MONITORUL OFICIAL LOCAL
ALTE DOCUMENTE
– Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna/contrasemna/aviza actele administrative, precum obiecţiile cu privire la legalitate.
– Registrul pentru consemnarea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
a) Proiectele hotărârilor Consiliului Local;
b) Dispoziţiile autorităţii executive, numai în cazul celor cu caracter normativ;
c) Probleme de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale;
d) Proiecte de hotărâre ale Consiliului Local cu caracter normativ;
e) Minute ale ședințelor Consiliului Local în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică;
f) Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului Local;
g) Declaraţii de căsătorie;
h) Documente neprevăzute la lit. a) – g) şi care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică;
i) Alte documente neprevăzute la lit. a) – h) a căror aducere la cunoştinţă publică se apreciază ca fiind oportună şi necesară.
ALTE DOCUMENTE PUBLICE
♦ Registrul pentru consemnarea comunicărilor, propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:

♦ Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna / contrasemna / aviza actele administrative, precum și obiecţiile cu privire la legalitate.
* Documente emise de primărie care fac parte din categoria informațiilor publice.
♦ Registrul pentru consemnarea comunicărilor, propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.

CIRCUMSCRIPTIA ELECTORALA NR. 61 TOMESTI
DELIMITAREA SI NUMEROTAREA SECTIILOR DE VOTARE
ROMANIA
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
PRIMAR
DISPOZITIA NR. 42/2020
PRIVIND CONVOCAREA CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI TOMESTI,
IN SEDINTA ORDINARA PENTRU DATA DE 17.09.2020, ORA 12”
Primarul comunei Tomesti, judetul Hunedoara ;
Avand in vedere referatul intocmit de catre secretarul comunei Tomesti inregistrat sub nr. 1000 din 10.09.2020 privind necesitatea convocarii consiliului local in sedinta ordinara din luna septembrie 2020;
In temeiul dispozitiilor art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (5), art. 135, art. 155 alin. (1) lit. b) si lit. e), alin. (3) lit. b) si art. 196 alin. (1) lit. b) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ,
DISPUNE:
Art. 1. Se convoacă Consiliul Local al comunei Tomesti , în şedinţă ordinară pentru data de 17 septembrie 2020, orele 12,00 , în sala de şedinţă a Primăriei comunei Tomesti , cu proiectul ordinii de zi prevazut in Anexa la prezenta Dispozitie, care face parte integranta din aceasta.
Art. 2. (1) Materialele inscrise pe proiectul ordinii de zi pot fi consultate la sediul Primariei comunei Tomesti — la biroul secretarului general al comunei .
(2). Proiectele de hotarari inscrise pe ordinea de zi, insotite de documentele prevazute de lege, se transmit spre avizare comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local al comunei Tomesti, in baza competentelor acestora, conform Anexei mentionate la art. 1.
(3). Membrii Consiliului Local al comunei Tomesti sunt invitati sa formuleze si sa depuna amendamente asupra proiectelor de hotarari.
Art. 3. Prezenta dispozitie poate fi atacata potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, la Tribunalul Hunedoara.
Art. 4. Prezenta dispoziţie se comunică :
Instituţiei prefectului jud. Hunedoara ;
Primarului comunei Tomesti ;
Secretarului comunei Tomesti;
Consilierilor locali ;
P R I M A R ,
CONTRASEMNEAZA
Vasiu Adrian-Viorel
SECRETAR GENERAL
Giurgiu Sanda
Tomesti 10.09.2020
ROMANIA
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
PRIMAR
Anexa la Dispozitia nr. 42/2020
PROIECTUL ORDINII DE ZI
A SEDINTEI ORDINARE A CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA DIN DATA DE 17.09.2020, ORA 12”
1.Proiect de hotarare privind rectificarea bugetului local al comunei Tomesti pe anul 2020.
Initiat de primar .
2 . Proiect de hotarare privind aprobarea documentatiei tehnico-economice si a devizului general pentru obiectivul: „REPARATII SCOALA PRIMARA DOBROT -COMUNA TOMESTI, INSTALATII ELECTRICE CLIMATIZARE SI MODERNIZARE INSTALATII ELECTRICE
Initiat de primar .
RO M Â N I A
JUDEŢUL HUNEDOARA
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI TOMESTI
PROCES-VERBAL
Incheiat astazi 28.08.2020 în şedinţa ordinara a Consiliului local al comunei Tomesti.
Şedinţa ordinară, a fost convocată prin Dispoziţia primarului comunei nr. 37 din 21.08.2020 în conformitate cu prevederile art. 133 alin. 1 și art. 134 alin.1 lit. a , alin. 3 lit. a, art.135, art. 154 alin. 1, art. 155 alin. 1 lit. b și e, alin. 3 lit. b și art. 196 alin. 1 lit. b din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ .
Dispoziţia a fost adusă la cunoştinţa locuitorilor comunei Tomesti prin afişare la sediul Primăriei comunei Tomesti , precum şi la panourile de afişaj din comuna Tomesti .
Consilierilor li s-au înmânat invitaţiile în data de 21.08.2020 conform tabelului existent la dosar, care a fost semnat de fiecare în parte la primirea invitaţiei.
Şedinţa este publică şi se desfăşoară la Primăria comunei TOMESTI .
D-na secretar,Giurgiu Sanda,declară deschise lucrările şedinţei informând consilierii că, din cei 9 consilieri în funcţie , sunt prezenţi 9 , sedinta fiind legal constituita.
În continuare , informează consilierii că , la şedinţă participă dl. VASIU ADRIAN VIOREL -primarul comunei si functionarii publici angajati ai Primariei comunei Tomesti .
Totodată, doamna Giurgiu Sanda, secretar al comunei Tomesti reaminteşte consilierilor locali prezenţi, prevederile art. 228 din Ordonanta de Urgenta nr.57/2019 privind Codul Administrativ şi anume :
„(1) Alesul local aflat in conflict de interese in conditiile prevazute de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, are obligatia sa se abtina de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la incheierea sau participarea la incheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru:
a) sot, sotie sau rude ori afini pana la gradul al II-lea inclusiv;
b) orice persoana fizica sau juridica fata de care alesul local are calitatea de debitor al unei obligatii;
c) o societate la care detine calitatea de asociat unic ori functia de administrator sau de la care obtine venituri;
d) o alta autoritate din care face parte;
e) orice persoana fizica sau juridica, alta decat autoritatea din care face parte, care a facut o plata catre acesta sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestuia;
f) asociatie sau fundatie din care face parte;
(2) In exercitarea functiei, consilierul local sau consilierul judetean aflat in una dintre situatiile prevazute la alin. (1) are obligatia sa anunte la inceputul sedintei consiliului local, respectiv a consiliului judetean interesul personal pe care il are la adoptarea hotararii respective, anunt care se consemneaza in mod obligatoriu in procesul-verbal al sedintei.
(3) Ulterior anuntarii interesului personal, consilierul local sau judetean nu mai este luat in calcul pentru cvorumul necesar adoptarii hotararii consiliului cu privire la care acesta si-a anuntat interesul si nu are drept de vot la adoptarea acestei hotarari.
(4) Actele administrative emise ori adoptate sau actele juridice incheiate cu incalcarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absoluta in conditiile Legii nr. 176/2010, cu modificarile si completarile ulterioare.
(5) Fapta alesilor locali de a incalca prevederile alin. (1) si legislatia in materie privind conflictul de interese constituie abatere disciplinara si se sanctioneaza cu diminuarea indemnizatiei cu 10% pe o perioada de maximum 6 luni.”
Înainte de a intra în ordinea de zi, d-na secretar Giurgiu Sanda, in conformitate cu prevederile art. 138 alin. 15 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, consultă consilierii dacă au luat cunoştiinţă de conţinutul procesului-verbal de la şedinţa anterioară .
Luând la cunoştiinţă şi nefiind obiecţiuni sau observaţii, supune votului deschis al consilierilor procesul verbal, fiind aprobat cu 9 voturi „pentru” .
În continuare , d-na Giurgiu Sanda, secretarul comunei , da cuvantul d-lui primar VASIU ADRIAN VIOREL sa prezinte ordinea de zi
Dl. primar, prezintă următoarea
ORDINE DE ZI :
1. Proiect de hotarare privind alegerea presedintelui de sedinta .
Initiat de primar .
2 . Proiect de hotarare privind aprobarea documentatiei tehnico-economice si a devizului general pentru obiectivul: „ REPARATII PARCARE SI ACCES SCOALA STEIA, COMUNA TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA ”
Initiat de primar .
3. Proiect de hotarare privind aprobarea documentatiei tehnico-economice si a devizului general pentru obiectivul: „REPARATII ZID SPRIJIN IN SATUL OBARSA, COMUNA TOMESTI”
Initiat de primar .
Nefiind alte propuneri, care să îndeplinească condiţiile cerute de lege, pentru a putea fi înscrise pe ordinea de zi, supune votului deschis al consilierilor ordinea de zi, fiind aprobată cu 9 voturi „ pentru” .
X X
X
Continuând lucrările şedinţei ,
La pct. 1 ,din ordinea de zi , se dă cuvântul dlui primar VASIU ADRIAN VIOREL pentru a prezenta referatul de aprobare la proiectul de hotărâre şi celălalte materiale ce-l însoţesc , fiind urmat de dezbateri .
Domnul consilier local, Cristea Ioan , dă citire raportului Comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-socială,buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărire comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat, domnul consilier local, Paul Cristian –Dumitru , dă citire raportului Comisiei pentru administratie publica locala, juridica, apararea ordinii si linistei publice, a drepturilor cetatenilor care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat, doamna consilier local, Tabac Corina dă citire raportului Comisiei de specialitate pentru invatamant, sanatate, cultura, protectie sociala, activitati sportive si de agrement care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat.
D-na. secretar Giurgiu Sanda-Pompilia menţionează că proiectul de hotărâre este însoţit şi de raportul Compartimentului de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Tomesti si întreabă dacă sunt discuţii pe marginea proiectului de hotărâre prezentat.
D-NUL. CONSILIER Paul Cristian-Dumitru propune ca presedinte de sedinta pe dl. consilier TAMAS OCTAVIAN-TIBERIU .
Nefiind alti înscrişi la cuvânt, d-na . secretar GIURGIU SANDA , secretarul comunei , supune votului deschis al consilierilor proiectul de hotărâre, începând cu titlul hotărârii, urmând cu fiecare art. în parte , fiind aprobat cu 8 voturi „pentru” se abtine dl.consilier Tamas Octavian-Tiberiu ,fiind adoptată hotărârea nr. 43 .
La pct. 2 ,din ordinea de zi , se dă cuvântul d-lui primar VASIU ADRIAN VIOREL pentru a prezenta referatul de aprobare la proiectul de hotărâre şi celălalte materiale ce-l însoţesc , fiind urmat de dezbateri .
Domnul consilier local, Cristea Ioan , dă citire raportului Comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-socială,buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărire comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat, domnul consilier local, Paul Cristian –Dumitru , dă citire raportului Comisiei pentru administratie publica locala, juridica, apararea ordinii si linistei publice, a drepturilor cetatenilor care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat, domnul consilier local, Tamas Octavian-Tiberiu dă citire raportului Comisiei de specialitate pentru invatamant, sanatate, cultura, protectie sociala, activitati sportive si de agrement care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat.
D-nul. CONSILIER TAMAS OCTAVIAN-TIBERIU, preşedinte de şedinţă menţionează că proiectul de hotărâre este însoţit şi de raportul Compartimentului de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Tomesti si întreabă dacă sunt discuţii pe marginea proiectului de hotărâre prezentat.
D-NUL. CONSILIER TAMAS OCTAVIAN-TIBERIU arata ca este bine ca se face accesul la scoala si parcarea in satul Steia, deoarece construindu-se sala de sport , vor fi mai multe masini care parcheaza si in momentul de fata nu exista parcare corespunzatoare. Totodata precizeaza ca valoarea devizului i se pare mare , dar totusi voteaza „ pentru”.
Nefiind alti înscrişi la cuvânt, d-nul. TAMAS OCTAVIAN-TIBERIU, preşedintele de şedinţă , supune votului deschis al consilierilor proiectul de hotărâre, începând cu titlul hotărârii, urmând cu fiecare art. în parte, fiind aprobat cu 8 voturi „pentru” , 1, „ abtinere” ( dl. Florea Florin-Dorin) ,fiind adoptată hotărârea nr. 44.
La pct. 3 ,din ordinea de zi , se dă cuvântul dlui primar VASIU ADRIAN VIOREL pentru a prezenta referatul de aprobare la proiectul de hotărâre şi celălalte materiale ce-l însoţesc , fiind urmat de dezbateri .

D-NUL. CONSILIER TAMAS OCTAVIAN-TIBERIU, preşedinte de şedinţă menţionează că proiectul de hotărâre este însoţit şi de raportul Compartimentului de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Tomesti si întreabă dacă sunt discuţii pe marginea proiectului de hotărâre prezentat.
D-NUL. CONSILIER TAMAS OCTAVIAN-TIBERIU arata ca in comuna ar fi alte prioritati pretul este mare la zidul de sprijin.
Nefiind alti înscrişi la cuvânt, d-nul. TAMAS OCTAVIAN-TIBERIU, preşedintele de şedinţă, supune votului deschis al consilierilor proiectul de hotărâre, începând cu titlul hotărârii, urmând cu fiecare art. în parte , fiind aprobat cu 6 voturi „pentru”, 1 „abtinere” (Florea Florin-Dorin) si 2 „impotriva”( Nedea Ioan si Tamas Octavian-Tiberiu) fiind adoptată hotărârea nr. 45.
Epuizându-se problemele de pe ordinea de zi d-nul. consilier TAMAS OCTAVIAN-TIBERIU preşedintele de şedinţă, declară închise lucrările şedinţei, mulţumind consilierilor pentru participare, după care urmează probleme diverse.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
TAMAS OCTAVIAN-TIBERIU
SECRETAR GENERAL,
GIURGIU SANDA
ANUNȚURI PUBLICE
(anunțuri imobiliare, somații publice, posturi vacante, documente care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică)
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Declarații de avere și de interese

Transparența veniturilor salariale
Rapoarte și studii
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Toate documentele de interes public