MONITORUL OFICIAL LOCAL
DOCUMENTE ȘI INFORMAȚII FINANCIARE
– Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna/contrasemna/aviza actele administrative, precum obiecţiile cu privire la legalitate.
– Registrul pentru consemnarea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
a) Proiectele hotărârilor Consiliului Local;
b) Dispoziţiile autorităţii executive, numai în cazul celor cu caracter normativ;
c) Probleme de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale;
d) Proiecte de hotărâre ale Consiliului Local cu caracter normativ;
e) Minute ale ședințelor Consiliului Local în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică;
f) Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului Local;
g) Declaraţii de căsătorie;
h) Documente neprevăzute la lit. a) – g) şi care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică;
i) Alte documente neprevăzute la lit. a) – h) a căror aducere la cunoştinţă publică se apreciază ca fiind oportună şi necesară.

DOCUMENTE ȘI INFORMAȚII FINANCIARE
♦ Bugetul pe surse financiare
♦ Situația plăților (execuția bugetară)
♦ Situația drepturilor salariale potrivit legii precum și alte drepturi prevăzute de acte normative.
PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND APROBAREA DELEGARII GESTIUNII SERVICIULUI DE ILUMINAT PUBLIC AL COMUNEI TOMESTI IN BAZA STUDIULUI DE OPORTUNITATE PRIVIND FUNDAMENTAREA DECIZIEI DE DELEGARE A GESTIUNII SERVICIULUI DE ILUMINAT PUBLIC AL COMUNEI TOMESTI , JUDETUL HUNEDOARA
[…]
PROIECT DE HOTĂRÂRE NR. 16 /18.02.2022 PRIVIND ALEGEREA PREŞEDINTELUI DE ŞEDINŢĂ
[…]
ANUNT PRIVIND INSCRIEREA CANDIDATILOR PENTRU PERSONALUL DE RECENSAMANT IN VEDEREA PRESTARII SERVICIILOR AFERENTE RECENSAMANTULUI POPULATIEI SI LOCUINTELOR RUNDA 2021 IN TERITORIU
[…]
PROCES-VERBAL
[…]
HOTĂRÂREA NR. 13 /2022 PRIVIND APROBAREA INSCRIERII DEFINITIVE A IMOBILULUI- TEREN- INSCRIS IN CF 60717 , CARE APARTINE DOMENIULUI PUBLIC AL COMUNEI TOMESTI
[…]
HOTARAREA nr._11__/2021 privind aprobarea Programului anual de achizitii publice pe anul 2022
[…]
HOTARAREA nr.____10___/2022 PRIVIND INFIINTAREA “SERVICIULUI PENTRU GESTIONAREA CAINILOR FARA STAPAN” SI APROBAREA DELEGARII ACESTUIA CATRE ASOCIATIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARA “ SERVICIUL JUDETEAN PENTRU OCROTIREA ANIMALELOR FARA STAPAN” HUNEDOARA
[…]
HOTARAREA nr.____9___/2022 PRIVIND ADERAREA COMUNEI TOMESTI PRIN CONSILIUL LOCAL TOMESTI LA ASOCIATIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARA “SERVICIUL JUDETEAN PENTRU OCROTIREA ANIMALELOR FARA STAPAN”
[…]