MONITORUL OFICIAL LOCAL - VERSIUNEA VECHE
IMPORTANT!
În această secțiune sunt publicate documentele emise până la data de 07.09.2023
Toate documentele publicate după data de 07.09.023 se pot consulta în noua formulă a
HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE
– Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna/contrasemna/aviza actele administrative, precum obiecţiile cu privire la legalitate.
– Registrul pentru consemnarea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
a) Proiectele hotărârilor Consiliului Local;
b) Dispoziţiile autorităţii executive, numai în cazul celor cu caracter normativ;
c) Probleme de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale;
d) Proiecte de hotărâre ale Consiliului Local cu caracter normativ;
e) Minute ale ședințelor Consiliului Local în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică;
f) Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului Local;
g) Declaraţii de căsătorie;
h) Documente neprevăzute la lit. a) – g) şi care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică;
i) Alte documente neprevăzute la lit. a) – h) a căror aducere la cunoştinţă publică se apreciază ca fiind oportună şi necesară.
HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE
* Actele emise de Consiliul Local
♦ Registrul pentru evidența PROIECTELOR DE HOTĂRÂRI.
♦ Registrul pentru evidenţa HOTĂRÂRILOR Consiliului Local
PROIECTE DE HOTĂRÂRE ALE CONSILIULUI LOCAL
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
HOTĂRÂRILE CONSILIULUI LOCAL
Proces-verbal de încheiere a etapei privind exercitarea dreptului la preempțiune
ContinuarePROIECT DE HOTARARE Nr.81/08.12.2022 privind mentinerea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din Comuna Tomesti, pentru anul şcolar 2023-2024
ContinuarePROIECT DE HOTĂRÂRE NR. 75 /6.12.2022 PRIVIND APROBAREA ALOCARII UNEI SUME DE BANI PENTRU COMPLETAREA FONDURILOR PROPRII ALE PAROHIEI ORTODOXE ROMANE TARNAVA DE CRIS, FILIA LIVADA
ContinuarePROIECT DE HOTĂRÂRE NR. 74 /05.12.2022 PRIVIND ALEGEREA PREŞEDINTELUI DE ŞEDINŢĂ
ContinuarePROIECT DE HOTARARE nr. 73/28.11.2022 PRIVIND REVOCAREA HOTARARII CONSILIULUI LOCAL TOMESTI NR.74/2022 PRIVIND APROBAREA MODIFICARII ORGANIGRAMEI SI A STATULUI DE FUNCTII PENTRU FUNCTIONARII PUBLICI SI PERSONALUL CONTRACTUAL DIN CADRUL APARATULUI DE SPECIALITATE AL PRIMARULUI COMUNEI TOMESTI
ContinuarePROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND APROBAREA NUMARULUI DE BURSE SCOLARE SI CUANTUMUL ACESTORA PENTRU SEMESTRUL I AL ANULUI SCOLAR 2022-2023
ContinuarePROCES-VERBAL de ședință
[…]
HOTARAREA NR. 74/2022 PRIVIND APROBAREA MODIFICARII ORGANIGRAMEI SI A STATULUI DE FUNCTII PENTRU FUNCTIONARII PUBLICI SI PERSONALUL CONTRACTUAL DIN CADRUL APARATULUI DE SPECIALITATE AL PRIMARULUI COMUNEI TOMESTI
ContinuareArhiva Proiectelor de
Hotărâri ale Consiliului Local adoptate
Proiecte de Hotărâre
puse în dezbatere publică
Proiecte de Hotărâre
ale Consiliului Local
Hotărâri adoptate
de Consiliului Local