MONITORUL OFICIAL LOCAL
ALTE DOCUMENTE
– Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna/contrasemna/aviza actele administrative, precum obiecţiile cu privire la legalitate.
– Registrul pentru consemnarea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
a) Proiectele hotărârilor Consiliului Local;
b) Dispoziţiile autorităţii executive, numai în cazul celor cu caracter normativ;
c) Probleme de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale;
d) Proiecte de hotărâre ale Consiliului Local cu caracter normativ;
e) Minute ale ședințelor Consiliului Local în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică;
f) Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului Local;
g) Declaraţii de căsătorie;
h) Documente neprevăzute la lit. a) – g) şi care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică;
i) Alte documente neprevăzute la lit. a) – h) a căror aducere la cunoştinţă publică se apreciază ca fiind oportună şi necesară.
ALTE DOCUMENTE PUBLICE
♦ Registrul pentru consemnarea comunicărilor, propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:

♦ Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna / contrasemna / aviza actele administrative, precum și obiecţiile cu privire la legalitate.
* Documente emise de primărie care fac parte din categoria informațiilor publice.
ANUNȚ. PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND ANALIZA STADIULUI DE ÎNSCRIERE A DATELOR ÎN REGISTRUL AGRICOL PENTRU TRIMESTRUL II AL ANULUI 2023 ŞI STABILIREA MĂSURILOR PENTRU EFICIENTIZAREA ACESTEI ACTIVITĂŢI
ContinuareANUNT. PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND APROBAREA DOCUMENTATIEI TEHNICO-ECONOMICE SI A DEVIZULUI GENERAL PENTRU OBIECTIVUL: „APARARE MAL DRUM SI REPARATII PODET ULITA LACURI VALEA OBARSA , SAT OBARSA COMUNA TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA ”
[…]
ANUNT. PROIECT DE HOTARARE PRIVIND ALOCAREA UNEI SUME PENTRU ORGANIZAREA ACTIUNII: „ SARBATOAREA MESTERILOR POPULARI OBARSA- EDITIA A XXIV :
[…]
PROIECT DE HOTĂRÂRE NR. 38 /06.06.2023
[…]
♦ Registrul pentru consemnarea comunicărilor, propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
Anunț – dezbatere publică asupra PROIECTULUI DE HOTARARE PRIVIND APROBAREA VALORIFICĂRII MATERIALULUI LEMNOS CUPRINS ÎN APV 15234/2200121013430 OBARSA , ÎNTOCMIT DE OCOLUL SILVIC BRAD, DIN PĂDUREA COMUNEI TOMESTI
ContinuareAnunț – dezbatere publică asupra PROIECTULUI DE HOTARARE PRIVIND APROBAREA LISTEI CONSUMATORILOR – PERSOANE FIZICE CARE AU DOMICILIUL STABIL ȘI LOCUIESC EFECTIV ÎN COMUNA TOMESTI ȘI CARE BENEFICIAZĂ DE REDUCEREA CU 50% A PREŢULUI FINAL AL ENERGIEI ELECTRICE
ContinuareAnunț – dezbatere publică asupra PROIECTULUI DE HOTARARE PRIVIND APROBAREA BUGETULUI DE VENITURI SI CHELTUIELI PENTRU ANUL 2023 PENTRU ADMINISTRAREA SUPRAFETEI DE 708,75 HA PADURE SI PROPRIETATEA PUBLICA A COMUNEI TOMESTI
ContinuareANUNȚ – Dezbatere publică asupra Proiectului de Hotărâre privind aprobarea prețurilor de referință pentru anul de producție 2023 a masei lemnoase pe picior, a tipului licitațiilor de masă lemnoasă pe picior pentru anul 2023, precum și aprobarea modului de valorificare și exploatare a acestora
ContinuarePROIECT DE HOTARARE Nr.7/11.01.2023 PRIVIND DESEMNAREA CONSILIERILOR LOCALI CARE SA FACA PARTE DIN COMISIA DE EVALUARE A PERFORMANŢELOR PROFESIONALE INDIVIDUALE ALE DOAMNEI GIURGIU SANDA POMPILIA, SECRETAR GENERAL AL COMUNEI TOMESTI, PENTRU PERIOADA 01.01.2022–31.12.2022
ContinuareDezbatere publică: PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND APROBAREA UTILIZARII EXCEDENTULUI BUGETAR DIN ANUL 2022 IN ANUL 2023
ContinuarePROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND APROBAREA PRELUARII CA VENIT LA BUGETUL LOCAL A SUMEI DE 900,00 MII LEI DIN EXCEDENTUL REZULTAT DIN EXECUTIA BUGETULUI DE VENITURI SI CHELTUIELI A ACTIVITATILOR FINANTATE INTEGRAL DIN VENITURI PROPRII EXISTENT IN SOLDUL CONTULUI 82 E DISPONIBIL DIN VENITURI PROPRII ALE INSTITUTIILOR PUBLICE SUBORDONATE
ContinuareConsultare publică. PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND ACOPERIREA DEFINITIVA A DEFICITULUI BUGETAR A ANULUI 2022 A SECTIUNII DE DEZVOLTARE DIN EXCEDENTUL BUGETULUI LOCAL AL COMUNEI TOMESTI LA SFARSITUL ANULUI BUGETAR 2021
ContinuareAnunț – dezbatere publică asupra PROIECTULUI DE HOTARARE PRIVIND APROBAREA VALORIFICĂRII MATERIALULUI LEMNOS CUPRINS ÎN APV 15234/2200121013430 OBARSA , ÎNTOCMIT DE OCOLUL SILVIC BRAD, DIN PĂDUREA COMUNEI TOMESTI

ContinuareANUNȚ. PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND ANALIZA STADIULUI DE ÎNSCRIERE A DATELOR ÎN REGISTRUL AGRICOL PENTRU TRIMESTRUL II AL ANULUI 2023 ŞI STABILIREA MĂSURILOR PENTRU EFICIENTIZAREA ACESTEI ACTIVITĂŢI

ContinuareROMANIA
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
PRIMAR
DISPOZITIA NR. 89/2023
PRIVIND CONVOCAREA CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI TOMESTI,
IN SEDINTA ORDINARA PENTRU DATA DE 26.10.2023, ORA 13,00
Primarul comunei Tomesti, judetul Hunedoara ;
Avand in vedere referatul intocmit de catre secretarul general al comunei Tomesti inregistrat sub nr.1068 din 19.10.2023 privind necesitatea convocarii consiliului local in sedinta ordinara din luna octombrie 2023;
In temeiul dispozitiilor art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (5), art. 135, art. 155 alin. (1) lit. b) si lit. e), alin. (3) lit. b) si art. 196 alin. (1) lit. b) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ,
DISPUNE:
Art. 1. Se convoacă Consiliul Local al comunei Tomesti , în şedinţă ordinară pentru data de 26 octombrie 2023, orele 13,00 , în sala de şedinţă a Primăriei comunei Tomesti , cu proiectul ordinii de zi prevazut in Anexa la prezenta Dispozitie, care face parte integranta din aceasta.
Art. 2. (1) Materialele inscrise pe proiectul ordinii de zi pot fi consultate la sediul Primariei comunei Tomesti — la biroul secretarului general al comunei .
(2). Proiectul de hotarare inscris pe ordinea de zi, insotit de documentele prevazute de lege, se transmite spre avizare comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local al comunei Tomesti, in baza competentelor acestora, conform Anexei mentionate la art. 1.
(3). Membrii Consiliului Local al comunei Tomesti sunt invitati sa formuleze si sa depuna amendamente asupra proiectelor de hotarari.
Art. 3. Prezenta dispozitie poate fi atacata potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, la Tribunalul Hunedoara.
Art. 4. Prezenta dispoziţie se comunică :
Instituţiei prefectului jud. Hunedoara ;
Primarului comunei Tomesti ;
Secretarului comunei Tomesti;
Consilierilor locali ;
P R I M A R ,
CONTRASEMNEAZA
Vasiu Adrian-Viorel
SECRETAR GENERAL
Giurgiu Sanda
Tomesti 19.102023
ROMANIA
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
PRIMAR
Anexa la Dispozitia nr. 89/2023
PROIECTUL ORDINII DE ZI
A SEDINTEI ORDINARE A CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI TOMESTI,
JUDETUL HUNEDOARA DIN DATA DE 26.10.2023, ORA 13,00
1. Proiect de hotarare nr. 51/13.10.2023 privind rectificarea bugetului local al comunei Tomesti pe anul 2023.
Initiat de primarul comunei Tomesti
2. Proiect de hotărâre nr. 52 /13.10.2023 privind aprobarea încheierii unui protocol de colaborare pentru realizarea lucrărilor de decolmatare pe cursul de apă – Valea Obarsei, pe teritoriul satelor Obarsa, Dobrot,Leaut,Tomesti de pe teritoriul comunei Tomesti, judeţul Hunedoara
Initiat de primarul comunei Tomesti
3. Proiect de hotarare a consiliului local nr. 53 /13.10.2023 privind analiza stadiului de înscriere a datelor în registrul agricol pentru trimestrul III al anului 2023 şi stabilirea măsurilor pentru eficientizarea acestei activităţi.
Initiat de primarul comunei Tomesti.
Spre avizare Comisiilor de specialitate:
1. Comisia de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-socială,buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărire comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ: punctul 1,3
2.Comisia de specialitate pentru administratie publica locala,juridica, apararea ordinii si linistei publice,
a drepturilor cetatenilor : punctul 2
P R I M A R ,
CONTRASEMNEAZA
Vasiu Adrian-Viorel
SECRETAR GENERAL
Giurgiu Sanda
Tomesti 19.10.2023
PRIMĂRIA COMUNEI TOMESTI APROBAT,
STR. PRINCIPALA , NR. 50 PRIMAR,
TEL. 0254684328 , FAX 0254684338 Vasiu Adrian-Viorel
Email – primariatomesti.hd@gmail.com
Nr. 1068 din 19.10.2023
REFERAT
CU PRIVIRE LA : CONVOCAREA ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ A CONSILIULUI LOCAL TOMESTI PENTRU ZIUA DE 26.10.2023, ORA 13,00
În conformitate cu prevederile dispozitiilor art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (5), art. 135, art. 155 alin. (1) lit. b) si lit. e), alin. (3) lit. b) si art. 196 alin. (1) lit. b) din Ordonanta de Urgenta nr. 57/2019 privind Codul administrativ , propun emiterea unei dispoziţii referitoare la convocarea unei şedinţe ordinare a Consiliului Local al Comunei Tomesti în data de 26.10.2023,
ora 13,00”, cu următorul proiect al ordinii de zi:

In acest caz, Proiectele de hotarari inscrise pe ordinea de zi, insotite de documentele prevazute de lege, se transmit spre avizare comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local al comunei Tomesti, in baza competentelor acestora, iar membrii Consiliului Local al comunei Tomesti sunt invitati sa formuleze si sa depuna amendamente asupra proiectelor de hotarari .
ÎNTOCMIT,
SECRETAR GENERAL,
Giurgiu Sanda
COMUNA TOMESTI
SECRETAR GENERAL –
CONVOCATOR
Stimate domnule consilier local …………………………………………
În temeiul art. 133 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Primarul comunei Tomesti, domnul Vasiu Adrian-Viorel vă invită la şedinţa ordinară a consiliului local care va avea loc in sala de sedinta a Primariei comunei Tomesti in data de 26.10.2023 , la ora 13,00 , cu urmatorul proiect de ordine de zi:
PROIECTUL ORDINII DE ZI
A CELEI DE-A 37-A ŞEDINŢE DIN CEL DE-AL 8–LEA MANDAT AL CONSILIULUI LOCAL

Initiat de primarul comunei Tomesti si trimis spre avizare :
-Comisiei de specialitate nr.1, pentru programe de dezvoltare economico-socială,buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărire comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ.

-Comisiei de specialitate nr.2, pentru administratie publica locala, juridica, apararea ordinii si linistei publice, a drepturilor cetatenilor .

Materialele inscrise pe proiectul ordinii de zi sunt puse la dispozitia consilierilor locali pe suport de hartie la sediul primariei comunei Tomesti si pe site-ul oficial al Primariei comunei Tomesti.
Va invitam a formula si depune amendamente asupra proiectelor de hotarari conform art.134 alin.5 lit.f din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare.
SECRETAR GENERAL ,
Giurgiu Sanda
Tomesti la 19.10.2023
ANUNȚURI PUBLICE
(anunțuri imobiliare, somații publice, posturi vacante, documente care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică)

ContinuareDeclarații de avere și de interese

Transparența veniturilor salariale
BIROUL ELECTORAL DE CIRCUMSCRIPȚIE COMUNALĂ
NR. 61 TOMEȘTI – JUDEȚUL HUNEDOARA
Presedinte: _______________
Locțiitor: ______________________
Sediul: ______________________
Telefon: ____________________
e-mail: hd.tomesti@bec.ro
Program de lucru: Luni-Duminica 09,00-17,00
:: ACTUALIZEZ
Rapoarte și studii
Anunț – dezbatere publică asupra PROIECTULUI DE HOTARARE PRIVIND APROBAREA VALORIFICĂRII MATERIALULUI LEMNOS CUPRINS ÎN APV 15234/2200121013430 OBARSA , ÎNTOCMIT DE OCOLUL SILVIC BRAD, DIN PĂDUREA COMUNEI TOMESTI
ContinuareAnunț – dezbatere publică asupra PROIECTULUI DE HOTARARE PRIVIND APROBAREA LISTEI CONSUMATORILOR – PERSOANE FIZICE CARE AU DOMICILIUL STABIL ȘI LOCUIESC EFECTIV ÎN COMUNA TOMESTI ȘI CARE BENEFICIAZĂ DE REDUCEREA CU 50% A PREŢULUI FINAL AL ENERGIEI ELECTRICE
ContinuareAnunț – dezbatere publică asupra PROIECTULUI DE HOTARARE PRIVIND APROBAREA BUGETULUI DE VENITURI SI CHELTUIELI PENTRU ANUL 2023 PENTRU ADMINISTRAREA SUPRAFETEI DE 708,75 HA PADURE SI PROPRIETATEA PUBLICA A COMUNEI TOMESTI
ContinuareANUNȚ – Dezbatere publică asupra Proiectului de Hotărâre privind aprobarea prețurilor de referință pentru anul de producție 2023 a masei lemnoase pe picior, a tipului licitațiilor de masă lemnoasă pe picior pentru anul 2023, precum și aprobarea modului de valorificare și exploatare a acestora
ContinuarePROIECT DE HOTARARE Nr.7/11.01.2023 PRIVIND DESEMNAREA CONSILIERILOR LOCALI CARE SA FACA PARTE DIN COMISIA DE EVALUARE A PERFORMANŢELOR PROFESIONALE INDIVIDUALE ALE DOAMNEI GIURGIU SANDA POMPILIA, SECRETAR GENERAL AL COMUNEI TOMESTI, PENTRU PERIOADA 01.01.2022–31.12.2022
ContinuareDezbatere publică: PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND APROBAREA UTILIZARII EXCEDENTULUI BUGETAR DIN ANUL 2022 IN ANUL 2023
ContinuarePROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND APROBAREA PRELUARII CA VENIT LA BUGETUL LOCAL A SUMEI DE 900,00 MII LEI DIN EXCEDENTUL REZULTAT DIN EXECUTIA BUGETULUI DE VENITURI SI CHELTUIELI A ACTIVITATILOR FINANTATE INTEGRAL DIN VENITURI PROPRII EXISTENT IN SOLDUL CONTULUI 82 E DISPONIBIL DIN VENITURI PROPRII ALE INSTITUTIILOR PUBLICE SUBORDONATE
ContinuareConsultare publică. PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND ACOPERIREA DEFINITIVA A DEFICITULUI BUGETAR A ANULUI 2022 A SECTIUNII DE DEZVOLTARE DIN EXCEDENTUL BUGETULUI LOCAL AL COMUNEI TOMESTI LA SFARSITUL ANULUI BUGETAR 2021
ContinuareToate documentele de interes public