Informații publice oferite din oficiu

Publicații de căsătorie

Publicații de căsătorie

CODUL CIVIL – ART. 283 – Publicitatea declarației de căsătorie

(1) In aceeași zi cu primirea declarației de căsătorie, ofițerul de stare civilă dispune publicarea acesteia, prin afișarea în extras, într-un loc special amenajat la sediul primăriei și pe pagina de internet a acesteia unde urmează să se încheie căsătoria și, după caz, la sediul primăriei unde celălalt soț își are domiciliul sau reședința.

(2) Extrasul din declarația de căsătorie cuprinde, în mod obligatoriu: data afișării, datele de stare civilă ale viitorilor soți și, după caz, încuviintarea părinților sau a tutorelui, precum și înștiințarea că orice persoană poate face opoziție la căsătorie, în termen de 10 zile de la data afișării.

(3) Căsătoria se încheie după 10 zile de la afișarea declarației de căăatorie, termen în care se cuprind atât data afișării, cât și data încheierii căsătoriei.

(4) Primarul municipiului, al sectorului municipiului București, al orașului sau al comunei unde urmează a se încheia căsătoria poate să încuviinteze, pentru motive temeinice, încheierea căsătoriei înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin (3).

Citește aici publicațiile de căsătorie

HOTĂRÂREA NR.59/2021 PRIVIND ALEGEREA PREŞEDINTELUI DE ŞEDINŢĂ

ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂREA NR.59/2021
PRIVIND ALEGEREA PREŞEDINTELUI DE ŞEDINŢĂ

Consiliul local al comunei Tomesti , judeţul Hunedoara;
Având în vedere referatul de aprobare prezentat de domnul Vasiu Adrian-Viorel, primar al comunei Tomesti înregistrat sub nr. 3/52 din 24.08.2021 precum si raportul compartimentului de resort înregistrat sub nr. 4/59 din 24.08.2021 ;
In baza avizului favorabil al Comisiei de specialitate pentru administratie publica locala,juridica, apararea ordinii si linistei publice, a drepturilor cetatenilor nr. 5/97 din 29.09.2021,
Văzând prevederile art.9 din Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului local al comunei Tomesti aprobat prin Hotararea Consiliului Local nr. 19/2021 pentru aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Local al comunei Tomesti ;
În conformitate cu prevederile art. 123 alin. (1) şi (4) ,art. 139 alin. (1) şi art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
Ţinând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

HOTĂRĂŞTE:

Art.1. Se alege în funcţia de preşedinte de şedinţă doamna consilier , OLAR TANIA pe o perioadă de 3 luni, până la data de 31.12.2021 .
Art.2. Prezenta hotărâre poate fi atacata,conform procedurii si termenelor prevazute de Legea 554/2004 a conteciosului administrativ ,actualizata .
Art.3. Prezenta hotărâre va fi afişată la sediul Primăriei comunei Tomesti, prin grija secretarului comunei Tomesti şi va fi comunicată:
– Instituţiei Prefectului judeţul Hunedoara
– Primarului comunei Tomesti , judeţul Hunedoara.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
CONTRASEMNEAZA
Leucian Moga Sorin-Adrian

SECRETAR GENERAL,
Giurgiu Sanda

Tomesti , 30.09.2021
Notă: Prezenta hotărâre a fost adoptată cu cvorumul de :__ __ voturi ,,pentru “ __-___,,împotrivă,, ; ___1____,,abţineri ”( Olar Tania) , votul fiind liber .

PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE
ADOPTARII HOTARARII CONSILIULUI LOCAL NR. 59 din 30.09.2021

Nr. crt. Operatiuni efectuate Data ZZ/LL/AN Semnatura persoanei responsabile sa efectueze procedura
0 1 2 3
1 Adoptarea hotararii1) s-a facut cu majoritate □ simpla □ absoluta  □ calificata2 …/…/………..
2 Comunicarea catre primar2) …/…/…………
3 Comunicarea catre prefectul judetului3) …/…/…………
4 Aducerea la cunostinta publica4)+5) …/…/…………
5 Comunicarea, numai in cazul celei cu caracter individual4)+5) …/…/…………
6 Hotararea devine obligatorie6) sau produce efecte juridice7), dupa caz …/…/…………

PROIECT DE HOTARARE nr. 53 /24.08.2021 PRIVIND APROBAREA DOCUMENTATIEI TEHNICO-ECONOMICE SI A DEVIZULUI GENERAL PENTRU OBIECTIVUL: „REPARATII PARCARE ASFALT SCOALA SAT STEIA, COMUNA TOMESTI,JUDETUL HUNEDOARA”

ANUNT

În conformitate cu prevederile art. 7 alin. 2 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vă aducem la cunoştinţă că azi , 24.08.2021 s-a initiat de catre primarul comunei Tomesti , dl. Vasiu Adrian-Viorel

PROIECTUL DE HOTARARE
PRIVIND APROBAREA DOCUMENTATIEI TEHNICO-ECONOMICE
SI A DEVIZULUI GENERAL PENTRU OBIECTIVUL:
„REPARATII PARCARE ASFALT SCOALA SAT STEIA,
COMUNA TOMESTI,JUDETUL HUNEDOARA”

  Proiectul de hotărâre poate fi consultat la sediul Primăriei comunei Tomesti până la 29.09.2021 , ora 10.00 .
Se pot depune la sediul Primăriei comunei Tomesti , la compartimentul Secretar comuna , sugestii, propuneri, opinii referitoare la acest proiect de hotărâre.

PRIMAR
Vasiu Adrian-Viorel

ROMANIA
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
CONSILIUL LOCAL

PROIECT DE HOTARARE nr. 53 /24.08.2021
PRIVIND APROBAREA DOCUMENTATIEI TEHNICO-ECONOMICE
SI A DEVIZULUI GENERAL PENTRU OBIECTIVUL:
„REPARATII PARCARE ASFALT SCOALA SAT STEIA,
COMUNA TOMESTI,JUDETUL HUNEDOARA”

Consiliul local al comunei Tomesti ,judetul Hunedoara;
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 3/60 din 24.08.2021 a Primarului comunei Tomesti prin care se propune privind aprobarea documentatiei tehnico-economice si a devizului general pentru obiectivul: „REPARATII PARCARE ASFALT SCOALA SAT STEIA, COMUNA TOMESTI,
JUDETUL HUNEDOARA”
În conformitate cu prevederile art. 44 alin. 1 şi ale art. 45 alin. 1 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare precum și ale cap. III din H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
In baza art.V din Ordonanta de Urgenta nr.26/2012 privind unele masuri de reducere a cheltuielilor publice  si intarirea disciplinei financiare si de modificare si completare a unor acte normative , cu modificarile si completarile ulterioare ;
În temeiul prevederilor art. 129, alin.2 lit.b, alin. 4 lit. ,,d” , art.139 alin.3 lit.a si art.196 alin. 1, lit.a din Ordonanta de Urgenta nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare , ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată, precum şi ale Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică,

HOTARASTE :

Art. 1. Se aprobă Documentaţia Tehnico – Economică pentru obiectivul de investiții „REPARATII PARCARE ASFALT SCOALA SAT STEIA, COMUNA TOMESTI,JUDETUL HUNEDOARA”conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă Devizul General, în valoare de 52.780,62 lei fara TVA, respectiv 62.808,94 cu TVA inclus .
Art.3. Cu ducerea la indeplinire a prezentei hotarari se imputerniceste Compartimentul contabilitate si resurse umane din cadrul Primariei comunei Tomesti .
Art.4. Prezenta hotarare poate fi atacata potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare .
Art.5. –Prezenta hotarare se comunica:
Institutiei Prefectului –Judetul Hunedoara;
Primarului Comunei Tomesti
Compartiment achizitii publice, implementare proiecte si investitii
Compartimentul contabilitate si resurse umane din cadrul Primariei comunei Tomesti .

INITIATOR
AVIZAT
Vasiu Adrian-Viorel

SECRETAR GENERAL
GIURGIU SANDA

ROMANIA
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
P R I M A R
Nr. 3/60 din 24.08.2021

REFERAT DE APROBARE
LA PROIECTUL DE HOTARARE
PRIVIND APROBAREA DOCUMENTATIEI TEHNICO-ECONOMICE
SI A DEVIZULUI GENERAL PENTRU OBIECTIVUL:
„REPARATII PARCARE ASFALT SCOALA SAT STEIA,
COMUNA TOMESTI,JUDETUL HUNEDOARA”

Proiectul de hotarare privind aprobarea documentatiei tehnico-economice si a devizului general pentru obiectivul: „REPARATII PARCARE ASFALT SCOALA SAT STEIA, COMUNA TOMESTI,JUDETUL HUNEDOARA” este initiat in conformitate cu prevederile art. 44 alin. 1 şi ale art. 45 alin. 1 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare precum și ale cap. III din H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare .
In situatia de fata , suprafata de 450 mp a parcarii scolii din satul Steia este din piatra, iar in urma executiei terenului de sport din curtea scolii este necesara repararea parcarii cu asphalt si trasarea locurilor de parcare
Este necesara repararea parcarii prin executarea unui strat de piatra Sparta de 10 cm, imbracaminte de beton asfaltic ( mixture asfaltica BA 16) cu agregaye marunte executate la cald , in grosime de 6m .
În temeiul prevederilor art. 129, alin.2 lit.b, alin. 4 lit. ,,d” din Ordonanta de Urgenta nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare , propun domnilor consilieri aprobarea proiectului de hotarare in forma initiata.

PRIMAR,
Vasiu Adrian-Viorel

ROMANIA
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
P R I M A R I A
Nr. 4/60 din 24.08.2021

RAPORT AL COMPARTIMENTULUI DE RESORT
LA PROIECTUL DE HOTARARE
PRIVIND APROBAREA DOCUMENTATIEI TEHNICO-ECONOMICE
SI A DEVIZULUI GENERAL PENTRU OBIECTIVUL:
„REPARATII PARCARE ASFALT SCOALA SAT STEIA,
COMUNA TOMESTI,JUDETUL HUNEDOARA”

Proiectul de hotarare privind aprobarea documentatiei tehnico-economice si a devizului general pentru obiectivul: „REPARATII PARCARE ASFALT SCOALA SAT STEIA, COMUNA TOMESTI,JUDETUL HUNEDOARA” este initiat in conformitate cu prevederile art. 44 alin. 1 şi ale art. 45 alin. 1 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare precum și ale cap. III din H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare .
In situatia de fata , suprafata de 450 mp a parcarii scolii din satul Steia este din piatra, iar in urma executiei terenului de sport din curtea scolii este necesara repararea parcarii cu asphalt si trasarea locurilor de parcare
Este necesara repararea parcarii prin executarea unui strat de piatra Sparta de 10 cm, imbracaminte de beton asfaltic ( mixture asfaltica BA 16) cu agregate marunte executate la cald , in grosime de 6m .
În temeiul prevederilor art. 129, alin.2 lit.b, alin. 4 lit. ,,d” din Ordonanta de Urgenta nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare , propun domnilor consilieri aprobarea proiectului de hotarare in forma initiata.

VICEPRIMAR,
Oprisa Simonel-Florin

PROIECT DE HOTARARE PRIVIND DESEMNAREA UNUI REPREZENTANT AL CONSILIULUI LOCAL TOMESTI IN CONSILIUL DE ADMINISTRATIE AL SCOLII PRIMARE TOMESTI PENTRU ANUL SCOLAR 2021-2022

ANUNT

În conformitate cu prevederile art. 7 alin.13 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vă aducem la cunoştinţă că azi, 10.09 .2021 s-a initiat de catre primarul comunei Tomesti, dl. Vasiu Adrian-Viorel

PROIECT DE HOTARARE
PRIVIND DESEMNAREA UNUI REPREZENTANT AL CONSILIULUI LOCAL TOMESTI IN CONSILIUL DE ADMINISTRATIE AL SCOLII PRIMARE TOMESTI PENTRU ANUL SCOLAR 2021-2022

  Proiectul de hotărâre poate fi consultat la sediul Primăriei comunei Tomesti până la data de 29.09.2021, ora 10.00 .
Se pot depune la sediul Primăriei comunei Tomesti, la compartimentul Secretar comuna, sugestii, propuneri, opinii referitoare la acest proiect de hotărâre.

PRIMAR
Vasiu Adrian-Viorel

R O M A N I A
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
CONSILIUL LOCAL

PROIECT DE HOTARARE nr. 53 / 10.09. 2021
PRIVIND DESEMNAREA UNUI REPREZENTANT AL CONSILIULUI LOCAL TOMESTI
IN CONSILIUL DE ADMINISTRATIE AL SCOLII PRIMARE TOMESTI PENTRU ANUL SCOLAR 2021-2022

Consiliul local al comunei Tomesti, judetul Hunedoara :
Analizand adresa Scolii Primare Tomesti inregistrata la sediul Primariei comunei Tomesti sub nr. 853 din 10.09.2021 prin care solicita desemnarea unui reprezentant al Consiliului local care sa faca parte din Consiliul de Administratie al Scolii Primare Tomesti in anul 2021-2022 ;
Avand in vedere referatul de aprobare prezentat de primarul comunei Tomesti , nr. 3/60 din 10.09.2021 , prezentată de dl. Vasiu Adrian-Viorel, primarul comunei , prin care se propune desemnarea unui reprezentant al Consiliului local Tomesti in Consiliul de administratie al Scolii Primare Tomesti , pentru anul 2021-2021 ;
In baza prevederilor art.96 alin.1,alin.2 lit.a din Legea educatiei nationale nr.1/2011, actualizată, cu modificarile si completarile ulterioare , ale art. 4 alin. 1 lit. „a” din Metodologia – cadru de organizare şi funcţionare a consiliului de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar aprobată prin Ordinul M.E.N. nr. 4619/2014,cu modificările şi completările ulterioare , precum si art.129, alin.2, lit.d , alin.7 lit.a , art.136 si art.139 alin.1 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ , cu modificarile si completarile ulterioare ;

H O T A R E S T E :

Art.1. Se desemneaza d-l. Borza Traian, in calitate de reprezentant al Consiliului local al comunei Tomesti in Consiliul de Administratie al Scolii Primare Tomesti in anul 2021-2022.
Art.2. Prezenta hotarare poate fi atacata , conform procedurii si termenelor prevazute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizata .
Art.3. Prezenta hotarare se va comunica la :
Institutia Prefectului judetul Hunedoara ;
Primarului comunei Tomesti ;
Scolii Primare Tomesti
D-lui Borza Traian .

INITIATOR
AVIZAT
Vasiu Adrian-Viorel

SECRETAR GENERAL,
Giurgiu Sanda

R O M A N I A
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
PRIMAR
NR.3/60 din 10.09.2021

REFERAT DE APROBARE
LA PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND DESEMNAREA UNUI REPREZENTANT AL CONSILIULUI LOCAL TOMESTI IN CONSILIUL DE ADMINISTRATIE AL SCOLII PRIMARE TOMESTI PENTRU ANUL 2021-2022

Avand in vedere prevederile art.96 alin.1,alin.2 lit.a din Legea educatiei nationale nr.1/2011 ,actualizata,cu modificarile si completarile ulterioare, unitatile de invatamant preuniversitar cu personalitate juridica sunt conduse de consiliile de administratie, de directori si de directori adjuncti, dupa caz.
In exercitarea atributiilor ce le revin, consiliile de administratie si directorii conlucreaza cu consiliul profesoral, cu comitetul de parinti si cu autoritatile administratiei publice locale.
In unitatile de invatamant de stat , consiliul de administratie este organ de conducere si este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel:
– in cazul unitatilor de invatamant de nivel gimnazial cu un singur rand de clase, consiliul de administratie este format din 7 membri, cu urmatoarea componenta: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanti ai parintilor; un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local.
Prin adresa nr. 65 din 07.09.2020 a Scolii Primare Tomesti , inregistrata la Primaria comunei Tomesti sub nr. 989 din 07.09.2020, conducerea scolii a solicitat Consiliului local sa desemneze un reprezentant pentru Consiliul de administratie al Scolii Primare Tomesti in anul 2021-2022 .
In acest sens , domnilor consilieri va rugam sa fiti de acord cu proiectul de hotarare si sa desemnati reprezentantul Consiliului local in Consiliul de administratie al Scolii Primare Tomesti , in persoana dl. consilier Borza Traian .

PRIMAR,
Vasiu Adrian-Viorel

ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
PRIMARIA
Nr. 4/60 din 10.09.2021

RAPORT
AL COMPARTIMENTULUI DE RESORT LA PROIECTUL DE HOTARARE
PRIVIND DESEMNAREA UNUI REPREZENTANT AL CONSILIULUI LOCAL TOMESTI IN CONSILIUL DE ADMINISTRATIE AL SCOLII PRIMARE TOMESTI PENTRU ANUL SCOLAR 2021-2022

Subsemnata Giurgiu Sanda , secretar al comunei Tomesti , analizând proiectul de hotărâre privind desemnarea unui reprezentant al Consiliului local Tomesti in Consiliul de Administratie al Scolii Primare Tomesti pentru anul 2021-2022 constat urmatoarele :
-Proiectul de hotărâre este întocmit în conformitate cu prevederile art.96 alin.1, alin,2 lit.a din Legea nr. 1/2011 a Educatiei Nationale , actualizata,cu modificarile si completarile ulterioare  ;
-Este oportun şi necesar, pentru buna functionare a procesului educational in comuna Tomesti .
Faţă de aceste considerente propun Consiliului local Tomesti adoptarea în forma propusă.

SECRETAR GENERAL,
Giurgiu Sanda

PROIECT DE HOTARARE nr. 54 /24.08.2021 PRIVIND APROBAREA DOCUMENTATIEI TEHNICO-ECONOMICE SI A DEVIZULUI GENERAL PENTRU OBIECTIVUL: „REPARATII ULITE SAT LIVADA, COMUNA TOMESTI,JUDETUL HUNEDOARA”

ANUNT

În conformitate cu prevederile art. 7 alin. 2 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vă aducem la cunoştinţă că azi , 24.08.2021 s-a initiat de catre primarul comunei Tomesti , dl. Vasiu Adrian-Viorel

PROIECTUL DE HOTARARE
PRIVIND APROBAREA DOCUMENTATIEI TEHNICO-ECONOMICE
SI A DEVIZULUI GENERAL PENTRU OBIECTIVUL:
„REPARATII ULITE SAT LIVADA,
COMUNA TOMESTI,JUDETUL HUNEDOARA”

  Proiectul de hotărâre poate fi consultat la sediul Primăriei comunei Tomesti până la 29.09.2021 , ora 10.00 .
Se pot depune la sediul Primăriei comunei Tomesti , la compartimentul Secretar comuna , sugestii, propuneri, opinii referitoare la acest proiect de hotărâre.

PRIMAR
Vasiu Adrian-Viorel

ROMANIA
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
CONSILIUL LOCAL

PROIECT DE HOTARARE nr. 54 /24.08.2021
PRIVIND APROBAREA DOCUMENTATIEI TEHNICO-ECONOMICE
SI A DEVIZULUI GENERAL PENTRU OBIECTIVUL:
„REPARATII ULITE SAT LIVADA,
COMUNA TOMESTI,JUDETUL HUNEDOARA”

Consiliul local al comunei Tomesti ,judetul Hunedoara;
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 3/61 din 24.08.2021 a Primarului comunei Tomesti prin care se propune privind aprobarea documentatiei tehnico-economice si a devizului general pentru obiectivul: „REPARATII ULITE SAT LIVADA, COMUNA TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA”
În conformitate cu prevederile art. 44 alin. 1 şi ale art. 45 alin. 1 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare precum și ale cap. III din H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
In baza art.V din Ordonanta de Urgenta nr.26/2012 privind unele masuri de reducere a cheltuielilor publice  si intarirea disciplinei financiare si de modificare si completare a unor acte normative , cu modificarile si completarile ulterioare ;
În temeiul prevederilor art. 129, alin.2 lit.b, alin. 4 lit. ,,d” , art.139 alin.3 lit.a si art.196 alin. 1, lit.a din Ordonanta de Urgenta nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare , ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată, precum şi ale Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică,

HOTARASTE :

Art. 1. Se aprobă Documentaţia Tehnico – Economică pentru obiectivul de investiții „REPARATII ULITE SAT LIVADA, COMUNA TOMESTI,JUDETUL HUNEDOARA”conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă Devizul General, în valoare de 124.557,40 lei fara TVA, respectiv 148.223,31 cu TVA inclus .
Art.3. Cu ducerea la indeplinire a prezentei hotarari se imputerniceste Compartimentul contabilitate si resurse umane din cadrul Primariei comunei Tomesti .
Art.4. Prezenta hotarare poate fi atacata potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare .
Art.5. –Prezenta hotarare se comunica:
Institutiei Prefectului –Judetul Hunedoara;
Primarului Comunei Tomesti
Compartiment achizitii publice, implementare proiecte si investitii
Compartimentul contabilitate si resurse umane din cadrul Primariei comunei Tomesti .

INITIATOR
AVIZAT
Vasiu Adrian-Viorel

SECRETAR GENERAL
GIURGIU SANDA

ROMANIA
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
P R I M A R
Nr. 3/61 din 24.08.2021

REFERAT DE APROBARE
LA PROIECTUL DE HOTARARE
PRIVIND APROBAREA DOCUMENTATIEI TEHNICO-ECONOMICE
SI A DEVIZULUI GENERAL PENTRU OBIECTIVUL:
„REPARATII ULITE SAT LIVADA,
COMUNA TOMESTI,JUDETUL HUNEDOARA”

Proiectul de hotarare privind aprobarea documentatiei tehnico-economice si a devizului general pentru obiectivul: „REPARATII ULITE SAT LIVADA, COMUNA TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA ” este initiat in conformitate cu prevederile art. 44 alin. 1 şi ale art. 45 alin. 1 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare precum și ale cap. III din H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare .
Este vorba despre trei obiective :
Ulita la Borza Petre in lungime de 100m si o latime de 2,75 m;
Rigola betonata ulita Borza Petre in lungime de 125 m;
Ulita Brusturan Maria in lungime de 200m si o latime de 2,75
In situatia de fata , cele doua ulite care sunt afectate au o strctura a drumului deteriorate acta si santurile
Este necesara repararea drumurilor prin aplicarea unui strat de piatra de 10 cm grosime , imbracaminte de beton asfaltic ( mixture asfaltica BA 16) cu agregate marunte executate la cald , in grosime de 6m .
Ulita la Borza Petre are o lungime de 100m si o latime de 2,75 m este necesara refacerea santurilor, executia unei rigole betonate deschisa pe o lungime de 125 m prin sapatura mecanica si manuala pentru scurgerea apelor pluviale.
La ulita Burusturean Maria are o lungime de 200 m si o latime de 2,75m este necesara si refacerea santurilor de pamant pe o lungime de 100m pentru scurgerea apelor pluviale.
În temeiul prevederilor art. 129, alin.2 lit.b, alin. 4 lit. ,,d” din Ordonanta de Urgenta nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare , propun domnilor consilieri aprobarea proiectului de hotarare in forma initiata.

PRIMAR,
Vasiu Adrian-Viorel

ROMANIA
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
P R I M A R I A
Nr. 4/61 din 24.08.2021

RAPORT AL COMPARTIMENTULUI DE RESORT
LA PROIECTUL DE HOTARARE
PRIVIND APROBAREA DOCUMENTATIEI TEHNICO-ECONOMICE
SI A DEVIZULUI GENERAL PENTRU OBIECTIVUL:
„REPARATII ULITE SAT LIVADA,
COMUNA TOMESTI,JUDETUL HUNEDOARA”

Proiectul de hotarare privind aprobarea documentatiei tehnico-economice si a devizului general pentru obiectivul: „REPARATII ULITE SAT LIVADA, COMUNA TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA” este initiat in conformitate cu prevederile art. 44 alin. 1 şi ale art. 45 alin. 1 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare precum și ale cap. III din H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare .