MONITORUL OFICIAL LOCAL
ALTE DOCUMENTE
– Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna/contrasemna/aviza actele administrative, precum obiecţiile cu privire la legalitate.
– Registrul pentru consemnarea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
a) Proiectele hotărârilor Consiliului Local;
b) Dispoziţiile autorităţii executive, numai în cazul celor cu caracter normativ;
c) Probleme de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale;
d) Proiecte de hotărâre ale Consiliului Local cu caracter normativ;
e) Minute ale ședințelor Consiliului Local în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică;
f) Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului Local;
g) Declaraţii de căsătorie;
h) Documente neprevăzute la lit. a) – g) şi care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică;
i) Alte documente neprevăzute la lit. a) – h) a căror aducere la cunoştinţă publică se apreciază ca fiind oportună şi necesară.
ALTE DOCUMENTE PUBLICE
♦ Registrul pentru consemnarea comunicărilor, propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:

♦ Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna / contrasemna / aviza actele administrative, precum și obiecţiile cu privire la legalitate.
* Documente emise de primărie care fac parte din categoria informațiilor publice.
HOTARAREA nr. 26/2021 privind aprobarea Programului anual de achizitii publice pe anul 2021
[…]
HOTARAREA NR. 25 /2021 PRIVIND APROBAREA MODIFICARII ORGANIGRAMEI SI STATULUI DE FUNCŢII PENTRU FUNCŢIONARII PUBLICI ŞI PERSONALUL CONTRACTUAL DIN CADRUL APARATULUI DE SPECIALITATE AL PRIMARULUI COMUNEI TOMESTI
[…]
HOTARAREA nr. 24/2021 PRIVIND APROBAREA OBIECTIVULUI DE INVESTITII ”SEMNALIZARE RUTIERA DRUM VICINAL SAT OBARSA SI DRUMURILE COMUNALE DC2, DC3, DC4 SI DC5 IN COMUNA TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA”
[…]
HOTARAREA nr. 23/ 22.04.2021 privind aprobarea bugetului local al comunei Tomesti pe anul 2021
[…]
♦ Registrul pentru consemnarea comunicărilor, propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
HOTARAREA nr. 26/2021 privind aprobarea Programului anual de achizitii publice pe anul 2021
[…]
HOTARAREA NR. 25 /2021 PRIVIND APROBAREA MODIFICARII ORGANIGRAMEI SI STATULUI DE FUNCŢII PENTRU FUNCŢIONARII PUBLICI ŞI PERSONALUL CONTRACTUAL DIN CADRUL APARATULUI DE SPECIALITATE AL PRIMARULUI COMUNEI TOMESTI
[…]
HOTARAREA nr. 24/2021 PRIVIND APROBAREA OBIECTIVULUI DE INVESTITII ”SEMNALIZARE RUTIERA DRUM VICINAL SAT OBARSA SI DRUMURILE COMUNALE DC2, DC3, DC4 SI DC5 IN COMUNA TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA”
[…]
HOTARAREA nr. 23/ 22.04.2021 privind aprobarea bugetului local al comunei Tomesti pe anul 2021
[…]
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
R O M A N I A
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
CONSILIUL LOCAL
H O T A R A R E A NR.69 / 2021
PRIVIND APROBAREA NUMARULUI DE BURSE SCOLARE SI CUANTUMUL ACESTORA PENTRU SEMESTRUL I AL ANULUI SCOLAR 2021-2022
Consiliul local al comunei Tomesti , judetul Hunedoara ;
Avand in vedere adresa Scolii Primare Tomesti nr. 107 din 11.10.2021 prin care solicita aprobarea cuantumului unei burse sociale pentru semestrul I al anului scolar 2021-2022;
In baza proiectului de hotarare nr. 71 din 15.11.2021 privind aprobarea numarului de burse scolare si cuantumul acestora pentru semestrul I al anului scolar 2021-2022;
Analizand referatul de aprobare al primarului comunei Tomesti nr. 3/71 din 15.11.2021 prin care se propune aprobarea numarului de burse scolare si cuantumul acestora pentru semestrul I al anului scolar 2021-2022,
In baza raportului compartimentului de resort nr. 4/71 din 15.11.2021 precum şi in baza avizului favorabil al Comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărire comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ din cadrul Consiliului local nr. 5/ 108 din 24.11.2021 ;
In conformitate cu prevederile art.82 alin.2 si ale art.105 alin.2 lit.”d” din Legea Educatiei nationale nr.1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare si a prevederilor art.3, art.4 din Ordinul MECTS nr.5576/2011 privind Criteriile generale de acordare a burselor elevilor din invatamantul preuniversitar de stat precum si ale Legii nr.273/2006 privind finantele publice locale , cu modificarile si completarile ulterioare ;
Tinand cont de articolul unic, alin.1,3 si 4 din Hotararea de Guvern nr.1094/2021 pentru aprobarea cuantumului minim al burselor de performanta, de merit, de studiu si de ajutor social pentru elevii din invatamantulpreuniversitar de stat, cu frecventa, care se acorda in anul scolar 2021-2022
În temeiul prevederilor art. 129 alin. 2 lit. a și lit. d, alin. 4 lit. a și alin. 7 lit. a , art. 139 alin. 3 lit. a și art. 196 alin.1 lit. a din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată,
H O T A R A S T E :
Art.1. Se aproba pentru elevii din invatamantul preuniversitar de stat care frecventeaza cursurile scolii primare de pe raza comunei Tomesti un numar de 2 burse sociale lit.C pentru semestrul I al anului scolar 2021-2022, dupa cum urmeaza :
2 burse sociale litera C –venituri sub 50% din venitul minim net ;
Art.2. Se aproba cuantumul burselor sociale pentru semestru I al anului scolar 2021-2022 , ce se vor acorda elevilor din invatamantul preuniversitar de stat care frecventeaza cursurile scolilor primare de pe raza comunei Tomesti ,dupa cum urmeaza:
bursa sociala 200 lei/luna
Art.3. Suma totala pentru aceste burse este cuprinsa in bugetul local pentru anul 2021 in capitolul 650203 aliniatul 5901- Burse .
Art.4. Primarul comunei Tomesti va duce la indeplinire prevederile prezentei hotarari .
Art.5. Prezenta hotarare poate fi atacata , conform procedurilor si termenelor prevazute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizata.
Art.6. Prezenta hotărare se comunica:
Instituţiei Prefectului judeţulului Hunedoara ;
Primarului comunei Tomesti ;
Scolii Primare Tomesti ;
– Compartimentului contabilitate si resurse umane din cadrul Primariei Comunei Tomesti .
– Persoanelor interesate, prin afişare .
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ ,
CONTRASEMNEAZA,
Olar Tania
SECRETAR GENERAL
Giurgiu Sanda
Tomesti la 25.11.2021
Notă: Numar consilieri prezenti ____8___din totalul de 9 consilieri aflati in functie.
Cvorumul necesar pentru adoptare majoritate simpla art 5 lit _ee_) ( voturi necesare _5__)
Prezenta hotărâre s-a adoptat prin vot deschis, cvorumul fiind de: ___8__ voturi „pentru” (lipseste dl. consilier Petruse Florin Ilie); __-_voturi „împotrivă”, ______abţineri .
RO M Â N I A
JUDEŢUL HUNEDOARA
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI TOMESTI
PROCES-VERBAL
Incheiat astazi 25.11.2021 în şedinţa ordinara a Consiliului local al comunei Tomesti.
Şedinţa ordinară, a fost convocată prin Dispoziţia primarului comunei nr. 51 din 18.11.2021 în conformitate cu prevederile art. 133 alin. 1 și art. 134 alin.1 lit. a , alin. 3 lit. a, art.135, art. 154 alin. 1, art. 155 alin. 1 lit. b și e, alin. 3 lit. b și art. 196 alin. 1 lit. b din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ .
Dispoziţia a fost adusă la cunoştinţa locuitorilor comunei Tomesti prin afişare la sediul Primăriei comunei Tomesti , precum şi la panourile de afişaj din comuna Tomesti .
Consilierilor li s-au înmânat invitaţiile în data de 18.11.2021 conform tabelului existent la dosar, care a fost semnat de fiecare în parte la primirea invitaţiei.
Şedinţa este publică şi se desfăşoară la Primăria comunei TOMESTI .
D-na secretar general,Giurgiu Sanda, declară deschise lucrările şedinţei informând consilierii că, din cei 9 consilieri în funcţie , sunt prezenţi 8( lipseste motivat fiind plecat din loccalitate in interes de serviciu dl.Petruse Florin-Ilie) , sedinta fiind legal constituita.
În continuare , informează consilierii că , la şedinţă participă dl. VASIU ADRIAN VIOREL -primarul comunei si functionarii publici angajati ai Primariei comunei .
Totodată, doamna Giurgiu Sanda, secretar al comunei Tomesti reaminteşte consilierilor locali prezenţi, prevederile art. 228 din Ordonanta de Urgenta nr.57/2019 privind Codul Administrativ şi anume :
„(1) Alesul local aflat in conflict de interese in conditiile prevazute de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, are obligatia sa se abtina de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la incheierea sau participarea la incheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru:
a) sot, sotie sau rude ori afini pana la gradul al II-lea inclusiv;
b) orice persoana fizica sau juridica fata de care alesul local are calitatea de debitor al unei obligatii;
c) o societate la care detine calitatea de asociat unic ori functia de administrator sau de la care obtine venituri;
d) o alta autoritate din care face parte;
e) orice persoana fizica sau juridica, alta decat autoritatea din care face parte, care a facut o plata catre acesta sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestuia;
f) asociatie sau fundatie din care face parte;
(2) In exercitarea functiei, consilierul local sau consilierul judetean aflat in una dintre situatiile prevazute la alin. (1) are obligatia sa anunte la inceputul sedintei consiliului local, respectiv a consiliului judetean interesul personal pe care il are la adoptarea hotararii respective, anunt care se consemneaza in mod obligatoriu in procesul-verbal al sedintei.
(3) Ulterior anuntarii interesului personal, consilierul local sau judetean nu mai este luat in calcul pentru cvorumul necesar adoptarii hotararii consiliului cu privire la care acesta si-a anuntat interesul si nu are drept de vot la adoptarea acestei hotarari.
(4) Actele administrative emise ori adoptate sau actele juridice incheiate cu incalcarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absoluta in conditiile Legii nr. 176/2010, cu modificarile si completarile ulterioare.
(5) Fapta alesilor locali de a incalca prevederile alin. (1) si legislatia in materie privind conflictul de interese constituie abatere disciplinara si se sanctioneaza cu diminuarea indemnizatiei cu 10% pe o perioada de maximum 6 luni.”
Înainte de a intra în ordinea de zi, d-na secretar Giurgiu Sanda, in conformitate cu prevederile art. 138 alin. 15 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, consultă consilierii dacă au luat cunoştiinţă de conţinutul procesului-verbal de la şedinţa anterioară .
Luând la cunoştiinţă şi nefiind obiecţiuni sau observaţii, supune votului deschis al consilierilor procesul-verbal, fiind aprobat cu 8voturi „pentru”( lipseste motivat dl.Petruse Florin-Ilie).
În continuare , d-na Giurgiu Sanda, secretarul comunei, da cuvantul d-lui primar VASIU ADRIAN VIOREL sa prezinte ordinea de zi
Dl. primar, prezintă următoarea
ORDINE DE ZI :
1.Proiectul de hotarare a consiliului local nr. 62/11.10.2021 privind aprobarea indexarii nivelurilor impozitului pe mijloacele de transport cu masa totala maxima autorizata mai mare sau egala cu 12 tone pentru anul 2022 .
Initiat de primarul comunei Tomesti
2. Proiectul de hotarare a consiliului local nr. 64 /15.11.2021 privind aprobarea numarului de burse scolare si cuantumul acestora pentru semestrul I al anului scolar 2021-2022.
Initiat de primarul comunei Tomesti
3. Proiectul de hotarare a consiliului local nr. 65/15.11.2021 privind aprobarea alocarii unei sume de bani pentru organizarea serbarii “Pomul de iarna “
Initiat de primarul comunei Tomesti
4.Proiectul de hotarare a consiliului local nr.66/15.11.2021 privind aprobarea executiei bugetare
pe trimestrul III anul 2021.
Initiat de primarul comunei Tomesti
5. Proiectul de hotarare a consiliului local nr.67/15.112021 privind aprobarea studiului de fezabilitate, indicatorilor tehnico-economici şi a Planului de tarife privind „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Hunedoara, în perioada 2014-2020”
Initiat de primarul comunei Tomesti
Avand in vedere ca in data de 22.11.2021 , dl. Oprisa Simonel-Florin si-a depus demisia din functia de viceprimar al comunei Tomesti , iar in luna decembrie se acorda subventiile pentru incalzirea cu combustibil solid si suplimentul pentru energie , este necesara suplimentarea veniturilor Primariei comunei Tomesti cu suma ce se va acorda, se suplimenteaza ordinea de zi cu 2 puncte :
6.Proiect de hotarare a consiliului local nr. 68 /22.11.2021 privind constatarea incetarii de drept inainte de expirarea duratei normale ,prin demisie, a mandatului de viceprimar al domnului Oprisa Simonel-Florin, precum si vacantarea functiei de viceprimar al comunei Tomesti.
Initiat de primarul comunei Tomesti
7.Proiect de hotarare a consiliului local nr. 69 /22.11.2021 privind aprobarea rectificarii bugetului local al comunei Tomesti pe anul 2021.
Initiat de primarul comunei Tomesti
Nefiind alte propuneri, care să îndeplinească condiţiile cerute de lege, pentru a putea fi înscrise pe ordinea de zi, supune votului deschis al consilierilor ordinea de zi, fiind aprobată cu 8 voturi „ pentru”(lipseste motivat dl. Petruse Florin-Ilie) .
X X
X
Continuând lucrările şedinţei ,
La pct. 1 ,din ordinea de zi , se dă cuvântul d-lui primar VASIU ADRIAN VIOREL pentru a prezenta referatul de aprobare la proiectul de hotărâre şi celălalte materiale ce-l însoţesc , fiind urmat de dezbateri .
D-nul consilier local Dobrei Daniel, presedintele comisiei, citeste raportul Comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-socială,buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărire comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat .
D-na. consilier local OLAR TANIA, preşedinte de şedinţă menţionează că proiectul de hotărâre este însoţit şi de raportul Compartimentului de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Tomesti si întreabă dacă sunt propuneri pe marginea proiectului de hotărâre prezentat.
D-nul. consilier local LEUCIAN MOGA SORIN-ADRIAN, intreaba daca in aprilie au fost indexate taxele si impozitele locale cu rata inflatiei, ce este mai avantajos pentru detinatorii de autovhicule cu masa totala mai mare si egala de 12 tone.
Domnul consilier local OPRISA SIMONEL-FLORIN arata ca ar trebui sprijinite aceste personae, sa nu li se majoreze impozitul , sa-i mobilizam sa-si cumpere mai multi astfel de masini
D-l primar VASIU ADRIAN VIOREL arata ca majorarea impozitului o prevede legea, nu primaria sau primarul doreste acest lucru.
D-nul. consilier local LEUCIAN MOGA SORIN-ADRIAN insista sa i se spuna care este mai avantajos pentru detinatori si solicita sa vna persoana de la taxes a-I calculeze impozitul .
D-l primar VASIU ADRIAN VIOREL explica faptul ca dl. Borza Dorel, referent in cadrul compartimentului taxe si impozite locale este in concediu, de programul cu taxele si impozitele locale se ocupa o firma la care nu poate apela in acest scurt timp. Si majorarea, repeta, este prevazuta in Codul fiscal, nu intelege de ce nu se intelege acest lucru.
D-nul. consilier TAMAS OCTAVIAN TIBERIU,arata ca la toat primariile se face indexarea prevazuta in Codul fiscal , fapt ce s-a intamplat si la noi.
Nefiind alti înscrişi la cuvânt, d-na. OLAR TANIA, preşedintele de şedinţă, supune votului deschis al consilierilor proiectul de hotărâre, începând cu titlul hotărârii, urmând cu fiecare art. în parte, fiind aprobat cu 3 voturi „pentru”( d-nii consilieri Borza Traian, Bulz Tiberiu si Dobrei Daniel) , 5 „abtineri”( dnii consilieri Banciu Liorean-Gheorghe, Olar Tania, Leucian Moga Sorin Adrian, Oprisa Simonel-Florin, Tamas Octavian-Tiberiu, nefiind adoptat proiectul de hotărâre.
La pct. 2 ,din ordinea de zi , se dă cuvântul d-lui primar VASIU ADRIAN VIOREL pentru a prezenta referatul de aprobare la proiectul de hotărâre şi celălalte materiale ce-l însoţesc, fiind urmat de dezbateri .
Domnul consilier local, Dobrei Daniel, presedintele comisiei, citeste raportul Comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-socială,buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărire comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat .

D-nul. consilier TAMAS OCTAVIAN TIBERIU, intreaba care este numarul elevilor din comuna,
D-l primar VASIU ADRIAN VIOREL arata ca mai sunt 9.
D-nul. consilier local LEUCIAN MOGA SORIN-ADRIAN intreaba daca nu se pot acorda si burse pentru nota 10.
D-nul. consilier local BANCIU LIOREAN-GHEORGHE arata ca in comuna fiind doar clase primare nu exista note , doar calificative si nu pot fi acordate burse de merit doar la gimnaziu.
Nefiind alti înscrişi la cuvânt, d-na. consilier local OLAR TANIA,, preşedintele de şedinţă, supune votului deschis al consilierilor proiectul de hotărâre, începând cu titlul hotărârii, urmând cu fiecare art. în parte, fiind aprobat cu 8 voturi „pentru” ( lipseste motivat dl. consilier Petruse Florin-Ilie) , fiind adoptată hotărârea nr. 69.
La pct.3 ,din ordinea de zi , se dă cuvântul d-lui primar VASIU ADRIAN VIOREL pentru a prezenta referatul de aprobare la proiectul de hotărâre şi celălalte materiale ce-l însoţesc , fiind urmat de dezbateri .
Domnul consilier local, DOBREI DANIEL, presedintele comisiei, citeste raportul Comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-socială,buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărire comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat .
D-na. consilier local OLAR TANIA,, preşedinte de şedinţă menţionează că proiectul de hotărâre este însoţit şi de raportul Compartimentului de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Tomesti si întreabă dacă sunt propuneri pe marginea proiectului de hotărâre prezentat.
D-nul. consilier local LEUCIAN MOGA SORIN-ADRIAN intreaba de ce nu se acorda pachete si la copii din toata comuna , chiar daca sunt la alte scoli , deoarece ii mobilizam sa se inscrie la scoala din comuna.
D-nul. consilier local OPRISA SIMONEL-FLORIN sugereaza ca ar fi bine sa se imparta pachete la toti copii si elevii , sa nu se faca diferente, inclusiv la copii care inca nu merg la gradinita.
D-nul. consilier TAMAS OCTAVIAN TIBERIU arata ca daca s-ar imparti pachete la toti copii , cei care merg la scoala in alta comuna ar fi mai privigeliati, ar primii pachete din doua parti.
D-nul. consilier local BANCIU LIOREAN-GHEORGHE solicita ca pachetele sa se imparta doar la copii care frecventeaza scoala la noi in comuna.
Nefiind alti înscrişi la cuvânt, d-na. consilier local OLAR TANIA,, preşedintele de şedinţă, supune votului deschis al consilierilor proiectul de hotărâre, începând cu titlul hotărârii, urmând cu fiecare art. în parte, fiind aprobat cu 7 voturi „pentru” ( lipseste motivat dl. consilier Petruse Florin-Ilie) , se abtine dl. consilier Oprisa Simonel-Florin , fiind adoptată hotărârea nr.70.
La pct. 4 ,din ordinea de zi , se dă cuvântul d-lui primar VASIU ADRIAN VIOREL pentru a prezenta referatul de aprobare la proiectul de hotărâre şi celălalte materiale ce-l însoţesc , fiind urmat de dezbateri .

Nefiind înscrişi la cuvânt, d-na. consilier local OLAR TANIA,, preşedintele de şedinţă, supune votului deschis al consilierilor proiectul de hotărâre, începând cu titlul hotărârii, urmând cu fiecare art. în parte, fiind aprobat cu 8 voturi „pentru” ( lipseste motivat dl. consilier Petruse Florin-Ilie) , fiind adoptată hotărârea nr.71.
La pct. 5 ,din ordinea de zi , se dă cuvântul d-lui primar VASIU ADRIAN VIOREL pentru a prezenta referatul de aprobare la proiectul de hotărâre şi celălalte materiale ce-l însoţesc , fiind urmat de dezbateri .

D-nul. consilier local LEUCIAN MOGA SORIN-ADRIAN intreaba daca noi nu suntem prinsi cu alimentarea cu apa, de ce trebuie sa aprobam studiul de fezabilitate
D-l primar VASIU ADRIAN VIOREL arata ca daca nu se aproba de toate unitatile administrative care fac parte din asociatia de dezvoltare Aqua Prest , investitia nu se poate implementa.
Nefiind alti înscrişi la cuvânt, d-na. consilier local OLAR TANIA,, preşedintele de şedinţă, supune votului deschis al consilierilor proiectul de hotărâre, începând cu titlul hotărârii, urmând cu fiecare art. în parte, fiind aprobat cu 8 voturi „pentru”( lipseste motivat dl.Petruse Florin-Ilie), fiind adoptată hotărârea nr. 72.
La pct. 6 ,din ordinea de zi , se dă cuvântul d-lui primar VASIU ADRIAN VIOREL pentru a prezenta referatul de aprobare la proiectul de hotărâre şi celălalte materiale ce-l însoţesc , fiind urmat de dezbateri .

D-nul. consilier local LEUCIAN MOGA SORIN-ADRIAN intreaba care a fost cauza demisiei dlui viceprimar.
D-l primar VASIU ADRIAN VIOREL arata ca au fost probleme personale si de ce nu il intreaba pe dl. Oprisa Simonel-Florin.
D-nul. consilier local OPRISA SIMONEL-FLORIN confirma ca la baza demisiei au stat problemele personale si ii roaga sa treaca mai departe .
Nefiind alti înscrişi la cuvânt, d-na. consilier local OLAR TANIA,, preşedintele de şedinţă, supune votului deschis al consilierilor proiectul de hotărâre, începând cu titlul hotărârii, urmând cu fiecare art. în parte, fiind aprobat cu 8 voturi „pentru”( lipseste motivat dl. Petruse Florin-Ilie), fiind adoptată hotărârea nr. 73.
La pct. 7 ,din ordinea de zi , se dă cuvântul d-lui primar VASIU ADRIAN VIOREL pentru a prezenta referatul de aprobare la proiectul de hotărâre şi celălalte materiale ce-l însoţesc , fiind urmat de dezbateri .

D-nul. consilier local LEUCIAN MOGA SORIN-ADRIAN intreaba daca acum se mai pot depunecereri pentru incalzire.
D-l primar VASIU ADRIAN VIOREL arata ca se pot depune in continuare , doar ca pierd banii pentru luna noiembrie.
Nefiind alti înscrişi la cuvânt, d-na. consilier local OLAR TANIA,, preşedintele de şedinţă, supune votului deschis al consilierilor proiectul de hotărâre, începând cu titlul hotărârii, urmând cu fiecare art. în parte, fiind aprobat cu 8 voturi „pentru”( lipseste motivat dl. Petruse Florin-Ilie), fiind adoptată hotărârea nr. 74.
Epuizându-se problemele de pe ordinea de zi d-na OLAR TANIA , preşedintele de şedinţă, declară închise lucrările şedinţei, mulţumind consilierilor pentru participare, după care urmeaza probleme diverse.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
OLAR TANIA
SECRETAR GENERAL,
GIURGIU SANDA
ANUNT
În conformitate cu prevederile art. 7 alin. 2 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vă aducem la cunoştinţă că azi , 22.11.2021 s-a initiat de catre primarul comunei Tomesti , dl. Vasiu Adrian-Viorel
PROIECTUL DE HOTARARE
PRIVIND APROBAREA MAJORARII TAXEI DE INCHIRIERE PENTRU UTILAJELE DIN DOTAREA PRIMARIEI COMUNEI TOMESTI , JUDETUL HUNEDOARA
Proiectul de hotărâre poate fi consultat la sediul Primăriei comunei Tomesti până la 15.12.2021 , ora 10.00 .
Se pot depune la sediul Primăriei comunei Tomesti , la compartimentul Secretar comuna , sugestii, propuneri, opinii referitoare la acest proiect de hotărâre.
PRIMAR
Vasiu Adrian-Viorel
ROMANIA
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
CONSILIUL LOCAL
PROIECT DE HOTARARE nr. 71 /22.11.2021
PRIVIND APROBAREA TAXEI DE INCHIRIERE PENTRU UTILAJELE DIN DOTAREA PRIMARIEI COMUNEI TOMESTI , JUDETUL HUNEDOARA
Consiliul Local al comunei Tomesti, judetul Hunedoara,
In baza referatului de aprobare nr. 3/78 din 22.11,.2021 intocmit de catre dl. Vasiu Adrian-Viorel, primarul comunei Tomesti prin care propune aprobarea taxei de inchiriere pentru utilajele din dotarea Primariei comunei Tomesti
In conformitate cu prevederile art. 484 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completăril ulterioare precum si in baza prevederilor art. 20 alin. (1) lit. b), art. 27 şi art. 30 din Legea nr.273/2006 privind Finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art.129 alin. (2) lit. c), alin. (6) lit.b), art.139 alin. (3) lit. g) şi art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1 – (1) Se aprobă închirierea utilajului buldoexcavator si a tractorului aflate în dotarea Primariei comunei Tomesti pentru prestarea de lucrări specifice către persoane fizice si juridice, care solicita închirierea acestuia utilaj.
(2) Închirierea de face în baza Regulamentului aprobat conform anexei, care face parte integrantă
din prezenta hotărâre.
Art.2 –(1). Se aprobă taxa de închiriere :
a. Servicii prestate cu buldoexcavatorul :
150 lei /ora, pentru persoane fizice ;
200 lei/ora, pentru persoane juridice .
b. Servicii prestate cu tractorul :
100 lei/ora, pentru persoane fizice ;
150 lei/ora, pentru persoane juridice ;
(2). Inchirierea făcându-se pentru minim o oră.
Art.3. Sunt scutite de la plata inchirierii utilajelor persoanele care se afla in situatii de necesitate datorate calamitatilor naturale , incendiilor , accidentelor precum si pentru situatii deosebite (regularizari cursuri de ape, intretinere drumuri comunale, drumuri vicinale, alte cai de acces spre locuinte si terenuri afectate in urma calamitatilor naturale) .
Art.4. Cu ducerea la indeplinire a prezentei hotarari se imputerniceste Compartimentul taxe si impozite locale si Compartimentul contabilitate si resurse umane din cadrul Primariei comunei Tomesti .
Art.5. Prezenta hotarare poate fi atacata potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare .
Art.6. –Prezenta hotarare se comunica:
Institutiei Prefectului –Judetul Hunedoara;
Primarului Comunei Tomesti
Compartiment taxe si impozite locale
Compartimentul contabilitate si resurse umane din cadrul Primariei comunei Tomesti .
INITIATOR AVIZAT
Vasiu Adrian-Viorel
SECRETAR GENERAL
GIURGIU SANDA
Anexă la PHCL. nr. 71 din 22.12.2021
R E G U L A M E N T
PRIVIND MODALITATEA DE ÎNCHIRIERE A UTILAJELOR AFLATE IN DOTAREA PRIMARIEI COMUNEI TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA
Art.1 – Prevederile prezentului regulament stabileste reguli de închiriere şi exploatare a
buldoexcavatorului Komatsu R93 si a tractorului U650 , achiziţionate de primaria comunei Tomesti , judetul Hunedoara către persoanele fizice şi juridice, pentru a efectua lucrări specifice.
Art.2 – (1) În vederea obţinerii de venituri în scopul autofinanţării utilajului tip buldoexcavator si a tractorului aflate în dotarea comunei Tomesti , se instituie taxa specială de închiriere a
acestuia prin hotărâre a Consiliului local.
(2) Taxa specială de închiriere se poate ajusta anual de asemenea prin hotărâre a Consiliului local, în
funcţie de evoluţia preţului la carburant, caracteristicile tehnice ale utilajului, gradul de uzură al acestuia şi a cheltuielilor de întreţinere şi funcţionare, pe bază de raport de aprobare întocmit în acest sens.
Art.3 – Procedura de închiriere este următoarea:
– Solicitanţii depun o cerere scrisă secretarului general al comunei Tomesti in vederea inregistrarii acesteia in registrul intrare-iesire al institutiei.In cerere se va preciza numărul estimativ de ore pentru care se solicită închirierea utilajelor , locaţia şi activităţile executate;
– Cererea se supune aprobării primarului care va programa data şi ora deplasării utilajului, în funcţie
de alte solicitări similare sau de necesităţile autorităţilor locale care au prioritate exclusivă si va fi transmisa la Compartimentul taxe si impozite locale, in vederea stabilirii taxei aferente timpului de închiriere estimate de solicitant, comunicarea valorii acesteia solicitantului, respectiv achitarea taxei la casieria instituţiei, se fac anterior începerii executării lucrărilor solicitate;
– Închirierea buldoexcavatorului sau a tractorului se face pentru minim o oră, cu fracţiuni de oră (minim jumătate de oră) pentru continuarea lucrării;
– Taxarea perioadei de timp pentru închiriere începe cu ora deplasării utilajului din locul unde se află
parcat ( sediul Primariei comunei Tomesti ) şi se termină la ora la care acesta se reîntoarce la locul de parcare;
Art.4 – (1) Conducătorul utilajului va ţine o evidenţă privind:
– numărul de ore de funcţionare, pe zile;
– operaţiuni executate şi locaţia;
– consumul de carburant, defalcat pe fiecare solicitare în parte (în situaţia în care în aceeaşi zi utilajul este închiriat de către două sau mai multe persoane fizice sau juridice diferite);
– cheltuieli de întreţinere.
(2) Evidenţa prevăzută la alin. (1) se va viza de către primarul comunei.
(3) Conducătorul utilajului răspunde pentru exploatarea acestuia în condiţiile respectării
caracteristicior tehnice, fără suprasolicitare care ar duce la uzura prematură.
INITIATOR AVIZAT
Vasiu Adrian-Viorel
SECRETAR GENERAL
GIURGIU SANDA
ROMANIA
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
P R I M A R
Nr. 3/78 din 22.11.2021
REFERAT DE APROBARE
LA PROIECTUL DE HOTARARE

Avand in vedere solicitarile cetatenilor pentru inchirierea utilajelor apartinand Primariei comunei Tomesti se impune stabilirea unor noi taxe pentru inchirierea utilajelor .
Deoarece de la ultima aprobare a tarifelor de inchiriere a utilajelor, combustibilul s-a majorat foarte mult, in functionarea acestor utilaje apare si uzura , este necesar ca taxele sa includa si majorarile la combustibil si piese aparute in ultimii ani .
Astfel se propune a se stabilii:

Inchirierea făcându-se pentru minim o oră.
Pentru persoanele care se afla in situatii de necesitate datorate calamitatilor naturale , incendiilor , accidentelor precum si pentru situatii deosebite (regularizari cursuri de ape , intretinere drumuri comunale , drumuri vicinale , alte cai de acces spre locuinte si terenuri afectate de calamitati naturale) se aproba executarea lucrarilor de inlaturare a efectelor acestora in mod gratuit , cheltuielile aferente fiind suportate din bugetul local in limita fondurilor aprobate .
În conformitate cu prevederile art. 484 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare si a prevederilor art. 20 alin. (1) lit. b), art. 27 şi art. 30 din Legea nr.273/2006 privind Finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
Propun ca în temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. d) şi alin. (7) lit. a), art. 139 alin. (1) şi art.196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare, să se adopte hotărârea conform proiectului anexat.
PRIMAR,
Vasiu Adrian-Viorel
ROMANIA
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
P R I M A R I A
Nr. 4/78 din 22.11.2021
RAPORT AL COMPARTIMENTULUI DE RESORT

În conformitate cu:
– prevederile art. 484 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările
ulterioare;
– prevederile art. 20 alin. (1) lit. b), art. 27 şi art. 30 din Legea nr.273/2006 privind Finanţele
publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
Propun, ca fiind necesară şi oportună aprobarea taxei de închiriere şi a Regulamentului privind
modalitatea de închiriere a utilajelor aflate in dotarea Primariei comunei Tomesti
astfel:
– să se stabilească reguli de închiriere şi exploatare a buldoexcavatorului Komatsu R93 si a tractorului U650 ; să se instituie taxa specială de închiriere a acestora prin hotărâre a Consiliului local;
– taxa specială de închiriere să se poată ajusta anual prin hotărâre a Consiliului local, în funcţie de
evoluţia preţului la carburant, caracteristicile tehnice ale utilajului, gradul de uzură al acestuia şi a
cheltuielilor de întreţinere şi funcţionare, pe bază de notă de fundamentare întocmită în acest sens;
Să se stabilească ca Procedura de închiriere care să fie următoarea:

Conducătorul utilajului va ţine o evidenţă privind:

REFERENT TAXE SI IMPOZITE LOCALE
Borza Dorel
ANUNȚURI PUBLICE
(anunțuri imobiliare, somații publice, posturi vacante, documente care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică)
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Declarații de avere și de interese

Transparența veniturilor salariale
R O M Â N I A
JUDEŢUL HUNEDOARA
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI TOMESTI
HOTĂRÂREA NR. 29 / 2023
PRIVIND ÎNSUȘIREA ACTULUI ADIȚIONAL NR. 1
LA CONTRACTUL DE PRESTARE A SERVICIULUI DE SALUBRIZARE ÎN ZONA DE COLECTARE 1 BRAD, JUDEȚUL HUNEDOARA NR. 11/11.01.2023, PRECUM ȘI MANDATAREA PREȘEDINTELUI SĂ SEMNEZE ACTUL ADIȚIONAL
Consiliul Local al comunei Tomesti;
Analizand proiectul de hotarare initiat de primarul comunei Tomesti nr.25 /01.03.2023 privind însușirea Actului Adițional nr. 1 la Contractul de prestare a serviciului de salubrizare în zona de colectare 1 Brad, județul Hunedoara nr. 11/11.01.2023, precum și mandatarea președintelui să semneze actul adițional;
Avand in vedere referatul de aprobare al Primarului comunei Tomesti nr. 3/30din 01.03.2023 prin care propune însușirea Actului Adițional nr. 1 la Contractul de prestare a serviciului de salubrizare în zona de colectare 1 Brad, județul Hunedoara nr. 11/11.01.2023, precum și mandatarea președintelui să semneze actul adițional,
Tinand cont de Raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Tomesti nr. 4/30 din 01.03.2023 precum si de avizul favorabil al Comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-socială,buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărire comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ din cadrul Consiliului local Tomesti inregistrat sub nr. 5/32 din 5.04.2023 ;
Analizand prevederile legislative:
a)Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare;
b) Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 74/2018, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 31 din 10.01.2019, cu modificările și completările ulterioare;
c) Statutul A.D.I. S.I.G.D. Hunedoara;
d)Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
e) Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
f) Ordinul A.N.R.S.C. nr. 640/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile de salubrizare, precum și de calculare tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deșeurilor și a taxelor de salubrizare;
g) Ordinul A.N.R.S.C. nr. 82 din 9 iulie 2015 privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităților;
h) Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările si completările ulterioare;
i) Contractul de prestare a serviciului de salubrizare în zona de colectare 1 Brad, județul Hunedoara nr. 11/11.01.2023;
j) art. 129 alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. n), alin. (14) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Luand act de :
-Nota de fundamentare a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor județul Hunedoara” nr. 699/27.02.2023, prin care se solicită supunerea spre aprobare a Actului adițional nr. 1 la Contractul de prestare a serviciului de salubrizare în zona de colectare 1 Brad, județul Hunedoara, nr. 11/11.01.2023, precum și mandatarea președintelui să semneze actul adițional;
În temeiul prevederilor art.129 alin. 2 lit. d, alin. 7 lit. n, art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a), art.243 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTARASTE:
Art.1. Se aprobă Actul Adițional nr.1 la contractul de prestare a serviciului de salubrizare în zona de colectare 1 Brad.județul Hunedoara nr.11/11.01.2023 conform anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se acordă mandat Președintelui Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor județul Hunedoara”, să semneze în numele și pentru U.A.T. Comuna Tomesti, Actul adițional nr. 1 la Contractul de prestare a serviciului de salubrizare în zona de colectare 1 Brad, județul Hunedoara nr. 11/11.01.2023.
Art.3. Primarul comunei Tomesti va urmări ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art.4. Prezenta hotărâre poate fi atacată conform procedurii și termenelor stabilite de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art.5. Prin grija secretarului general al comunei Tomesti, prezenta hotărâre se aduce la cunoștință publică prin afișare și se comunică:
– Instituției Prefectului județul Hunedoara;
– Primarului comunei Tomesti;
– Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor județul Hunedoara
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
CONTRASEMNEAZA
Bulz Tiberiu
SECRETAR GENERAL ,
Giurgiu Sanda
Tomesti 06.04.2023
Notă: Numar consilieri prezenti _9__ din totalul de 9 consilieri aflati in functie.
Cvorumul necesar pentru adoptare majoritate absoluta art 5 lit cc) ( voturi necesare 5)
Prezenta hotărâre s-a adoptat prin vot deschis, cvorumul fiind de: _9__voturi „pentru” _-_voturi „împotrivă”, _-___abţineri .
PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE
ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL NR. 29/06.04.2023
Nr. crt.
Operaţiuni efectuate
Data ZZ/LL/AN
Semnătura persoanei responsabile să efectueze procedura
0
1
2
3
1
Adoptarea hotărârii, potrivit codului administrativ, s-a făcut, prin vot deschis, cu majoritate:
06.04.2023
□ simplă
x absolută
□ calificată
Art.5 lit. ee)
Voturi pentru:_
Voturi împotrivă:-
Abţineri:_-__
Nu a votat:_-___
Art.5 lit. cc)
Voturi pentru:_9_
Voturi împotrivă:
Abţineri:___
Nu a votat:____
Art.5 lit. dd)
Voturi pentru:__
Voturi împotrivă:
Abţineri:___
Nu a votat:____
2
Comunicarea către primar
11.04.2023
3
Comunicarea către prefectul judeţului
11.04.2023
4
Aducerea la cunoştinţa publică
11.04.2023
5
Comunicarea, numai în cazul celei cu caracter individual
6
Hotărârea devine obligatorie sau produce efecte juridice, după caz
12.04.2023
Rapoarte și studii
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Toate documentele de interes public