MONITORUL OFICIAL LOCAL - VERSIUNEA VECHE
IMPORTANT!
În această secțiune sunt publicate documentele emise până la data de 07.09.2023
Toate documentele publicate după data de 07.09.023 se pot consulta în noua formulă a
HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE
– Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna/contrasemna/aviza actele administrative, precum obiecţiile cu privire la legalitate.
– Registrul pentru consemnarea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
a) Proiectele hotărârilor Consiliului Local;
b) Dispoziţiile autorităţii executive, numai în cazul celor cu caracter normativ;
c) Probleme de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale;
d) Proiecte de hotărâre ale Consiliului Local cu caracter normativ;
e) Minute ale ședințelor Consiliului Local în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică;
f) Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului Local;
g) Declaraţii de căsătorie;
h) Documente neprevăzute la lit. a) – g) şi care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică;
i) Alte documente neprevăzute la lit. a) – h) a căror aducere la cunoştinţă publică se apreciază ca fiind oportună şi necesară.
HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE
* Actele emise de Consiliul Local
♦ Registrul pentru evidența PROIECTELOR DE HOTĂRÂRI.
♦ Registrul pentru evidenţa HOTĂRÂRILOR Consiliului Local
PROIECTE DE HOTĂRÂRE ALE CONSILIULUI LOCAL
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
HOTĂRÂRILE CONSILIULUI LOCAL
HOTARAREA NR. 73/2022 PRIVIND RECTIFICAREA BUGETULUI LOCAL AL COMUNEI TOMESTI PE ANUL 2022
ContinuareHOTARAREA nr. 71/2022 PRIVIND CONSTATAREA INCETARII DE DREPT INAINTE DE EXPIRAREA DURATEI NORMALE ,PRIN DEMISIE, A MANDATULUI DE VICEPRIMAR AL DOMNULUI LEUCIAN SORIN-ADRIAN, PRECUM SI VACANTAREA FUNCTIEI DE VICEPRIMAR AL COMUNEI TOMESTI
ContinuareHOTARAREA nr. 70/2022 PRIVIND APROBAREA ALOCARII UNEI SUME DE BANI PENTRU ORGANIZAREA SERBARII “POMUL DE IARNA “
ContinuareH O T A R A R E A NR. 69 / 2022 PRIVIND APROBAREA INDEXARII NIVELURILOR IMPOZITULUI PE MIJLOACELE DE TRANSPORT CU MASA TOTALA MAXIMA AUTORIZATA MAI MARE SAU EGALA CU 12 TONE PENTRU ANUL 2023
ContinuareRezultatul probei interviu la concursul pentru ocuparea funcției vacante de referent clasa III
ContinuareRezultatul probei scrise la concursul pentru ocuparea funcției vacante de referent clasa III
ContinuareRaport de activitate al Viceprimarului pentru anul 2022
ContinuareRezultatul selecției de dosare pentru ocuparea funcției vacante de referent clasa III
ContinuareArhiva Proiectelor de
Hotărâri ale Consiliului Local adoptate
Proiecte de Hotărâre
puse în dezbatere publică
Proiecte de Hotărâre
ale Consiliului Local
Hotărâri adoptate
de Consiliului Local