Informații publice oferite din oficiu
Publicații de căsătorie
CODUL CIVIL – ART. 283 – Publicitatea declarației de căsătorie
(1) In aceeași zi cu primirea declarației de căsătorie, ofițerul de stare civilă dispune publicarea acesteia, prin afișarea în extras, într-un loc special amenajat la sediul primăriei și pe pagina de internet a acesteia unde urmează să se încheie căsătoria și, după caz, la sediul primăriei unde celălalt soț își are domiciliul sau reședința.
(2) Extrasul din declarația de căsătorie cuprinde, în mod obligatoriu: data afișării, datele de stare civilă ale viitorilor soți și, după caz, încuviintarea părinților sau a tutorelui, precum și înștiințarea că orice persoană poate face opoziție la căsătorie, în termen de 10 zile de la data afișării.
(3) Căsătoria se încheie după 10 zile de la afișarea declarației de căăatorie, termen în care se cuprind atât data afișării, cât și data încheierii căsătoriei.
(4) Primarul municipiului, al sectorului municipiului București, al orașului sau al comunei unde urmează a se încheia căsătoria poate să încuviinteze, pentru motive temeinice, încheierea căsătoriei înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin (3).
Citește aici publicațiile de căsătorie
H O T A R A R E A NR.33/ 2018
H O T A R A R E A NR.___33___/ 2018, PRIVIND APROBAREA NUMARULUI DE BURSE SCOLARE SI CUANTUMUL ACESTORA PENTRU SEMESTRUL I AL ANULUI SCOLAR 2018-2019
HOTĂRÂREA NR. 32/2018
HOTĂRÂREA NR._____32______/2018, PRIVIND ALEGEREA PREŞEDINTELUI DE ŞEDINŢĂ
PROCES-VERBAL, ședința CL din 27.09.2018
PROCES-VERBAL, încheiat astazi 27.09.2018 în şedinţa ordinara a Consiliului local al comunei Tomesti.
HOTARAREA nr. 31/27.09.2018
HOTARAREA nr. 31/27.09.2018, privind rectificarea bugetului local al comunei Tomesti pe anul 2018