MONITORUL OFICIAL LOCAL
ALTE DOCUMENTE
– Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna/contrasemna/aviza actele administrative, precum obiecţiile cu privire la legalitate.
– Registrul pentru consemnarea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
a) Proiectele hotărârilor Consiliului Local;
b) Dispoziţiile autorităţii executive, numai în cazul celor cu caracter normativ;
c) Probleme de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale;
d) Proiecte de hotărâre ale Consiliului Local cu caracter normativ;
e) Minute ale ședințelor Consiliului Local în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică;
f) Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului Local;
g) Declaraţii de căsătorie;
h) Documente neprevăzute la lit. a) – g) şi care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică;
i) Alte documente neprevăzute la lit. a) – h) a căror aducere la cunoştinţă publică se apreciază ca fiind oportună şi necesară.
ALTE DOCUMENTE PUBLICE
♦ Registrul pentru consemnarea comunicărilor, propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:

♦ Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna / contrasemna / aviza actele administrative, precum și obiecţiile cu privire la legalitate.
* Documente emise de primărie care fac parte din categoria informațiilor publice.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
♦ Registrul pentru consemnarea comunicărilor, propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
PROIECT DE HOTARARE nr. 26 /23.04.2021 PRIVIND APROBAREA DOCUMENTATIEI TEHNICO-ECONOMICE SI A DEVIZULUI GENERAL PENTRU OBIECTIVUL: „REPARARE RIGOLA SI ZID SPRIJIN ULITA SPOIALA-VOICU LIDIA, SAT OBARSA, COMUNA TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA”
[…]
PROIECT DE HOTARARE nr. 23 /23.04.2021 PRIVIND APROBAREA DOCUMENTATIEI TEHNICO-ECONOMICE SI A DEVIZULUI GENERAL PENTRU OBIECTIVUL: „REPARATII CURENTE LA CAMINUL CULTURAL TOMESTI”
[…]
Consultare publică asupra Proiectului de hotărâre privind semnalizarea pe drumurile comunale
[…]
Consultare publică privind modificarea organigramei și a ștatului de funcțiuni din cadrul primăriei
[…]
Consultare publică asupra Proiectului de hotărâre privind indexarea impozitelor și taxelor locale.
[…]
CONSULTARE PUBLICA asupra PROIECTULUI DE HOTARARE nr. 16/ 23.03.2021 privind aprobarea bugetului local al comunei Tomesti pe anul 2021
[…]
PROIECT DE HOTĂRÂRE NR.12 /12.02.2021 PRIVIND APROBAREA REGULAMENTULUI DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE A CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA
[…]
PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND ACTUALIZAREA PLANULUI DE ANALIZA SI ACOPERIRE A RISCURILOR (PAAR) IN COMUNA TOMESTI PE ANUL 2021
[…]
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
PROIECT DE HOTĂRÂRE NR. 8 DIN 11.01.2021 PENTRU PUNEREA ÎN APLICARE A O.U.G. NR. 74/2018 PENTRU MODIFICAREA ȘI COMPLETAREA LEGII NR. 211/2011 PRIVIND REGIMUL DEȘEURILOR, A LEGII NR. 249/2015 PRIVIND MODALITATEA DE GESTIONARE A AMBALAJELOR ȘI A DEȘEURILOR DE AMBALAJE ȘI A O.U.G. NR. 196/2005 PRIVIND FONDUL PENTRU MEDIU, PRIN ADIȚIONAREA CONTRACTULUI DE DELEGARE A GESTIUNII SERVICIULUI DE SALUBRIZARE ÎN ZONA DE COLECTARE 1 BRAD NR. 394/720/25.04.2018
[…]
PROIECT DE HOTARARE Nr._57_/21.12.2020 privind mentinerea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din Comuna Tomesti, pentru anul şcolar 2021-2022
[…]
PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND APROBAREA BUGETULUI DE VENITURI SI CHELTUIELI PENTRU ANUL 2021 PENTRU ADMINISTRAREA SUPRAFETEI DE 683,65 HA PADURE SI 25,1 HA PASUNE IMPADURITA PROPRIETATEA PUBLICA A COMUNEI TOMESTI , PRECUM SI APROBAREA ACTULUI ADITIONAL LA CONTRACTELE DE ADMINISTRARE A FONDULUI FORESTIER PROPRIETATEA PUBLICA A COMUNEI TOMESTI
[…]
PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND APROBAREA DOCUMENTATIEI TEHNICO-ECONOMICE SI A DEVIZULUI GENERAL PENTRU OBIECTIVUL: „MODERNIZARE DRUM SAT DOBROT –ULITA LA DAMB , COMUNA TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA ”
[…]
PROIECT DE HOTARARE nr. 26 /23.04.2021 PRIVIND APROBAREA DOCUMENTATIEI TEHNICO-ECONOMICE SI A DEVIZULUI GENERAL PENTRU OBIECTIVUL: „REPARARE RIGOLA SI ZID SPRIJIN ULITA SPOIALA-VOICU LIDIA, SAT OBARSA, COMUNA TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA”
[…]
PROIECT DE HOTARARE nr. 23 /23.04.2021 PRIVIND APROBAREA DOCUMENTATIEI TEHNICO-ECONOMICE SI A DEVIZULUI GENERAL PENTRU OBIECTIVUL: „REPARATII CURENTE LA CAMINUL CULTURAL TOMESTI”
[…]
Consultare publică asupra Proiectului de hotărâre privind semnalizarea pe drumurile comunale
[…]
Consultare publică privind modificarea organigramei și a ștatului de funcțiuni din cadrul primăriei
[…]
Consultare publică asupra Proiectului de hotărâre privind indexarea impozitelor și taxelor locale.
[…]
CONSULTARE PUBLICA asupra PROIECTULUI DE HOTARARE nr. 16/ 23.03.2021 privind aprobarea bugetului local al comunei Tomesti pe anul 2021
[…]
PROIECT DE HOTĂRÂRE NR.12 /12.02.2021 PRIVIND APROBAREA REGULAMENTULUI DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE A CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA
[…]
PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND ACTUALIZAREA PLANULUI DE ANALIZA SI ACOPERIRE A RISCURILOR (PAAR) IN COMUNA TOMESTI PE ANUL 2021
[…]
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
ANUNȚURI PUBLICE
(anunțuri imobiliare, somații publice, posturi vacante, documente care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică)
PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND APROBAREA TARIFELOR TOTALE/FINALE DE OPERARE A SERVICIULUI DE SALUBRIZARE ÎN ZONA DE COLECTARE 1 BRAD CARE INCLUD COSTURILE C.M.I.D. BÂRCEA MARE, TRANSFER ȘI SORTARE, PRIN APLICAREA PREVEDERILOR O.U.G. NR. 74/2018
[…]
PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND APROBAREA DOCUMENTATIEI TEHNICO-ECONOMICE SI A DEVIZULUI GENERAL PENTRU OBIECTIVUL: „REPARATII DRUM VICINAL SAT DOBROT-POZ. INDRIES IULIAN-DUMBRAVA,COMUNA TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA”
[…]
PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND APROBAREA DOCUMENTATIEI TEHNICO-ECONOMICE SI A DEVIZULUI GENERAL PENTRU OBIECTIVUL: „REPARATII DRUM VICINAL SAT OBARSA –PODEU, IN SAT OBARSA, COMUNA TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA”
[…]
PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND APROBAREA DOCUMENTATIEI TEHNICO-ECONOMICE SI A DEVIZULUI GENERAL PENTRU OBIECTIVUL: „REPARATII DRUM VICINAL SAT OBARSA( LA DILMA), IN SAT OBARSA, COMUNA TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA”
[…]
PROIECT DE HOTARARE PRIVIND APROBAREA ÎNCHEIERII UNUI PROTOCOL DE COLABORARE PENTRU REALIZAREA LUCRĂRILOR DE DECOLMATARE PE CURSUL DE APĂ – VALEA OBARSEI,PE TERITORIUL SATELOR OBARSA, DOBROT,LEAUT, TIULESTI, TOMESTI, STEIA DE PE TERITORIUL COMUNEI TOMESTI, JUDEŢUL HUNEDOARA
[…]
CONVOCATOR
[…]
DISPOZITIA NR. 28/2021 PRIVIND CONVOCAREA CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI TOMESTI, IN SEDINTA ORDINARA PENTRU DATA DE 22.07.2021, ORA 13,00
[…]
PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND ACORDAREA UNUI MANDAT SPECIAL REPREZENTANTULUI U.A.T. COMUNA TOMESTI ÎN ADUNAREA GENERALĂ A ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ „SISTEMUL INTEGRAT DE GESTIONARE A DEȘEURILOR JUDEȚUL HUNEDOARA”
[…]
Declarații de avere și de interese
Transparența veniturilor salariale
Rapoarte și studii
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Toate documentele de interes public
Consultare publică asupra: PROIECTULUI DE HOTĂRÂRE PRIVIND MODIFICAREA SI COMPLETAREA HOTARARII CONSILIULUI LOCAL TOMESTI NR. 4/2019 PRIVIND STABILIREA SALARIILOR DE BAZĂ PENTRU FUNCŢIONARII PUBLICI ŞI PERSONALUL CONTRACTUAL DIN CADRUL APARATULUI DE SPECIALITATE AL PRIMARULUI COMUNEI TOMESTI
ContinuarePROIECT DE HOTARARE NR. 85 /21.12.2022 PRIVIND VALIDAREA DISPOZITIEI NR. 69 DIN 21.12.2022 CU PRIVIRE LA RECTIFICAREA BUGETULUI LOCAL AL COMUNEI TOMESTI PE ANUL 2022
ContinuarePROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND APROBAREA PLANULUI DE ACTIUNI SI LUCRARI DE INTERES LOCAL PENTRU PERSOANELE APTE DE MUNCA DIN FAMILIILE BENEFICIARE DE VENITUL MINIM GARANTAT PENTRU ANUL 2023
ContinuarePROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND ÎNSUŞIREA RAPORTULUI PRIVIND ACTIVITATEA ASISTENŢILOR PERSONALI AI PERSOANELOR CU HANDICAP GRAV PE SEMESTRUL II AL ANULUI 2022
ContinuareDezbatere publică: PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND ANALIZA STADIULUI DE ÎNSCRIERE A DATELOR ÎN REGISTRUL AGRICOL PENTRU TRIMESTRUL IV AL ANULUI 2022 ŞI STABILIREA MĂSURILOR PENTRU EFICIENTIZAREA ACESTEI ACTIVITĂŢI
ContinuareDISPOZITIA NR. 68/2022 PRIVIND CONVOCAREA CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI TOMESTI, IN SEDINTA ORDINARA PENTRU DATA DE 14.12.2022, ORA 13,00
[…]
CONVOCATOR la ședința Consiliului Local din in data de 14.12.2022 , ora 13:00
[…]