Informații publice oferite din oficiu
Publicații de căsătorie
CODUL CIVIL – ART. 283 – Publicitatea declarației de căsătorie
(1) In aceeași zi cu primirea declarației de căsătorie, ofițerul de stare civilă dispune publicarea acesteia, prin afișarea în extras, într-un loc special amenajat la sediul primăriei și pe pagina de internet a acesteia unde urmează să se încheie căsătoria și, după caz, la sediul primăriei unde celălalt soț își are domiciliul sau reședința.
(2) Extrasul din declarația de căsătorie cuprinde, în mod obligatoriu: data afișării, datele de stare civilă ale viitorilor soți și, după caz, încuviintarea părinților sau a tutorelui, precum și înștiințarea că orice persoană poate face opoziție la căsătorie, în termen de 10 zile de la data afișării.
(3) Căsătoria se încheie după 10 zile de la afișarea declarației de căăatorie, termen în care se cuprind atât data afișării, cât și data încheierii căsătoriei.
(4) Primarul municipiului, al sectorului municipiului București, al orașului sau al comunei unde urmează a se încheia căsătoria poate să încuviinteze, pentru motive temeinice, încheierea căsătoriei înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin (3).
Citește aici publicațiile de căsătorie
HOTARAREA nr. 11/2018, privind aprobarea bugetului pentru anul 2018
HOTARAREA nr. 11/2018
privind aprobarea bugetului local al comunei TOMESTI pe anul 2018
HOTARAREA NR. 10 / 2018, privind aprobarea BVC pentru 2018
HOTARAREA NR. 10 / 2018
PRIVIND APROBAREA BUGETULUI DE VENITURI SI CHELTUIELI PENTRU ANUL 2018 PENTRU ADMINISTRAREA SUPRAFETEI DE 683,65 HA PADURE PROPRIETATEA PUBLICA A COMUNEI TOMESTI
HOTARAREA NR. 9 / 2018, privind preluarea excedentului bugetar/2017
HOTARAREA NR. 9 / 2018
PRIVIND APROBAREA PRELUARII CA VENIT LA BUGETUL LOCAL A SUMEI DE 350,00 MII LEI DIN EXCEDENTUL REZULTAT DIN EXECUTIA BUGETULUI DE VENITURI SI CHELTUIELI A ACTIVITATILOR FINANTATE INTEGRAL DIN VENITURI PROPRII EXISTENT IN SOLDUL CONTULUI 82 E DISPONIBL DIN VENITURI PROPRII ALE INSTITUTIILOR PUBLICE SUBORDONATE
PROIECT DE HOTARARE nr. 8/07.02.2018
PROIECT DE HOTARARE nr. 8/07.02.2018
PRIVIND INSUSIREA REZULTATULUI INVENTARIERII PATRIMONIULUI PUBLIC SI PRIVAT AL COMUNEI TOMESTI PENTRU ANUL 2017
Pagina permite dezbaterea publică și comentarii