PRIMĂRIA COMUNEI TOMEȘTI

RO M Â N I A
JUDEŢUL HUNEDOARA
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI TOMESTI

PROCES-VERBAL

Incheiat astazi 10.02.2022 în şedinţa ordinara a Consiliului local al comunei Tomesti.
Şedinţa ordinară, a fost convocată prin Dispoziţia primarului comunei nr. 15 din 03.02.2022 în conformitate cu prevederile art. 133 alin. 1 și art. 134 alin.1 lit. a , alin. 3 lit. a, art.135, art. 154 alin. 1, art. 155 alin. 1 lit. b și e, alin. 3 lit. b și art. 196 alin. 1 lit. b din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ .
Dispoziţia a fost adusă la cunoştinţa locuitorilor comunei Tomesti prin afişare la sediul Primăriei comunei Tomesti , precum şi la panourile de afişaj din comuna Tomesti .
Consilierilor li s-au înmânat invitaţiile în data de 03.02.2022 conform tabelului existent la dosar, care a fost semnat de fiecare în parte la primirea invitaţiei.
Şedinţa este publică şi se desfăşoară la Primăria comunei TOMESTI .
D-na secretar general,Giurgiu Sanda, declară deschise lucrările şedinţei informând consilierii că, din cei 9 consilieri în funcţie , sunt prezenţi 8 ( lipseste motivat dl. consilier Petruse Florin-Ilie, acesta fiind plecat din localitate in interes de serviciu), sedinta fiind legal constituita.
În continuare , informează consilierii că , la şedinţă participă dl. VASIU ADRIAN VIOREL -primarul comunei si functionarii publici angajati ai Primariei comunei .
Totodată, doamna Giurgiu Sanda, secretar al comunei Tomesti reaminteşte consilierilor locali prezenţi, prevederile art. 228 din Ordonanta de Urgenta nr.57/2019 privind Codul Administrativ şi anume :

„(1) Alesul local aflat in conflict de interese in conditiile prevazute de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, are obligatia sa se abtina de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la incheierea sau participarea la incheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru:
a) sot, sotie sau rude ori afini pana la gradul al II-lea inclusiv;
b) orice persoana fizica sau juridica fata de care alesul local are calitatea de debitor al unei obligatii;
c) o societate la care detine calitatea de asociat unic ori functia de administrator sau de la care obtine venituri;
d) o alta autoritate din care face parte;
e) orice persoana fizica sau juridica, alta decat autoritatea din care face parte, care a facut o plata catre acesta sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestuia;
f) asociatie sau fundatie din care face parte;
(2) In exercitarea functiei, consilierul local sau consilierul judetean aflat in una dintre situatiile prevazute la alin. (1) are obligatia sa anunte la inceputul sedintei consiliului local, respectiv a consiliului judetean interesul personal pe care il are la adoptarea hotararii respective, anunt care se consemneaza in mod obligatoriu in procesul-verbal al sedintei.
(3) Ulterior anuntarii interesului personal, consilierul local sau judetean nu mai este luat in calcul pentru cvorumul necesar adoptarii hotararii consiliului cu privire la care acesta si-a anuntat interesul si nu are drept de vot la adoptarea acestei hotarari.
(4) Actele administrative emise ori adoptate sau actele juridice incheiate cu incalcarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absoluta in conditiile Legii nr. 176/2010, cu modificarile si completarile ulterioare.
(5) Fapta alesilor locali de a incalca prevederile alin. (1) si legislatia in materie privind conflictul de interese constituie abatere disciplinara si se sanctioneaza cu diminuarea indemnizatiei cu 10% pe o perioada de maximum 6 luni.”

Înainte de a intra în ordinea de zi, d-na secretar Giurgiu Sanda, in conformitate cu prevederile art. 138 alin. 15 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, consultă consilierii dacă au luat cunoştiinţă de conţinutul procesului-verbal de la şedinţa anterioară .
Luând la cunoştiinţă şi nefiind obiecţiuni sau observaţii, supune votului deschis al consilierilor procesul-verbal, fiind aprobat cu 8 voturi „pentru” (lipseste motivat dl. consilier Petruse Florin-Ilie).
În continuare , d-na Giurgiu Sanda, secretarul comunei, da cuvantul d-lui primar VASIU ADRIAN VIOREL sa prezinte ordinea de zi
Dl. primar, prezintă următoarea

ORDINE DE ZI :

1.Proiectul de hotarare a consiliului local nr. 4/12.01.2022 privind aprobarea bugetului local al comunei Tomesti pe anul 2022.
Initiat de primarul comunei Tomesti
2. Proiectul de hotarare a consiliului local nr. 5/12.01.2022 privind aderarea comunei Tomesti prin Consiliul local Tomesti la Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara “SERVICIUL JUDETEAN PENTRU OCROTIREA ANIMALELOR FARA STAPAN”.
Initiat de primarul comunei Tomesti
3. Proiectul de hotarare a consiliului local nr.6/12.01.2022 privind infiintarea “Serviciului pentru Gestionarea Cainilor fara Stapan” si aprobarea delegarii acestuia catre Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara “ SERVICIUL JUDETEAN PENTRU OCROTIREA ANIMALELOR FARA STAPAN” HUNEDOARA
Initiat de primarul comunei Tomesti
4.Proiectul de hotarare a consiliului local nr.7/12.01.2022 privind aprobarea Programului anual de achizitii publice pe anul 2022.
Initiat de primarul comunei Tomesti
5.Proiectul de hotarare a consiliului local nr.8/12.01.2022 privind desemnarea consilierilor locali care sa faca parte din comisia de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale doamnei Giurgiu Sanda Pompilia, secretar general al comunei Tomesti, pentru perioada 01.01.2021–31.12.2021:
Initiat de primarul comunei Tomesti

Tinand cont de adresa Ministerului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei prin care se comunica punctul de vedere cu privire la completarea domeniului public al comunei cu investitia de la Steia , propun suplimentarea ordinei de zi cu un punct:

6. Proiect de hotărâre nr. 9 /17.01.2022 privind aprobarea inscrierii definitive a imobilului- teren- inscris in CF 60717 , care apartine domeniului public al comunei Tomesti.
Initiat de primarul comunei Tomesti

Nefiind alte propuneri, care să îndeplinească condiţiile cerute de lege, pentru a putea fi înscrise pe ordinea de zi, supune votului deschis al consilierilor ordinea de zi, fiind aprobată cu 8 voturi „ pentru” (lipseste motivat dl. consilier Petruse Florin-Ilie).

X X

X

Continuând lucrările şedinţei ,
La pct. 1 ,din ordinea de zi , se dă cuvântul d-lui primar VASIU ADRIAN VIOREL pentru a prezenta referatul de aprobare la proiectul de hotărâre şi celălalte materiale ce-l însoţesc , fiind urmat de dezbateri .
D-nul consilier local Dobrei Daniel, presedintele comisiei, citeste raportul Comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-socială,buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărire comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat .
D-nul consilier local Tamas Octavian-Tiberiu, presedintele comisiei, dă citire raportului Comisiei pentru administratie publica locala, juridica, apararea ordinii si linistei publice, a drepturilor cetatenilor care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat .
D-nul consilier local, Banciu Liorean-Gheorghe, presedintele comisiei dă citire raportului Comisiei pentru invatamant, sanatate, cultura, protectie sociala, activitati sportive si de agrement care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre .
D-nul. consilier local OPRISA SIMONEL-FLORIN, preşedinte de şedinţă menţionează că proiectul de hotărâre este însoţit şi de raportul Compartimentului de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Tomesti si întreabă dacă sunt propuneri pe marginea proiectului de hotărâre prezentat.
D-nul. consilier local TAMAS OCTAVIAN TIBERIU, intreaba daca in bugetul prevazut s-au prins bani pentru sarbatoarea “ Mesterilor populari” .
D-l primar VASIU ADRIAN VIOREL arata ca, s-au prins bani pentru sarbatoare si spera ca in acest an sa se poata desfasura in conditii normale.
D-nul consilier local LEUCIAN MOGA SORIN –ADRIAN solicita o lamurire , daca banii care ne vin de la proiectul pe Silvomediu, pot fi folositi pentru plata facturilor emise de catre Ocolul Silcic Brad pentru paza la fondul forestier aflat in domeniul public al primariei si la cat se ridica aceste facturi.
Prezent la sedinta Consiliului local, raspunde dl. Birtoc Tudor Andrei, responsabil financiar al Primariei comunei Tomesti, ca acesti bani intra in bugetul primariei si de acolo se platesc respectivele facturi , care se ridica la 10.000 lei pe luna .
D-nul consilier local LEUCIAN MOGA SORIN –ADRIAN intreaba daca se ivesc alte investitii sau se pot depune cereri de finantare pentru alte proiecte , care nu sunt cuprinse in buget , se pot achita din buget facturile emise pentru studii, proiecte , etc .
Dl. Birtoc Tudor Andrei raspunde ca aceste proiecte s-ar putea plati daca se renunta la cele propuse sau din sectiunea functionare unde au fost prinsi suficienti bani.
D-nul consilier local, Banciu Liorean-Gheorghe intreaba daca s-au alocat bani pentru plata burselor elevilor, la care dl. Birtoc Tudor Andrei ii raspunde ca acesti bani vin de la bugetul de stat.
Nefiind alti înscrişi la cuvânt, d-nul. consilier local OPRISA SIMONEL-FLORIN, preşedintele de şedinţă, supune votului deschis al consilierilor proiectul de hotărâre, începând cu titlul hotărârii, urmând cu fiecare art. în parte, fiind aprobat cu 8 voturi „pentru” (lipseste motivat dl. consilier Petruse Florin-Ilie), fiind adoptată hotărârea nr.8.

La pct. 2, din ordinea de zi , se dă cuvântul d-lui primar VASIU ADRIAN VIOREL pentru a prezenta referatul de aprobare la proiectul de hotărâre şi celălalte materiale ce-l însoţesc, fiind urmat de dezbateri .

D-nul. consilier TAMAS OCTAVIAN-TIBERIU, arata ca acest lucru era necesar de mai multi ani, deoarece si legea o impune, iar primaria nu poate suporta cheltuielile unor adaposturi pnetru caini.
Nefiind alti înscrişi la cuvânt, d-nul. consilier local OPRISA SIMONEL-FLORIN, preşedintele de şedinţă, supune votului deschis al consilierilor proiectul de hotărâre, începând cu titlul hotărârii, urmând cu fiecare art. în parte, fiind aprobat cu 8 voturi „pentru” (lipseste motivat dl. consilier Petruse Florin-Ilie), fiind adoptată hotărârea nr.9.

La pct.3 ,din ordinea de zi , se dă cuvântul d-lui primar VASIU ADRIAN VIOREL pentru a prezenta referatul de aprobare la proiectul de hotărâre şi celălalte materiale ce-l însoţesc , fiind urmat de dezbateri .

Nefiind înscrişi la cuvânt, d-nul. consilier local OPRISA SIMONEL-FLORIN, preşedintele de şedinţă, supune votului deschis al consilierilor proiectul de hotărâre, începând cu titlul hotărârii, urmând cu fiecare art. în parte, fiind aprobat cu 8 voturi „pentru” (lipseste motivat dl. consilier Petruse Florin-Ilie), fiind adoptată hotărârea nr.10.

La pct. 4 ,din ordinea de zi , se dă cuvântul d-lui primar VASIU ADRIAN VIOREL pentru a prezenta referatul de aprobare la proiectul de hotărâre şi celălalte materiale ce-l însoţesc , fiind urmat de dezbateri .

Nefiind înscrişi la cuvânt, d-nul. consilier local OPRISA SIMONEL-FLORIN, preşedintele de şedinţă, supune votului deschis al consilierilor proiectul de hotărâre, începând cu titlul hotărârii, urmând cu fiecare art. în parte, fiind aprobat cu 8 voturi „pentru” (lipseste motivat dl. consilier Petruse Florin-Ilie), fiind adoptată hotărârea nr.11.

La pct. 5 ,din ordinea de zi , se dă cuvântul d-lui primar VASIU ADRIAN VIOREL pentru a prezenta referatul de aprobare la proiectul de hotărâre şi celălalte materiale ce-l însoţesc , fiind urmat de dezbateri .
D-nul consilier local Tamas Octavian-Tiberiu, presedintele comisiei, dă citire raportului Comisiei pentru administratie publica locala, juridica, apararea ordinii si linistei publice, a drepturilor cetatenilor care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat,

D-nul consilier local BANCIU LIOREAN-GHEORGHE, propune ca in locul domnului Petruse Florin-Ilie, care a fost propus si lipseste, d-na consilier Olar Tania sa faca parte din comisia de evaluare a performantelor profesionale ale d-nei Giurgiu Sanda , secretarul general al comunei .
Nefiind alti înscrişi la cuvânt, d-nul. consilier local OPRISA SIMONEL-FLORIN, preşedintele de şedinţă, supune votului deschis al consilierilor proiectul de hotărâre, începând cu titlul hotărârii, urmând cu fiecare art. în parte, fiind aprobat cu 8 voturi „pentru” (lipseste motivat dl. consilier Petruse Florin-Ilie), fiind adoptată hotărârea nr.12.

La pct. 6 ,din ordinea de zi , se dă cuvântul d-lui primar VASIU ADRIAN VIOREL pentru a prezenta referatul de aprobare la proiectul de hotărâre şi celălalte materiale ce-l însoţesc , fiind urmat de dezbateri .

Nefiind alti înscrişi la cuvânt, d-nul. consilier local OPRISA SIMONEL-FLORIN, preşedintele de şedinţă, supune votului deschis al consilierilor proiectul de hotărâre, începând cu titlul hotărârii, urmând cu fiecare art. în parte, fiind aprobat cu 8 voturi „pentru” (lipseste motivat dl. consilier Petruse Florin-Ilie), fiind adoptată hotărârea nr.13.

Epuizându-se problemele de pe ordinea de zi d-nul OPRISA SIMONEL FLORIN, preşedintele de şedinţă, declară închise lucrările şedinţei, mulţumind consilierilor pentru participare, după care urmeaza probleme diverse.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
OPRISA SIMONEL-FLORIN

SECRETAR GENERAL,
GIURGIU SANDA

Legile care reglementează organizarea și funcționarea Primăriei 

Regulamente 

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.
Comută conținut
1) Primarul indeplineste urmatoarele atributii principale:
  1. asigura respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, a prevederilor Constitutiei, precum si punerea in aplicare a legilor, a decretelor Presedintelui Romaniei, a hotararilor si ordonantelor Guvernului, dispune masurile necesare si acorda sprijin pentru aplicarea ordinelor si instructiunilor cu caracter noprmativ ale ministrilor si ale celorlalti conducatori ai autoritatilor administratiei publice centrale, precum si a hotararilor consiliului judetean,
  2. asigura aducerea la ideplinire a hotararilor consiliul local. In situatia in care apreciaza ca o hotarare este ilegala, in termen de 3 zile de la adoptare il sesizeaza pe prefect,
  3. poate propune consiliului local consultarea populatiei prin referendum, cu privire la problemele locale de interes deosebit. Pe baza hotararii consiliului local ia masuri pentru organizarea acestei consultari, in conditiile legii,
  4. prezinta consiliului local, anual sau ori de cate ori este necesar, informari, privind starea economica si sociala a comunei sau a orasului, in concordanta cu atributiile ce revin autoritatilor administratiei publice locale, precum si informari asupra modului de aducere la indeplinire a hotararilur consiliului local,
  5. intocmeste proiectul bugetului local si contul de incheiere a exercitiul bugetar si le supune spre aprobare consiliului local,
  6. exercita functia de ordonator principal de credite,
  7. verifica, din oficiu sau la cerere, incasarea si cheltuirea sumelor din bugetul local si comunica de indata consiliului local cele constatate,
  8. ia masuri pentru prevenirea si limitarea urmarilor calamitatilor, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor, impreuna cu organele specializate ale statului. In acest scop poate mobiliza populatia, agentii economici si institutiile publice din comuna sau din oras, acestea fund obligate sa execute masurile stabilite in planurile de protectie si interventie elaborate pe tipuri de dezastre,
  9. asigura ordinea publica si linistea locuitorilor, prin intermediul politiei, jandarmeriei, gardienilor publici, pompierilor si unitatilor de protectie civila, care au obligatia sa raspunda solicitarilor sale, in conditiile legii,
  10. indruma si supravegheaza activitatea gardienilor publici, conform angajamentelor contractuale,
  11. ia masurile prevazute de lege cu privire la desfasurarea adunarilor publice ia masuri de interzicere sau de suspendare a spectacolelor, reprezentantiilor sau a altor manifestari publice care contravin ordinii de drept ori atenteaza la bunele moravuri, la ordinea si linistea publica,
  12. controleaza igiena si salubritatea localurilor publice si produselor alimentare puse in vanzare pentru populatie, cu sprijinul serviciilor de specialitate,
  13. ia masuri pentru prevenirea si combaterea pericolelor provocate de animale, in conditiile legii,
  14. ia masuri pentru elaborarea planului urbanistic general al localitatii si il supune spre aprobare  consiliului  local,   asigura respectarea prevederilor planului  urbanistic general, precum si ale planurilor urbanistice zonale si de detaliu,
  15. asigura repartizarea locuintelor sociale pe baza hotararii consiliului local,
  16. asigura intretinerea si reabilitarea drumurilor publice, proprietate a comunei sau a orasului, instalarea semnelor de circulatie, desfasurarea normla a traficului rutier si pietonal, in conditiile legii,
  17. exercita controlul asupra activitatilor din targuri, piete, oboare, locuri si parcuri de distractii si ia masuri pentru buna functionare a acestora,
  18. conduce serviciile publice locale, asigura functionarea serviciilor de starea civila si de autoritate tutelara, supravegheaza realizarea masurilor de asistenta si ajutor social,
  19. indeplineste functia de ofiter de stare civila,
  20. emite avizele, acordurile si autorizatiile date in competenta sa prin lege,
  21. propune consiliului local spre aprobare, in conditiile legii, organigrama, statul de functii, numarul de personal si regulamentul de organizare si functionare a aparatului propriu de specialitate,
  22. numeste si elibereaza din functie, in condiliile legii, personalul din aparatul propriu de specialitate al autoritatilor     administratiei publice locale, cu exceptia secretarului,propune consiliului local numirea si eliberarea din functie, in conditiile legii, a conducatorilor regiilor autonome, ai institutiilor si serviciilor publice de interes local,
  23. raspunde de inventarierea si administrarea bunurilor care apartin domeniului privat al comunei sau al orasului,
  24. organizeaza evidenta lucrarilor de constructii din localitate si pune la dispozitie autoritatilor administratiei publice centrale rezultatele acestor evidente , z) ia masuri pentru controlul depozitarii deseurilor menajere, industriale sau de orice fel, pentru asigurarea igienizarii malurilor cursurilor de apa din raza comunei sau a orasului, precum si pentru decolmatarea vailor locale si a podetelor pentru asigurarea scurgerii apelor mari.

2) Primarul indeplineste si alte atributii prevazute de lege sau de alte acte normative, precum si insarcinarile date de consiliul local.

Art.69 (l) In exercitarea atributiilor de autoritate tutelara si de ofiter de stare civila, a sarcinilor ce-i revin din actele normative privitoare la recensamant, la organizarea si desfasurarea alegerilor, la luarea masurilor de protectie civila, precum si a altor atributii stabilite prin lege primarul actioneaza si ca reprezentant al statului in comuna sau orasul in care a fost ales.

II) In aceasta calitate, primarul poate solicita, inclusiv prin intermediul prefectului, in conditiile legii, concursul sefilor serviciilor publice descentralizate ale ministerelor si ale celorlalte organe centrale din unitatile administrativ-teritoriale, daca sarcinile ce ii revin nu pot fi rezolvate prin aparatul propriu de specialitate.

Art.70 (l) Primarul deleaga viceprimarului sail, dupa caz, viceprimarilor, prin dispozitie emisa in eel mult 30 de zile de la validare, exercitarea atributiilor ce-i revin potrivit art.68 alin.(l )lit.j),m),p),r),v),x),si y).

(II) Atributiile de ofiter de stare civila pot fi delegate viceprimarului, secretarului sau altor functionari cu competente in acest domeniu, potrivit legii.

(3) Atributiile ce revin primarului, ca reprezentant al statului, potrivit art.69, cu exceptia celor de ofiter de stare civila, precum si cele prevazute la art.68 alin.(l) lita)-f),h),i),k),l)si t),nu pot fi delegate.

Conducerea primăriei

VASIU Adrian Viorel
PRIMARUL COMUNEI

CV Primar

PROCES-VERBAL

RO M Â N I A
JUDEŢUL HUNEDOARA
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI TOMESTI

PROCES-VERBAL

Incheiat astazi 10.02.2022 în şedinţa ordinara a Consiliului local al comunei Tomesti.
Şedinţa ordinară, a fost convocată prin Dispoziţia primarului comunei nr. 15 din 03.02.2022 în conformitate cu prevederile art. 133 alin. 1 și art. 134 alin.1 lit. a , alin. 3 lit. a, art.135, art. 154 alin. 1, art. 155 alin. 1 lit. b și e, alin. 3 lit. b și art. 196 alin. 1 lit. b din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ .
Dispoziţia a fost adusă la cunoştinţa locuitorilor comunei Tomesti prin afişare la sediul Primăriei comunei Tomesti , precum şi la panourile de afişaj din comuna Tomesti .
Consilierilor li s-au înmânat invitaţiile în data de 03.02.2022 conform tabelului existent la dosar, care a fost semnat de fiecare în parte la primirea invitaţiei.
Şedinţa este publică şi se desfăşoară la Primăria comunei TOMESTI .
D-na secretar general,Giurgiu Sanda, declară deschise lucrările şedinţei informând consilierii că, din cei 9 consilieri în funcţie , sunt prezenţi 8 ( lipseste motivat dl. consilier Petruse Florin-Ilie, acesta fiind plecat din localitate in interes de serviciu), sedinta fiind legal constituita.
În continuare , informează consilierii că , la şedinţă participă dl. VASIU ADRIAN VIOREL -primarul comunei si functionarii publici angajati ai Primariei comunei .
Totodată, doamna Giurgiu Sanda, secretar al comunei Tomesti reaminteşte consilierilor locali prezenţi, prevederile art. 228 din Ordonanta de Urgenta nr.57/2019 privind Codul Administrativ şi anume :

„(1) Alesul local aflat in conflict de interese in conditiile prevazute de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, are obligatia sa se abtina de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la incheierea sau participarea la incheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru:
a) sot, sotie sau rude ori afini pana la gradul al II-lea inclusiv;
b) orice persoana fizica sau juridica fata de care alesul local are calitatea de debitor al unei obligatii;
c) o societate la care detine calitatea de asociat unic ori functia de administrator sau de la care obtine venituri;
d) o alta autoritate din care face parte;
e) orice persoana fizica sau juridica, alta decat autoritatea din care face parte, care a facut o plata catre acesta sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestuia;
f) asociatie sau fundatie din care face parte;
(2) In exercitarea functiei, consilierul local sau consilierul judetean aflat in una dintre situatiile prevazute la alin. (1) are obligatia sa anunte la inceputul sedintei consiliului local, respectiv a consiliului judetean interesul personal pe care il are la adoptarea hotararii respective, anunt care se consemneaza in mod obligatoriu in procesul-verbal al sedintei.
(3) Ulterior anuntarii interesului personal, consilierul local sau judetean nu mai este luat in calcul pentru cvorumul necesar adoptarii hotararii consiliului cu privire la care acesta si-a anuntat interesul si nu are drept de vot la adoptarea acestei hotarari.
(4) Actele administrative emise ori adoptate sau actele juridice incheiate cu incalcarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absoluta in conditiile Legii nr. 176/2010, cu modificarile si completarile ulterioare.
(5) Fapta alesilor locali de a incalca prevederile alin. (1) si legislatia in materie privind conflictul de interese constituie abatere disciplinara si se sanctioneaza cu diminuarea indemnizatiei cu 10% pe o perioada de maximum 6 luni.”

Înainte de a intra în ordinea de zi, d-na secretar Giurgiu Sanda, in conformitate cu prevederile art. 138 alin. 15 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, consultă consilierii dacă au luat cunoştiinţă de conţinutul procesului-verbal de la şedinţa anterioară .
Luând la cunoştiinţă şi nefiind obiecţiuni sau observaţii, supune votului deschis al consilierilor procesul-verbal, fiind aprobat cu 8 voturi „pentru” (lipseste motivat dl. consilier Petruse Florin-Ilie).
În continuare , d-na Giurgiu Sanda, secretarul comunei, da cuvantul d-lui primar VASIU ADRIAN VIOREL sa prezinte ordinea de zi
Dl. primar, prezintă următoarea

ORDINE DE ZI :

1.Proiectul de hotarare a consiliului local nr. 4/12.01.2022 privind aprobarea bugetului local al comunei Tomesti pe anul 2022.
Initiat de primarul comunei Tomesti
2. Proiectul de hotarare a consiliului local nr. 5/12.01.2022 privind aderarea comunei Tomesti prin Consiliul local Tomesti la Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara “SERVICIUL JUDETEAN PENTRU OCROTIREA ANIMALELOR FARA STAPAN”.
Initiat de primarul comunei Tomesti
3. Proiectul de hotarare a consiliului local nr.6/12.01.2022 privind infiintarea “Serviciului pentru Gestionarea Cainilor fara Stapan” si aprobarea delegarii acestuia catre Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara “ SERVICIUL JUDETEAN PENTRU OCROTIREA ANIMALELOR FARA STAPAN” HUNEDOARA
Initiat de primarul comunei Tomesti
4.Proiectul de hotarare a consiliului local nr.7/12.01.2022 privind aprobarea Programului anual de achizitii publice pe anul 2022.
Initiat de primarul comunei Tomesti
5.Proiectul de hotarare a consiliului local nr.8/12.01.2022 privind desemnarea consilierilor locali care sa faca parte din comisia de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale doamnei Giurgiu Sanda Pompilia, secretar general al comunei Tomesti, pentru perioada 01.01.2021–31.12.2021:
Initiat de primarul comunei Tomesti

Tinand cont de adresa Ministerului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei prin care se comunica punctul de vedere cu privire la completarea domeniului public al comunei cu investitia de la Steia , propun suplimentarea ordinei de zi cu un punct:

6. Proiect de hotărâre nr. 9 /17.01.2022 privind aprobarea inscrierii definitive a imobilului- teren- inscris in CF 60717 , care apartine domeniului public al comunei Tomesti.
Initiat de primarul comunei Tomesti

Nefiind alte propuneri, care să îndeplinească condiţiile cerute de lege, pentru a putea fi înscrise pe ordinea de zi, supune votului deschis al consilierilor ordinea de zi, fiind aprobată cu 8 voturi „ pentru” (lipseste motivat dl. consilier Petruse Florin-Ilie).

X X

X

Continuând lucrările şedinţei ,
La pct. 1 ,din ordinea de zi , se dă cuvântul d-lui primar VASIU ADRIAN VIOREL pentru a prezenta referatul de aprobare la proiectul de hotărâre şi celălalte materiale ce-l însoţesc , fiind urmat de dezbateri .
D-nul consilier local Dobrei Daniel, presedintele comisiei, citeste raportul Comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-socială,buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărire comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat .
D-nul consilier local Tamas Octavian-Tiberiu, presedintele comisiei, dă citire raportului Comisiei pentru administratie publica locala, juridica, apararea ordinii si linistei publice, a drepturilor cetatenilor care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat .
D-nul consilier local, Banciu Liorean-Gheorghe, presedintele comisiei dă citire raportului Comisiei pentru invatamant, sanatate, cultura, protectie sociala, activitati sportive si de agrement care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre .
D-nul. consilier local OPRISA SIMONEL-FLORIN, preşedinte de şedinţă menţionează că proiectul de hotărâre este însoţit şi de raportul Compartimentului de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Tomesti si întreabă dacă sunt propuneri pe marginea proiectului de hotărâre prezentat.
D-nul. consilier local TAMAS OCTAVIAN TIBERIU, intreaba daca in bugetul prevazut s-au prins bani pentru sarbatoarea “ Mesterilor populari” .
D-l primar VASIU ADRIAN VIOREL arata ca, s-au prins bani pentru sarbatoare si spera ca in acest an sa se poata desfasura in conditii normale.
D-nul consilier local LEUCIAN MOGA SORIN –ADRIAN solicita o lamurire , daca banii care ne vin de la proiectul pe Silvomediu, pot fi folositi pentru plata facturilor emise de catre Ocolul Silcic Brad pentru paza la fondul forestier aflat in domeniul public al primariei si la cat se ridica aceste facturi.
Prezent la sedinta Consiliului local, raspunde dl. Birtoc Tudor Andrei, responsabil financiar al Primariei comunei Tomesti, ca acesti bani intra in bugetul primariei si de acolo se platesc respectivele facturi , care se ridica la 10.000 lei pe luna .
D-nul consilier local LEUCIAN MOGA SORIN –ADRIAN intreaba daca se ivesc alte investitii sau se pot depune cereri de finantare pentru alte proiecte , care nu sunt cuprinse in buget , se pot achita din buget facturile emise pentru studii, proiecte , etc .
Dl. Birtoc Tudor Andrei raspunde ca aceste proiecte s-ar putea plati daca se renunta la cele propuse sau din sectiunea functionare unde au fost prinsi suficienti bani.
D-nul consilier local, Banciu Liorean-Gheorghe intreaba daca s-au alocat bani pentru plata burselor elevilor, la care dl. Birtoc Tudor Andrei ii raspunde ca acesti bani vin de la bugetul de stat.
Nefiind alti înscrişi la cuvânt, d-nul. consilier local OPRISA SIMONEL-FLORIN, preşedintele de şedinţă, supune votului deschis al consilierilor proiectul de hotărâre, începând cu titlul hotărârii, urmând cu fiecare art. în parte, fiind aprobat cu 8 voturi „pentru” (lipseste motivat dl. consilier Petruse Florin-Ilie), fiind adoptată hotărârea nr.8.

La pct. 2, din ordinea de zi , se dă cuvântul d-lui primar VASIU ADRIAN VIOREL pentru a prezenta referatul de aprobare la proiectul de hotărâre şi celălalte materiale ce-l însoţesc, fiind urmat de dezbateri .
D-nul consilier local Dobrei Daniel, presedintele comisiei, citeste raportul Comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-socială,buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărire comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat .
D-nul. consilier local OPRISA SIMONEL-FLORIN, preşedinte de şedinţă menţionează că proiectul de hotărâre este însoţit şi de raportul Compartimentului de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Tomesti si întreabă dacă sunt propuneri pe marginea proiectului de hotărâre prezentat.
D-nul. consilier TAMAS OCTAVIAN-TIBERIU, arata ca acest lucru era necesar de mai multi ani, deoarece si legea o impune, iar primaria nu poate suporta cheltuielile unor adaposturi pnetru caini.
Nefiind alti înscrişi la cuvânt, d-nul. consilier local OPRISA SIMONEL-FLORIN, preşedintele de şedinţă, supune votului deschis al consilierilor proiectul de hotărâre, începând cu titlul hotărârii, urmând cu fiecare art. în parte, fiind aprobat cu 8 voturi „pentru” (lipseste motivat dl. consilier Petruse Florin-Ilie), fiind adoptată hotărârea nr.9.

La pct.3 ,din ordinea de zi , se dă cuvântul d-lui primar VASIU ADRIAN VIOREL pentru a prezenta referatul de aprobare la proiectul de hotărâre şi celălalte materiale ce-l însoţesc , fiind urmat de dezbateri .
D-nul consilier local Dobrei Daniel, presedintele comisiei, citeste raportul Comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-socială,buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărire comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat .
D-nul. consilier local OPRISA SIMONEL-FLORIN, preşedinte de şedinţă menţionează că proiectul de hotărâre este însoţit şi de raportul Compartimentului de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Tomesti si întreabă dacă sunt propuneri pe marginea proiectului de hotărâre prezentat.
Nefiind înscrişi la cuvânt, d-nul. consilier local OPRISA SIMONEL-FLORIN, preşedintele de şedinţă, supune votului deschis al consilierilor proiectul de hotărâre, începând cu titlul hotărârii, urmând cu fiecare art. în parte, fiind aprobat cu 8 voturi „pentru” (lipseste motivat dl. consilier Petruse Florin-Ilie), fiind adoptată hotărârea nr.10.

La pct. 4 ,din ordinea de zi , se dă cuvântul d-lui primar VASIU ADRIAN VIOREL pentru a prezenta referatul de aprobare la proiectul de hotărâre şi celălalte materiale ce-l însoţesc , fiind urmat de dezbateri .
D-nul consilier local Dobrei Daniel, presedintele comisiei, citeste raportul Comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-socială,buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărire comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat .
D-nul. consilier local OPRISA SIMONEL-FLORIN, preşedinte de şedinţă menţionează că proiectul de hotărâre este însoţit şi de raportul Compartimentului de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Tomesti si întreabă dacă sunt propuneri pe marginea proiectului de hotărâre prezentat.
Nefiind înscrişi la cuvânt, d-nul. consilier local OPRISA SIMONEL-FLORIN, preşedintele de şedinţă, supune votului deschis al consilierilor proiectul de hotărâre, începând cu titlul hotărârii, urmând cu fiecare art. în parte, fiind aprobat cu 8 voturi „pentru” (lipseste motivat dl. consilier Petruse Florin-Ilie), fiind adoptată hotărârea nr.11.

La pct. 5 ,din ordinea de zi , se dă cuvântul d-lui primar VASIU ADRIAN VIOREL pentru a prezenta referatul de aprobare la proiectul de hotărâre şi celălalte materiale ce-l însoţesc , fiind urmat de dezbateri .
D-nul consilier local Tamas Octavian-Tiberiu, presedintele comisiei, dă citire raportului Comisiei pentru administratie publica locala, juridica, apararea ordinii si linistei publice, a drepturilor cetatenilor care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat,
D-nul. consilier local OPRISA SIMONEL-FLORIN, preşedinte de şedinţă menţionează că proiectul de hotărâre este însoţit şi de raportul Compartimentului de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Tomesti si întreabă dacă sunt propuneri pe marginea proiectului de hotărâre prezentat.
D-nul consilier local BANCIU LIOREAN-GHEORGHE, propune ca in locul domnului Petruse Florin-Ilie, care a fost propus si lipseste, d-na consilier Olar Tania sa faca parte din comisia de evaluare a performantelor profesionale ale d-nei Giurgiu Sanda , secretarul general al comunei .
Nefiind alti înscrişi la cuvânt, d-nul. consilier local OPRISA SIMONEL-FLORIN, preşedintele de şedinţă, supune votului deschis al consilierilor proiectul de hotărâre, începând cu titlul hotărârii, urmând cu fiecare art. în parte, fiind aprobat cu 8 voturi „pentru” (lipseste motivat dl. consilier Petruse Florin-Ilie), fiind adoptată hotărârea nr.12.

La pct. 6 ,din ordinea de zi , se dă cuvântul d-lui primar VASIU ADRIAN VIOREL pentru a prezenta referatul de aprobare la proiectul de hotărâre şi celălalte materiale ce-l însoţesc , fiind urmat de dezbateri .
D-nul consilier local Dobrei Daniel, presedintele comisiei, citeste raportul Comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-socială,buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărire comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat .
D-nul. consilier local OPRISA SIMONEL-FLORIN, preşedinte de şedinţă menţionează că proiectul de hotărâre este însoţit şi de raportul Compartimentului de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Tomesti si întreabă dacă sunt propuneri pe marginea proiectului de hotărâre prezentat.
Nefiind alti înscrişi la cuvânt, d-nul. consilier local OPRISA SIMONEL-FLORIN, preşedintele de şedinţă, supune votului deschis al consilierilor proiectul de hotărâre, începând cu titlul hotărârii, urmând cu fiecare art. în parte, fiind aprobat cu 8 voturi „pentru” (lipseste motivat dl. consilier Petruse Florin-Ilie), fiind adoptată hotărârea nr.13.

Epuizându-se problemele de pe ordinea de zi d-nul OPRISA SIMONEL FLORIN, preşedintele de şedinţă, declară închise lucrările şedinţei, mulţumind consilierilor pentru participare, după care urmeaza probleme diverse.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
OPRISA SIMONEL-FLORIN

SECRETAR GENERAL,
GIURGIU SANDA

SUBA Ciprian Marian
VICEPRIMARUL COMUNEI

CV Viceprimar

Raport de activitate

First
Last
Solicit audiență la: *
Acordul pentru preluarea datelor personale *
Bifează dacă nu ești robot

Subiectul trebuie să prezinte foarte clar scopul corespondenței dumneavoastră
Acordul pentru preluarea datelor personale *
Bifează dacă nu ești robot

GIURGIU Sanda Pompilia
Secretarul General al
Unității Administrativ Teritoriale

Documente emise de Primăria comunei TOMEȘTI

It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.

Raportul anual de aplicare a legii 544/2001

Raportul anual de aplicare a legii 52/2003

Buletin informativ & studii & probleme ale comunității

It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.

Aparatul propriu și de specialitate al Primarului comunei TOMEȘTI

ORGANIGRAMA

Achiziții publice, Implementare proiecte, Investiții

INDRIEȘ Damian Iulian – inspector achiziții publice

Contabilitate și Resurse Umane

VĂLEAN Gabriela Elena - referent contabil

Taxe și Impozite locale

BORZA Dorel – referent superior
BORZA Dorel – referent superior

Compartimentul Agricol

JURJ Lucica Marinela
JURJ Lucica Marinela – consilier superior

Compartimentul Asistență socială

CIOARA Ioan Laurențiu – referent superior

Cabinetul primarului

PAUL Cristian Dumitru – Consilierul personal al Primarului

Compartimentul Deservire

LEUCIAN Nicolae – muncitor calificat
LEUCIAN Nicolae – muncitor calificat

Compartimentul Deservire

ONCU Rodica – guard
ONCU Rodica – guard

Cariere și posturi vacante

It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.

Declarații de avere și de interese ale funcționarilor publici din cadrul Primăriei comunei Tomești

Veniturile salariale ale funcționarilor din cadrul aparatului de specialitatea al primarului și din subordinea Consiliului Local