIMARIEI COMUNEI TOMESTI
[…]
A N U N Ț P U B L I C – Amenajamentul fondului forestier proprietate publică şi privată aparţinând comunei Tomeşti, judeţul Hunedoara
[…]
Convocator A CELEI DE-A 19 -A ŞEDINŢE DIN CEL DE-AL 8–LEA MANDAT AL CONSILIULUI LOCAL
[…]
DISPOZITIA NR. 35/2022 PRIVIND CONVOCAREA CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI TOMESTI, IN SEDINTA ORDINARA PENTRU DATA DE 28.04.2022, ORA 13,00
[…]
ANUNT PRIVIND APROBAREA ÎNCHIRIERII PRIN ATRIBUIRE DIRECTĂ A PĂȘUNILOR DISPONIBILE AFLATE ÎN PROPRIETATEA PRIVATĂ A COMUNEI TOMESTI
[…]
RAPORT PRIVIND STAREA ECONOMICA SI SOCIALA SI DE MEDIU A COMUNEI TOMESTI PE ANUL 2021
[…]
PROCES-VERBAL al ședinței Consiliului Local din 31.03.20222
[…]
HOTARAREA nr. 24/2022 PRIVIND CONSTATAREA INCETARII DE DREPT INAINTE DE EXPIRAREA DURATEI NORMALE , PRIN DEMISIE , A MANDATULUI DE CONSILIER LOCAL AL DOMNULUI DOBREI DANIEL, PRECUM SI VACANTAREA LOCULUI DE CONSILIER LOCAL
[…]
Toate documentele de interes public