MONITORUL OFICIAL LOCAL
ALTE DOCUMENTE
– Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna/contrasemna/aviza actele administrative, precum obiecţiile cu privire la legalitate.
– Registrul pentru consemnarea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
a) Proiectele hotărârilor Consiliului Local;
b) Dispoziţiile autorităţii executive, numai în cazul celor cu caracter normativ;
c) Probleme de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale;
d) Proiecte de hotărâre ale Consiliului Local cu caracter normativ;
e) Minute ale ședințelor Consiliului Local în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică;
f) Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului Local;
g) Declaraţii de căsătorie;
h) Documente neprevăzute la lit. a) – g) şi care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică;
i) Alte documente neprevăzute la lit. a) – h) a căror aducere la cunoştinţă publică se apreciază ca fiind oportună şi necesară.
ALTE DOCUMENTE PUBLICE
♦ Registrul pentru consemnarea comunicărilor, propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:

♦ Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna / contrasemna / aviza actele administrative, precum și obiecţiile cu privire la legalitate.
* Documente emise de primărie care fac parte din categoria informațiilor publice.
,,CONFERINȚA a II –a DE AMENAJARE A FONDULUI FORESTIER PROPRIETATE PUBLICA ȘI PRIVATĂ APARȚINÂND COMUNEI TOMEȘTI ,, în localitatea UAT.TOMESTI si UAT. VAȚA DE JOS şi declanşarea etapei de încadrare pentru obţinerea avizului de mediu.
[…]
PROIECT DE HOTARARE NR. 37/10.06.2021 PRIVIND APROBAREA REGULAMENTULUI DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE AL APARATULUI DE SPECIALITATE AL PRIMARULUI COMUNEI TOMESTI
[…]
PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND ÎNSUŞIREA RAPORTULUI PRIVIND ACTIVITATEA ASISTENŢILOR PERSONALI AI PERSOANELOR CU HANDICAP GRAV PE SEMESTRUL I AL ANULUI 2021
[…]
PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND ANALIZA STADIULUI DE ÎNSCRIERE A DATELOR ÎN REGISTRUL AGRICOL PENTRU TRIMESTRUL II AL ANULUI 2021 ŞI STABILIREA MĂSURILOR PENTRU EFICIENTIZAREA ACESTEI ACTIVITĂŢI
[…]
♦ Registrul pentru consemnarea comunicărilor, propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
,,CONFERINȚA a II –a DE AMENAJARE A FONDULUI FORESTIER PROPRIETATE PUBLICA ȘI PRIVATĂ APARȚINÂND COMUNEI TOMEȘTI ,, în localitatea UAT.TOMESTI si UAT. VAȚA DE JOS şi declanşarea etapei de încadrare pentru obţinerea avizului de mediu.
[…]
PROIECT DE HOTARARE NR. 37/10.06.2021 PRIVIND APROBAREA REGULAMENTULUI DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE AL APARATULUI DE SPECIALITATE AL PRIMARULUI COMUNEI TOMESTI
[…]
PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND ÎNSUŞIREA RAPORTULUI PRIVIND ACTIVITATEA ASISTENŢILOR PERSONALI AI PERSOANELOR CU HANDICAP GRAV PE SEMESTRUL I AL ANULUI 2021
[…]
PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND ANALIZA STADIULUI DE ÎNSCRIERE A DATELOR ÎN REGISTRUL AGRICOL PENTRU TRIMESTRUL II AL ANULUI 2021 ŞI STABILIREA MĂSURILOR PENTRU EFICIENTIZAREA ACESTEI ACTIVITĂŢI
[…]
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
ROMANIA
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
PRIMAR
DISPOZITIA NR. 9/2022
PRIVIND CONVOCAREA CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI TOMESTI,
IN SEDINTA ORDINARA PENTRU DATA DE 27.01.2022, ORA 13,00
Primarul comunei Tomesti, judetul Hunedoara ;
Avand in vedere referatul intocmit de catre secretarul general al comunei Tomesti inregistrat sub nr. 90 din 19.01.2022 privind necesitatea convocarii consiliului local in sedinta ordinara din luna ianuarie 2022;
In temeiul dispozitiilor art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (5), art. 135, art. 155 alin. (1) lit. b) si lit. e), alin. (3) lit. b) si art. 196 alin. (1) lit. b) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ,
DISPUNE:
Art. 1. Se convoacă Consiliul Local al comunei Tomesti , în şedinţă ordinară pentru data de 27 ianuarie, orele 13,00 , în sala de şedinţă a Primăriei comunei Tomesti , cu proiectul ordinii de zi prevazut in Anexa la prezenta Dispozitie, care face parte integranta din aceasta.
Art. 2. (1) Materialele inscrise pe proiectul ordinii de zi pot fi consultate la sediul Primariei comunei Tomesti — la biroul secretarului general al comunei .
(2). Proiectul de hotarare inscris pe ordinea de zi, insotit de documentele prevazute de lege, se transmite spre avizare comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local al comunei Tomesti, in baza competentelor acestora, conform Anexei mentionate la art. 1.
(3). Membrii Consiliului Local al comunei Tomesti sunt invitati sa formuleze si sa depuna amendamente asupra proiectelor de hotarari.
Art. 3. Prezenta dispozitie poate fi atacata potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, la Tribunalul Hunedoara.
Art. 4. Prezenta dispoziţie se comunică :
Instituţiei prefectului jud. Hunedoara ;
Primarului comunei Tomesti ;
Secretarului comunei Tomesti;
Consilierilor locali ;
P R I M A R , CONTRASEMNEAZA
Vasiu Adrian-Viorel SECRETAR GENERAL
Giurgiu Sanda
Tomesti 20.01.2022
ROMANIA
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
PRIMAR
Anexa la Dispozitia nr. 9/2022
PROIECTUL ORDINII DE ZI
A SEDINTEI ORDINARE A CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI TOMESTI,
JUDETUL HUNEDOARA DIN DATA DE 27.01.2022, ORA 13,00
1.Proiectul de hotarare a consiliului local nr. 75/21.12.2021 privind analiza stadiului de înscriere a datelor în registrul agricol pentru trimestrul IV al anului 2021 şi stabilirea măsurilor pentru eficientizarea acestei activităţi.
Initiat de primarul comunei Tomesti .
2. Proiectul de hotarare a consiliului local nr. 76 /21.12.2021 privind însuşirea raportului privind activitatea asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav pe semestrul II al anului 2021.
Initiat de primarul comunei Tomesti .
3. Proiectul de hotarare a consiliului local nr.77/21.12.2021 privind aprobarea Planului de actiuni si lucrari de interes local pentru persoanele apte de munca din familiile beneficiare de venit minim garantat pentru anul 2022 ;
Initiat de primarul comunei Tomesti .
4.Proiectul de hotarare a consiliului local nr.1/03.01.2022 privind validarea dispozitiei nr. 59 din 21.12.2021 cu privire la rectificarea bugetului local al comunei Tomesti pe anul 2021.
Initiat de primarul comunei Tomesti.
5.Proiectul de hotarare a consiliului local nr. 2/03.01.2022 privind acoperirea definitiva a deficitului bugetar al anului 2021 a sectiunii de dezvoltare din excedentul bugetului local al Comunei Tomesti la sfarsitul anului bugetar 2020 ;
Initiat de primarul comunei Tomesti .
6. Proiectul de hotarare a consiliului local nr. 3 /03.01.2022 privind aprobarea executiei bugetare pe trimestrul IV 2021.
Initiat de primarul comunei Tomesti .
7. Proiectul de hotarare a consiliului local nr.74/13.12.2021 privind mentinerea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din Comuna Tomesti, pentru anul şcolar 2022-2023
Initiat de primarul comunei Tomesti .
Spre avizare Comisiilor de specialitate:
1. Comisia de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-sociale, buget, finante, administrarea domeniului public si privat al comunei, agricultura, gospodarire comunala, protectia mediului, servicii si comert : punctul 1,4,5,6 ;
2.Comisia de specialitate pentru invatamant,sanatate,cultura,protectie sociala, activitati sportive si de agrement : punctul 2,3,7
P R I M A R , CONTRASEMNEAZA
Vasiu Adrian-Viorel SECRETAR GENERAL
Giurgiu Sanda
Tomesti 20.01.2022
PRIMĂRIA COMUNEI TOMESTI APROBAT,
STR. PRINCIPALA , NR. 50 PRIMAR,
TEL. 0254684328 , FAX 0254684338 Vasiu Adrian-Viorel
Email – primariatomesti.hd@gmail.com
Nr. 90 din 19.01.2022
REFERAT
CU PRIVIRE LA :
CONVOCAREA ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ A CONSILIULUI LOCAL TOMESTI
PENTRU ZIUA DE 27.01.2022, ORA 13,00
În conformitate cu prevederile dispozitiilor art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (5), art. 135, art. 155 alin. (1) lit. b) si lit. e), alin. (3) lit. b) si art. 196 alin. (1) lit. b) din Ordonanta de Urgenta nr. 57/2019 privind Codul administrativ , propun emiterea unei dispoziţii referitoare la convocarea unei şedinţe ordinare a Consiliului Local al Comunei Tomesti în data de 27.01.2022,
ora 13,00”, cu următorul proiect al ordinii de zi:

7. Proiectul de hotarare a consiliului local nr.74/13.12.2021 privind mentinerea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din Comuna Tomesti, pentru anul şcolar 2022-2023.
Initiat de primarul comunei Tomesti
In acest caz, Proiectele de hotarari inscrise pe ordinea de zi, insotite de documentele prevazute de lege, se transmit spre avizare comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local al comunei Tomesti, in baza competentelor acestora, iar membrii Consiliului Local al comunei Tomesti sunt invitati sa formuleze si sa depuna amendamente asupra proiectelor de hotarari .
ÎNTOCMIT,
SECRETAR GENERAL,
Giurgiu Sanda
ANUNȚURI PUBLICE
(anunțuri imobiliare, somații publice, posturi vacante, documente care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică)
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Declarații de avere și de interese

Transparența veniturilor salariale
RO M Â N I A
JUDEŢUL HUNEDOARA
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI TOMESTI
PROCES-VERBAL
Incheiat astazi 27.04.2023 în şedinţa extraordinara a consiliului local al comunei Tomesti.
Sedinţa extraordinară, a fost convocată prin Dispoziţia primarului comunei nr. 30 din 24.04.2023 în conformitate cu prevederile art. 133 alin. (2), lit (a) , art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (3) lit. b), alin. (5), art. 135, art. 155 alin. (1) lit. b) si lit. e), alin. (3) lit. b) si art. 196 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ .
Dispoziţia a fost adusă la cunoştinţa locuitorilor comunei Tomesti prin afişare la sediul Primăriei comunei Tomesti , precum şi la panourile de afişaj din comuna Tomesti .
Consilierilor li s-au înmânat invitaţiile în data de 24.04.2023 conform tabelului existent la dosar, care a fost semnat de fiecare în parte la primirea invitaţiei.
Şedinţa este publică şi se desfăşoară la Primăria comunei TOMESTI .
D-na secretar general,Giurgiu Sanda, declară deschise lucrările şedinţei informând consilierii că, din cei 9 consilieri în funcţie , sunt prezenţi 6 ,d-na consilier Olar Tania a intrat in direct online, lipsesc motivat d-nul consilieri Oprisa Simonel-Florin si d-nul consilier Leucian Sorin-Adrian, fiind plecati din localitatea, sedinta fiind legal constituita.
În continuare , informează consilierii că , la şedinţă participă dl. VASIU ADRIAN VIOREL -primarul comunei, functionarii publici angajati ai Primariei comunei .
Totodată, doamna Giurgiu Sanda, secretar general al comunei Tomesti reaminteşte consilierilor locali prezenţi, prevederile art. 228 din Ordonanta de Urgenta nr.57/2019 privind Codul Administrativ şi anume :
„(1) Alesul local aflat in conflict de interese in conditiile prevazute de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, are obligatia sa se abtina de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la incheierea sau participarea la incheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru:
a) sot, sotie sau rude ori afini pana la gradul al II-lea inclusiv;
b) orice persoana fizica sau juridica fata de care alesul local are calitatea de debitor al unei obligatii;
c) o societate la care detine calitatea de asociat unic ori functia de administrator sau de la care obtine venituri;
d) o alta autoritate din care face parte;
e) orice persoana fizica sau juridica, alta decat autoritatea din care face parte, care a facut o plata catre acesta sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestuia;
f) asociatie sau fundatie din care face parte;
(2) In exercitarea functiei, consilierul local sau consilierul judetean aflat in una dintre situatiile prevazute la alin. (1) are obligatia sa anunte la inceputul sedintei consiliului local, respectiv a consiliului judetean interesul personal pe care il are la adoptarea hotararii respective, anunt care se consemneaza in mod obligatoriu in procesul-verbal al sedintei.
(3) Ulterior anuntarii interesului personal, consilierul local sau judetean nu mai este luat in calcul pentru cvorumul necesar adoptarii hotararii consiliului cu privire la care acesta si-a anuntat interesul si nu are drept de vot la adoptarea acestei hotarari.
(4) Actele administrative emise ori adoptate sau actele juridice incheiate cu incalcarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absoluta in conditiile Legii nr. 176/2010, cu modificarile si completarile ulterioare.
(5) Fapta alesilor locali de a incalca prevederile alin. (1) si legislatia in materie privind conflictul de interese constituie abatere disciplinara si se sanctioneaza cu diminuarea indemnizatiei cu 10% pe o perioada de maximum 6 luni.”
Înainte de a intra în ordinea de zi, d-na secretar general Giurgiu Sanda, in conformitate cu prevederile art. 138 alin. 15 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, consultă consilierii dacă au luat cunoştiinţă de conţinutul procesului-verbal de la şedinţa anterioară .
Luând la cunoştiinţă şi nefiind obiecţiuni sau observaţii, supune votului deschis al consilierilor procesul-verbal, fiind aprobat cu 7 voturi „pentru” .
În continuare , d-na Giurgiu Sanda, secretarul general al comunei, da cuvantul d-lui primar VASIU ADRIAN VIOREL sa prezinte ordinea de zi
Dl. primar, prezintă următoarea
ORDINE DE ZI :
1. Proiectul de hotarare a consiliului local nr. 28/21.04.2023 privind stabilirea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Tomesti .
Initiat de primarul comunei Tomesti .
D-nul primar solicita suplimentarea ordinii de zi cu inca un punct pentru a putea depune in 3 mai cererea de finantare pentru investitia : Alimentare cu apa in satul Livada, comuna Tomesti, judetul Hunedoara.
2. Proiect de hotarare nr.29/24.04.2023 privind aprobarea cererii de finantare si a devizului general
estimativ in vederea includerii la finantare a obiectivului de investitie ”Alimentare cu apa in satul Livada, comuna Tomesti, judetul Hunedoara” prin Programului National de Investitii ”ANGHEL SALIGNY”.
Initiat de primarul comunei Tomesti
Nefiind alte propuneri, care să îndeplinească condiţiile cerute de lege, pentru a putea fi înscrise pe ordinea de zi, supune votului deschis al consilierilor ordinea de zi, fiind aprobată cu 7 voturi „ pentru” .
X X
X
Continuând lucrările şedinţei ,
La pct. 1, din ordinea de zi , se dă cuvântul d-lui primar VASIU ADRIAN VIOREL pentru a prezenta referatul de aprobare la proiectul de hotărâre şi celălalte materiale ce-l însoţesc, fiind urmat de dezbateri .
D-nul consilier local BORZA DAN, presedintele comisiei, citeste raportul Comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-socială,buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărire comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat .
D-nul. consilier local BULZ TIBERIU, preşedinte de şedinţă menţionează că proiectul de hotărâre este însoţit şi de raportul Compartimentului de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Tomesti si întreabă dacă sunt propuneri pe marginea proiectului de hotărâre prezentat.
Nefiind înscrişi la cuvânt, d-nul. consilier local BULZ TIBERIU, preşedintele de şedinţă, supune votului deschis al consilierilor proiectul de hotărâre, începând cu titlul hotărârii, urmând cu fiecare art. în parte, fiind votat cu 6 voturi „pentru” 1 „abtinere” ( dl. consilier Tamas Octavian-Tberiu) , fiind adoptată hotărârea nr.32.
La pct. 2, din ordinea de zi se dă cuvântul d-lui primar VASIU ADRIAN VIOREL pentru a prezenta referatul de aprobare la proiectul de hotărâre şi celălalte materiale ce-l însoţesc, fiind urmat de dezbateri .
D-nul consilier local BORZA DAN, presedintele comisiei, citeste raportul Comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-socială,buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărire comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat .
D-nul. consilier local BULZ TIBERIU, preşedinte de şedinţă menţionează că proiectul de hotărâre este însoţit şi de raportul Compartimentului de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Tomesti si întreabă dacă sunt propuneri pe marginea proiectului de hotărâre prezentat.
Nefiind înscrişi la cuvânt, d-nul. consilier local BULZ TIBERIU, preşedintele de şedinţă, supune votului deschis al consilierilor proiectul de hotărâre, începând cu titlul hotărârii, urmând cu fiecare art. în parte, fiind votat cu 7 voturi „pentru”, fiind adoptată hotărârea nr.33.
Epuizându-se problemele de pe ordinea de zi d-nul BULZ TIBERIU , preşedintele de şedinţă, declară închise lucrările şedinţei, mulţumind consilierilor pentru participare, după care urmeaza probleme diverse.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,
BULZ TIBERIU GIURGIU SANDA
Rapoarte și studii
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Toate documentele de interes public