MONITORUL OFICIAL LOCAL
ALTE DOCUMENTE
– Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna/contrasemna/aviza actele administrative, precum obiecţiile cu privire la legalitate.
– Registrul pentru consemnarea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
a) Proiectele hotărârilor Consiliului Local;
b) Dispoziţiile autorităţii executive, numai în cazul celor cu caracter normativ;
c) Probleme de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale;
d) Proiecte de hotărâre ale Consiliului Local cu caracter normativ;
e) Minute ale ședințelor Consiliului Local în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică;
f) Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului Local;
g) Declaraţii de căsătorie;
h) Documente neprevăzute la lit. a) – g) şi care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică;
i) Alte documente neprevăzute la lit. a) – h) a căror aducere la cunoştinţă publică se apreciază ca fiind oportună şi necesară.
ALTE DOCUMENTE PUBLICE
♦ Registrul pentru consemnarea comunicărilor, propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
a) Proiectele hotărârilor Consiliului Local;
b) Dispoziţiile autorităţii executive, numai în cazul celor cu caracter normativ;
c) Probleme de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale;
d) Proiecte de hotărâre ale Consiliului Local cu caracter normativ;
e) Minute ale ședințelor Consiliului Local în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică;
f) Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului Local;
g) Declaraţii de căsătorie;
h) Documente neprevăzute la lit. a) – g) şi care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică;
i) Alte documente neprevăzute la lit. a) – h) a căror aducere la cunoştinţă publică se apreciază ca fiind oportună şi necesară.
♦ Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna / contrasemna / aviza actele administrative, precum și obiecţiile cu privire la legalitate.
* Documente emise de primărie care fac parte din categoria informațiilor publice.
PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND RECTIFICAREA BUGETULUI LOCAL AL COMUNEI TOMESTI PE ANUL 2020
[…]
PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND ANALIZA STADIULUI DE ÎNSCRIERE A DATELOR ÎN REGISTRUL AGRICOL PENTRU SEMESTRUL I AL ANULUI 2020 ŞI STABILIREA MĂSURILOR PENTRU EFICIENTIZAREA ACESTEI ACTIVITĂŢI
[…]
PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND ÎNSUŞIREA RAPORTULUI PRIVIND ACTIVITATEA ASISTENŢILOR PERSONALI AI PERSOANELOR CU HANDICAP GRAV PE SEMESTRUL I AL ANULUI 2020
[…]
PROCES-VERBAL Incheiat astazi 28.05.2020 în şedinţa ordinara a Consiliului local al comunei Tomesti.
Continuare♦ Registrul pentru consemnarea comunicărilor, propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND RECTIFICAREA BUGETULUI LOCAL AL COMUNEI TOMESTI PE ANUL 2020
[…]
PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND ANALIZA STADIULUI DE ÎNSCRIERE A DATELOR ÎN REGISTRUL AGRICOL PENTRU SEMESTRUL I AL ANULUI 2020 ŞI STABILIREA MĂSURILOR PENTRU EFICIENTIZAREA ACESTEI ACTIVITĂŢI
[…]
PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND ÎNSUŞIREA RAPORTULUI PRIVIND ACTIVITATEA ASISTENŢILOR PERSONALI AI PERSOANELOR CU HANDICAP GRAV PE SEMESTRUL I AL ANULUI 2020
[…]
PROCES-VERBAL Incheiat astazi 28.05.2020 în şedinţa ordinara a Consiliului local al comunei Tomesti.
ContinuareIt seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
ANUNT
În conformitate cu prevederile art. 7 alin. 13 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vă aducem la cunoştinţă că azi , 10.06.2021 s-a initiat de catre primarul comunei TOMESTI , dl. Vasiu Adrian-Viorel
PROIECTUL DE HOTARARE
PRIVIND APROBAREA BUGETULUI DE VENITURI SI CHELTUIELI PENTRU ANUL 2021 PENTRU ADMINISTRAREA SUPRAFETEI DE 683,65 HA PADURE PROPRIETATEA PUBLICA A COMUNEI TOMESTI
Proiectul de hotărâre poate fi consultat la sediul Primăriei comunei Tomesti până la data de 29.06.2021, ora 10.00 .
Se pot depune la sediul Primăriei comunei Tomesti , la compartimentul Secretar comuna , sugestii, propuneri, opinii referitoare la acest proiect de hotărâre.
PRIMAR
VASIU ADRIAN-VIOREL
ROMANIA
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
CONSILIUL LOCAL
PROIECT DE HOTARARE NR. 30/10.06.2021
PRIVIND APROBAREA BUGETULUI DE VENITURI SI CHELTUIELI
PENTRU ANUL 2020 PENTRU ADMINISTRAREA SUPRAFETEI DE 683,65 HA PADURE PROPRIETATEA PUBLICA A COMUNEI TOMESTI
Consiliul local al comunei Tomesti ,judetul Hunedoara;
Avand in vedere:
– Referatul de aprobare a primarului comunei Tomesti nr. 3/37 din 10.06.2021 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pentru anul 2021 pentru administrarea suprafetei de 683,65 Ha padure proprietatea publica a comunei Tomesti administrata in baza contractului de administrare nr.6445/23.04.2021 ;
Tinind cont de adresa Ocolului Silvic Brad prin care solicita aprobarea aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pentru anul 2021 pentru administrarea suprafetei de 683,65 Ha padure proprietatea publica a comunei Tomesti administrata in baza contractului de administrare nr.6445/23.04.2021
In baza art. 14 alin.2 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul dispoziţiilor art.129, alin.1 şi alin.2, lit.c, art.139, alin.3 şi ale art.196, alin.(1), lit.a) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare:
H O T A R A S T E :
Art.1. Se aproba bugetul de venituri si cheltuieli pentru anul 2021 pentru suprafata de 683,65 Ha padure, proprietatea publica a comunei Tomesti administrata in baza contractului de administrare nr.6445/23.04.2021 incheiate intre Regia Nationala a Padurilor prin Directia Silvica Hunedoara si Primaria comunei Tomesti , conform anexei nr.1 care face parte integranta la prezenta hotarare.
Art.2. Prezenta hotarare poate fi atacata potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art.3. La data intrarii in vigoare a prezentei hotarari, hotararea consiliului local Tomesti nr. 7/2021 se abroga.
Art.4. Prezenta hotarare se comunica :
Institutiei Prefectului Judetului Hunedoara
Primarului comunei Tomesti
INITIATOR,
AVIZAT
PRIMAR
Vasiu Adrian-Vasiu
SECRETAR GENERAL
GIURGIU SANDA
ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI TOMESTI
PROIECT DE HOTĂRÂRE nr. 29/10.06.2021
PENTRU MODIFICAREA ȘI COMPLETAREA ANEXEI LA H.C.L. NR.49/11.11.2020
PRIVIND ORGANIZAREA COMISIILOR DE SPECIALITATE
ALE CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI TOMESTI
Consiliul local al comunei Tomesti , judeţul Hunedoara;
Analizand Încheierea civilă nr. 1096/CC/ 19.10.2020 a Judecătoriei Brad, privind validarea mandatelor consilierilor locali declarați aleși pentru Consiliul local al comunei Tomesti, Ordinul Prefectului judetului Hunedoara nr. 641/23.10.2020, privind constatarea indeplinirii conditiilor legale de constituire a Consiliului local al comunei Tomesti ,
Tinand cont de Hotararea Consiliului local Tomesti nr. 35/2021 privind constatarea incetarii de drept inainte de expirarea duratei normale , prin demisie , a mandatului de consilier local al domnului Paul Cristian-Dumitru , precum si vacantarea locului de consilier local, precum si Încheierea civilă nr. 751/CC/09.06.2021 a Judecătoriei Brad privind validarea mandatului urmatorului supleant la alegerile din data de 27 septembrie 2020 pentru Consiliul Local al comunei Tomesti, dl. Dobrei Daniel – Partidul National Liberal ;
In temeiul art.124, alin.(2), alin.(4) și alin.(5), art.196, alin.(1), lit.”a”, coroborat cu art.139, alin.(1) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTARASTE
Art.1. Aprobă modificarea și completarea Anexei la H.C.L. nr.49/11.11.2020 privind organizarea comisiilor de specialitate ale Consiliului local al comunei Tomesti,conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Cu data adoptării prezentei hotărâri, Anexa la H.C.L. nr.49/11.11.2020 se înlocuiește cu Anexa la prezenta.
Art.3. Prezenta hotărâre poate fi contestata potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, la Tribunalul Hunedoara, Secţia Contencios Administrativ.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică:
– Instituţiei Prefectului Judeţului Hunedoara;
– Primarului comunei Tomesti;
– Membrilor Consiliului local;
INITIATOR
AVIZAT
Vasiu Adrian-Viorel
SECRETAR GENERAL
GIURGIU SANDA
Anexa
La Proiectul de hotărâre nr. 29 /2021
COMPONENŢA
COMISIILOR DE SPECIALITATE
I. Comisia de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-sociale, buget, finante, administrarea domeniului public si privat al comunei, agricultura, gospodarire comunala, protectia mediului, servicii si comert :
1. DOBREI DANIEL – presedinte
2. OLAR TANIA – secretar
3. PETRUSE FLORIN-ILIE – membru
II. Comisia de specialitate pentru administratie publica locala, juridica, apararea ordinii si linistei publice, a drepturilor cetatenilor :
1. TAMAS OCTAVIAN-TIBERIU – presedinte
2. OPRISA SIMONEL FLORIN – secretar
3. BULZ TIBERIU – membru
III. Comisia de specialitate pentru invatamant, sanatate, cultura, protectie sociala, activitati sportive si de agrement:
1. BANCIU LIOREAN-GHEORGHE – presedinte
2. LEUCIAN MOGA SORIN ADRIAN – secretar
3. BORZA TRAIAN – membru
INITIATOR
AVIZAT
Vasiu Adrian-Viorel
SECRETAR GENERAL
GIURGIU SANDA
ROMANIA
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
P R I M A R
Nr. 3/36 din 10.06.2021
REFERAT DE APROBARE
LA PROIECTUL DE HOTARARE

Conform prevederilor art.122, alin.(2) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, consilierul în cauză trebuie să depună jurământul, în termenul prevăzut de lege.
Ținând seama de faptul că, din momentul depunerii jurământului, consilierul local își exercită mandatul și implicit atribuțiile conferite de lege, propunem nominalizarea acestuia în cadrul Comisiei de specialitate nr.1 –Comisia de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-sociale, buget, finante, administrarea domeniului public si privat al comunei, agricultura, gospodarire comunala, protectia mediului, servicii si comert – compusă din 3 membrii , conform prin H.C.L. nr.49/ 11.11.2020, în locul d-lui consilier Paul Cristian-Dumitru.
Propunerea este motivată de pregătirea domnului consilier local și are la bază consultările realizate de grupurile de consilieri locali constituite pe configurația politică .
În concluzie, supunem analizei și dezbaterii Consiliului local, modificarea si completarea anexei la H.C.L. nr.49/11.11.2020 privind organizarea comisiilor de specialitate ale consiliului local al comunei Tomesti, conform proiectului de hotărâre anexat.
PRIMAR,

Nr. 3/37 din 10.06.2021
REFERAT DE APROBARE
LA PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND APROBAREA
BUGETULUI DE VENITURI SI CHELTUIELI PENTRU ANUL 2020 PENTRU ADMINISTRAREA SUPRAFETEI DE 683,65 HA PADURE SI 25,1 HA PASUNE IMPADURITA PROPRIETATEA PUBLICA A COMUNEI TOMESTI
La nivelul Primariei Tomesti exista incheiat contractul de administrare nr.6445 din 23.04.2021 intre Regia Nationala a Padurilor prin Directia Silvica Hunedoara si Primaria comunei Tomesti .
Intocmirea bugetului de venituri si cheltuieli pentru anul 2021 s-a intocmit dupa conferinta a II-a de amenajare cand a fost intocmit un nou contract de administrare cu Ocolul Sivic Brad
Bugetul de venituri si cheltuieli pentru anul 2021 s-a intocmit avand in vedere prevederile HG nr.715/2017 pentru aprobarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publica , cu modificarile si completarile ulterioare astfel :
– veniturile din valorificarea lemnului pe picior aferente listelor de partizi pentru anul 2021 se ridica la suma de 325.000 lei conform anexei la prezentul proiect de hotarare
– cheltuielile de administrare pentru suprafata de 683,65 ha padure asa cum au fost comunicate limitele minima a valorii tarifelor de administrare pentru anul 2021 de catre Garda Forestiera Timisoara (142.00 lei/ha) adica valoarea cheltuieli de administrare este de 97.078 lei .
– cheltuieli cu fondul de conservare cu o valoare de 43.424 lei si fondul de mediu cu o valoare de 4776 lei prevazute in anexa la proiectul de hotarare.
Fata de cele mentionate se adauga suma de 119.495 lei corespunzatoare masurii 15.1 Silvomediu pentru anul 2021 si 43.424 fond de conservare disponibil pentru anul 2021.
Deci in acest caz , profitul net al Primariei Tomesti pentru anul 2021 este de 180.222 lei
In acest sens propun adoptarea proiectului de hotarare privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pentru anul 2021 pentru administrarea suprafetei de 683,65 Ha padure proprietatea publica a comunei Tomesti in forma prezentata.
PRIMAR
Vasiu Adrian-Viorel
ROMANIA
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
PRIMARIA
NR. 4/37 din 10.06.2021
RAPORT
AL COMPARTIMENTULUI DE SPECIALITATE

BUGETULUI DE VENITURI SI CHELTUIELI PENTRU ANUL 2021
PENTRU ADMINISTRAREA SUPRAFETEI DE 683,65 HA PADURE
PROPRIETATEA PUBLICA A COMUNEI TOMESTI
Avand in vedere adresa a Ocolului Silvic Brad insotita de nota privind intocmirea BVC 2021 prin care solicita aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pentru anul 2021 pentru administrarea suprafetei de 683,65 Ha padure, proprietatea publica a comunei Tomesti administrate in baza contractului de administrare nr.6445/23.04.2021 si totodata conform prevederilor HG nr.715/2017 pentru aprobarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publica , cu modificarile si completarile ulterioare , bugetul de venituri pentru anul 2021 referitor la administrarea in regim silvic a suprafetei de padure propietate publica a comunei Tomesti s-a facut tinandu-se cont de lista de partizi pentru anul 2021 care urmeaza a se exploata , a preturilor pe picior a masei lemnoase precum si a preturilor la lemn fasonat aferente partizilor din lista de partizi, conform anexei la prezentul proiect de hotarare.
Bugetul la capitolul cheltuieli s-a intocmit avandu-se in vedere cheltuielile de administrare pentru suprafata de 683,65 ha teren forestier asa cum au fost comunicate limita minima a valorii tarifelor de administrare pentru anul 2021 de catre Garda Forestiera Timisoara ,cheltuielile cu administrarea, precum si cheltuieli cu fondul de conservare si fondul de mediu prevazute in anexa la proiectul de hotarare .
In conformitate cu prevederile art. 14 alin.2 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare , precum si a dispoziţiilor art.129, alin.1 şi alin.2, lit.c, art.139, alin.3 şi ale art.196, alin.(1), lit.a) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, ,Consiliul local are ca atrubutii si aprobarea acestui buget de venituri si cheltuieli pentru anul 2021 pentru terenul forestier proprietate publica a comunei Tomesti .
INTOCMIT
VICEPRIMAR
Oprisa Simonnel Florin

ANUNȚURI PUBLICE
(anunțuri imobiliare, somații publice, posturi vacante, documente care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică)
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Declarații de avere și de interese

Transparența veniturilor salariale
Rapoarte și studii
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Toate documentele de interes public