PROCES-VERBAL Incheiat astazi 23.07.2020 în şedinţa ordinara a Consiliului local al comunei Tomesti.

RO M Â N I A
JUDEŢUL HUNEDOARA
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI TOMESTI


PROCES-VERBAL

Incheiat astazi 23.07.2020 în şedinţa ordinara a Consiliului local al comunei Tomesti.
Şedinţa ordinară, a fost convocată prin Dispoziţia primarului comunei nr. 26 din 16.07.2020 în conformitate cu prevederile art. 133 alin. 1 și art. 134 alin.1 lit. a , alin. 3 lit. a, art.135, art. 154 alin. 1, art. 155 alin. 1 lit. b și e, alin. 3 lit. b și art. 196 alin. 1 lit. b din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ .
Dispoziţia a fost adusă la cunoştinţa locuitorilor comunei Tomesti prin afişare la sediul Primăriei comunei Tomesti , precum şi la panourile de afişaj din comuna Tomesti .
Consilierilor li s-au înmânat invitaţiile în data de 16.07.2020 conform tabelului existent la dosar, care a fost semnat de fiecare în parte la primirea invitaţiei.
Şedinţa este publică şi se desfăşoară la Primăria comunei TOMESTI .
D-na secretar,Giurgiu Sanda,declară deschise lucrările şedinţei informând consilierii că, din cei 9 consilieri în funcţie , sunt prezenţi 9 , sedinta fiind legal constituita.
În continuare , informează consilierii că , la şedinţă participă dl. VASIU ADRIAN VIOREL -primarul comunei si functionarii publici angajati ai Primariei comunei Tomesti .
Totodată, doamna Giurgiu Sanda, secretar al comunei Tomesti reaminteşte consilierilor locali prezenţi, prevederile art. 228 din Ordonanta de Urgenta nr.57/2019 privind Codul Administrativ şi anume :

„(1) Alesul local aflat in conflict de interese in conditiile prevazute de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, are obligatia sa se abtina de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la incheierea sau participarea la incheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru:
a) sot, sotie sau rude ori afini pana la gradul al II-lea inclusiv;
b) orice persoana fizica sau juridica fata de care alesul local are calitatea de debitor al unei obligatii;
c) o societate la care detine calitatea de asociat unic ori functia de administrator sau de la care obtine venituri;
d) o alta autoritate din care face parte;
e) orice persoana fizica sau juridica, alta decat autoritatea din care face parte, care a facut o plata catre acesta sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestuia;
f) asociatie sau fundatie din care face parte;
(2) In exercitarea functiei, consilierul local sau consilierul judetean aflat in una dintre situatiile prevazute la alin. (1) are obligatia sa anunte la inceputul sedintei consiliului local, respectiv a consiliului judetean interesul personal pe care il are la adoptarea hotararii respective, anunt care se consemneaza in mod obligatoriu in procesul-verbal al sedintei.
(3) Ulterior anuntarii interesului personal, consilierul local sau judetean nu mai este luat in calcul pentru cvorumul necesar adoptarii hotararii consiliului cu privire la care acesta si-a anuntat interesul si nu are drept de vot la adoptarea acestei hotarari.
(4) Actele administrative emise ori adoptate sau actele juridice incheiate cu incalcarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absoluta in conditiile Legii nr. 176/2010, cu modificarile si completarile ulterioare.
(5) Fapta alesilor locali de a incalca prevederile alin. (1) si legislatia in materie privind conflictul de interese constituie abatere disciplinara si se sanctioneaza cu diminuarea indemnizatiei cu 10% pe o perioada de maximum 6 luni.”

Înainte de a intra în ordinea de zi, d-na secretar Giurgiu Sanda, in conformitate cu prevederile art. 138 alin. 15 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, consultă consilierii dacă au luat cunoştiinţă de conţinutul procesului-verbal de la şedinţa anterioară .
Luând la cunoştiinţă şi nefiind obiecţiuni sau observaţii, supune votului deschis al consilierilor procesul verbal, fiind aprobat cu 9 voturi „pentru” .
În continuare , d-na Giurgiu Sanda, secretarul comunei, da cuvantul d-lui primar VASIU ADRIAN VIOREL sa prezinte ordinea de zi

Dl. primar, prezintă următoarea

ORDINE DE ZI :

1.Proiect de hotarare privind însuşirea raportului privind activitatea asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav pe semestrul I al anului 2020.
Initiat de primar .

2.Proiect de hotărâre privind analiza stadiului de înscriere a datelor în Registrul agricol pentru semestrul I al anului 2020 şi stabilirea măsurilor pentru eficientizarea acestei activităţi.
Initiat de primar .

3. Proiect de hotarare privind rectificarea bugetului local al comunei Tomesti pe anul 2020 .
Initiat de primar .

4 .Proiect de hotarare privind aprobarea documentatiei tehnico-economice si a devizului general pentru obiectivul: „REPARATII DRUM ULITA BISERICA SAT LEAUT, COMUNA TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA ”
Initiat de primar .

5.Proiect de hotarare privind aprobarea documentatiei tehnico-economice si a devizului general pentru obiectivul: „REPARATII CAMIN TIULESTI-COMUNA TOMESTI, INSTALATII ELECTRICE CLIMATIZARE SI MODERNIZARE INSTALATII ELECTRICE
Initiat de primar .

6. Proiect de hotarare privind aprobarea documentatiei tehnico-economice si a devizului general pentru obiectivul: „REPARATII CAMIN DOBROT, COMUNA TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA”
Initiat de primar .

7. Proiect de hotarare privind aprobarea documentatiei tehnico-economice si a devizului general pentru obiectivul: „REPARATII RIGOLA BETONATA , L=70M , SAT OBARSA , COMUNA TOMESTI. ”
Initiat de primar .

8. Proiect de hotarare privind aprobarea executiei bugetare pe trimestru II al anului 2020 .
Initiat de primar .

Nefiind alte propuneri, care să îndeplinească condiţiile cerute de lege, pentru a putea fi înscrise pe ordinea de zi, supune votului deschis al consilierilor ordinea de zi, fiind aprobată cu 9 voturi „ pentru” .

X X

X

Continuând lucrările şedinţei ,
La pct. 1 ,din ordinea de zi , se dă cuvântul dlui primar VASIU ADRIAN VIOREL pentru a prezenta referatul de aprobare la proiectul de hotărâre şi celălalte materiale ce-l însoţesc , fiind urmat de dezbateri .
Domnul consilier local, Cristea Ioan , dă citire raportului Comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-socială,buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărire comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat, domnul consilier local, Paul Cristian –Dumitru , dă citire raportului Comisiei pentru administratie publica locala, juridica, apararea ordinii si linistei publice, a drepturilor cetatenilor care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat, doamna consilier local, Tabac Corina dă citire raportului Comisiei de specialitate pentru invatamant, sanatate, cultura, protectie sociala, activitati sportive si de agrement care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat.
D-nul. CONSILIER FLOREA DORIN-FLORIN, preşedinte de şedinţă menţionează că proiectul de hotărâre este însoţit şi de raportul Compartimentului de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Tomesti si întreabă dacă sunt discuţii pe marginea proiectului de hotărâre prezentat.
D-NUL. CONSILIER TAMAS OCTAVIAN-TIBERIU arata ca este bine daca se concesioneaza dispensarulumna, deoarece si doamna doctor are o stabilitate mai sigura.
Nefiind înscrişi la cuvânt, d-nul. FLOREA DORIN-FLORIN , preşedintele de şedinţă , supune votului deschis al consilierilor proiectul de hotărâre, începând cu titlul hotărârii, urmând cu fiecare art. în parte, fiind aprobat cu 9 voturi „pentru” ,fiind adoptată hotărârea nr. 35.

La pct. 2 ,din ordinea de zi , se dă cuvântul d-lui primar VASIU ADRIAN VIOREL pentru a prezenta referatul de aprobare la proiectul de hotărâre şi celălalte materiale ce-l însoţesc , fiind urmat de dezbateri .
Domnul consilier local, Cristea Ioan , dă citire raportului Comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-socială,buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărire comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat, domnul consilier local, Paul Cristian –Dumitru , dă citire raportului Comisiei pentru administratie publica locala, juridica, apararea ordinii si linistei publice, a drepturilor cetatenilor care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat, domnul consilier local, Tamas Octavian-Tiberiu dă citire raportului Comisiei de specialitate pentru invatamant, sanatate, cultura, protectie sociala, activitati sportive si de agrement care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat.
D-nul. CONSILIER FLOREA DORIN-FLORIN, preşedinte de şedinţă menţionează că proiectul de hotărâre este însoţit şi de raportul Compartimentului de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Tomesti si întreabă dacă sunt discuţii pe marginea proiectului de hotărâre prezentat.
Nefiind înscrişi la cuvânt, d-nul. FLOREA DORIN-FLORIN , preşedintele de şedinţă , supune votului deschis al consilierilor proiectul de hotărâre, începând cu titlul hotărârii, urmând cu fiecare art. în parte, fiind aprobat cu 9 voturi „pentru” ,fiind adoptată hotărârea nr. 36.

La pct. 3 ,din ordinea de zi , se dă cuvântul dlui primar VASIU ADRIAN VIOREL pentru a prezenta referatul de aprobare la proiectul de hotărâre şi celălalte materiale ce-l însoţesc , fiind urmat de dezbateri .
Domnul consilier local, Cristea Ioan , dă citire raportului Comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-socială,buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărire comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat, domnul consilier local, Paul Cristian –Dumitru , dă citire raportului Comisiei pentru administratie publica locala, juridica, apararea ordinii si linistei publice, a drepturilor cetatenilor care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat, domnul consilier local, Tamas Octavian-Tiberiu dă citire raportului Comisiei de specialitate pentru invatamant, sanatate, cultura, protectie sociala, activitati sportive si de agrement care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat.
D-NUL. CONSILIER FLOREA DORIN-FLORIN, preşedinte de şedinţă menţionează că proiectul de hotărâre este însoţit şi de raportul Compartimentului de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Tomesti si întreabă dacă sunt discuţii pe marginea proiectului de hotărâre prezentat.
D-nul. consilier BORZA TRAIAN arata ca este bine ca se pot achita salariile asistentilor personali ai persoanelor cu handicap grav, deoarece este greu sa ai grija de persoane cu handicap grav.
Nefiind alti înscrişi la cuvânt, d-nul. FLOREA DORIN-FLORIN , preşedintele de şedinţă, supune votului deschis al consilierilor proiectul de hotărâre, începând cu titlul hotărârii, urmând cu fiecare art. în parte , fiind aprobat cu 9 voturi „pentru”, fiind adoptată hotărârea nr. 37.

La pct. 4 ,din ordinea de zi , se dă cuvântul dlui primar VASIU ADRIAN VIOREL pentru a prezenta referatul de aprobare la proiectul de hotărâre şi celălalte materiale ce-l însoţesc , fiind urmat de dezbateri .
Domnul consilier local, Cristea Ioan , dă citire raportului Comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-socială,buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărire comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat, domnul consilier local, Paul Cristian –Dumitru , dă citire raportului Comisiei pentru administratie publica locala, juridica, apararea ordinii si linistei publice, a drepturilor cetatenilor care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat, domnul consilier local, Tamas Octavian-Tiberiu dă citire raportului Comisiei de specialitate pentru invatamant, sanatate, cultura, protectie sociala, activitati sportive si de agrement care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat.
D-nul. consilier FLOREA DORIN-FLORIN, preşedinte de şedinţă menţionează că proiectul de hotărâre este însoţit şi de raportul Compartimentului de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Tomesti si întreabă dacă sunt discuţii pe marginea proiectului de hotărâre prezentat .
D-nul. consilier OPRISA SIMONEL arata ca este bine ca se asfalteaza drumul de acces la biserica ortodoxa Leaut, deoarece credinciosii mergeau la slujbe si la alte sarbatori prin noroi .
Nefiind alti înscrişi la cuvânt, d-nul. FLOREA DORIN-FLORIN , preşedintele de şedinţă, supune votului deschis al consilierilor proiectul de hotărâre, începând cu titlul hotărârii, urmând cu fiecare art. în parte , fiind aprobat cu 9 voturi „pentru”, fiind adoptată hotărârea nr. 38.

La pct. 5 ,din ordinea de zi , se dă cuvântul dlui primar VASIU ADRIAN VIOREL pentru a prezenta referatul de aprobare la proiectul de hotărâre şi celălalte materiale ce-l însoţesc , fiind urmat de dezbateri .
Domnul consilier local, Cristea Ioan , dă citire raportului Comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-socială,buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărire comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat, domnul consilier local, Paul Cristian –Dumitru , dă citire raportului Comisiei pentru administratie publica locala, juridica, apararea ordinii si linistei publice, a drepturilor cetatenilor care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat, domnul consilier local, Tamas Octavian-Tiberiu dă citire raportului Comisiei de specialitate pentru invatamant, sanatate, cultura, protectie sociala, activitati sportive si de agrement care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat.
D-nul. consilier FLOREA DORIN-FLORIN, preşedinte de şedinţă menţionează că proiectul de hotărâre este însoţit şi de raportul Compartimentului de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Tomesti si întreabă dacă sunt discuţii pe marginea proiectului de hotărâre prezentat.
D-nul. consilier FLOREA DORIN-FLORIN intreba daca instalatia actuala poate fi reparata.
D-l primar VASIU ADRIAN VIOREL arata ca instalatia va fi refacuta in intregime si intentioneaza ca pe perioada cat va functiona instalatia de climatizare sa se achite valoarea energiei electrice consumate de catre cei care utilizeaza caminul cultural .
Nefiind alti înscrişi la cuvânt, d-nul. FLOREA DORIN-FLORIN , preşedintele de şedinţă, supune votului deschis al consilierilor proiectul de hotărâre, începând cu titlul hotărârii, urmând cu fiecare art. în parte , fiind aprobat cu 9 voturi „pentru”, fiind adoptată hotărârea nr. 39.

La pct. 6 ,din ordinea de zi , se dă cuvântul dlui primar VASIU ADRIAN VIOREL pentru a prezenta referatul de aprobare la proiectul de hotărâre şi celălalte materiale ce-l însoţesc , fiind urmat de dezbateri .
Domnul consilier local, Cristea Ioan , dă citire raportului Comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-socială,buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărire comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat, domnul consilier local, Paul Cristian –Dumitru , dă citire raportului Comisiei pentru administratie publica locala, juridica, apararea ordinii si linistei publice, a drepturilor cetatenilor care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat, domnul consilier local, Tamas Octavian-Tiberiu dă citire raportului Comisiei de specialitate pentru invatamant, sanatate, cultura, protectie sociala, activitati sportive si de agrement care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat.
D-NUL. CONSILIER FLOREA DORIN-FLORIN, preşedinte de şedinţă menţionează că proiectul de hotărâre este însoţit şi de raportul Compartimentului de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Tomesti si întreabă dacă sunt discuţii pe marginea proiectului de hotărâre prezentat.
D-na. consilier OLAR TANIA precizeaza faptul ca acel camin din satul Dobrot nu a mai fost reparat in ultimul timp si daca se gandeste mai bine arata cel mai rau din comuna .
Nefiind alti înscrişi la cuvânt, d-nul. FLOREA DORIN-FLORIN , preşedintele de şedinţă, supune votului deschis al consilierilor proiectul de hotărâre, începând cu titlul hotărârii, urmând cu fiecare art. în parte , fiind aprobat cu 9 voturi „pentru”, fiind adoptată hotărârea nr. 40.

La pct. 7 ,din ordinea de zi , se dă cuvântul dlui primar VASIU ADRIAN VIOREL pentru a prezenta referatul de aprobare la proiectul de hotărâre şi celălalte materiale ce-l însoţesc , fiind urmat de dezbateri .
Domnul consilier local, Cristea Ioan , dă citire raportului Comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-socială,buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărire comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat, domnul consilier local, Paul Cristian –Dumitru , dă citire raportului Comisiei pentru administratie publica locala, juridica, apararea ordinii si linistei publice, a drepturilor cetatenilor care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat, domnul consilier local, Tamas Octavian-Tiberiu dă citire raportului Comisiei de specialitate pentru invatamant, sanatate, cultura, protectie sociala, activitati sportive si de agrement care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat.
D-nul. consilier FLOREA DORIN-FLORIN, preşedinte de şedinţă menţionează că proiectul de hotărâre este însoţit şi de raportul Compartimentului de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Tomesti si întreabă dacă sunt discuţii pe marginea proiectului de hotărâre prezentat .
D-nul. consilier PAUL CRISTIAN-DUMITRU arata ca este bine ca se realizeaza si rigola ce duce la familia Borza Iulian, deoarece la fiecare ploaie mai puternica apa o ia pe drum , aduce pietris si pamant, spaland asfaltul.
Nefiind alti înscrişi la cuvânt, d-nul. FLOREA DORIN-FLORIN , preşedintele de şedinţă, supune votului deschis al consilierilor proiectul de hotărâre, începând cu titlul hotărârii, urmând cu fiecare art. în parte , fiind aprobat cu 9 voturi „pentru”, fiind adoptată hotărârea nr. 41.

La pct. 8 ,din ordinea de zi , se dă cuvântul dlui primar VASIU ADRIAN VIOREL pentru a prezenta referatul de aprobare la proiectul de hotărâre şi celălalte materiale ce-l însoţesc , fiind urmat de dezbateri .
Domnul consilier local, Cristea Ioan , dă citire raportului Comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-socială,buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărire comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat, domnul consilier local, Paul Cristian –Dumitru , dă citire raportului Comisiei pentru administratie publica locala, juridica, apararea ordinii si linistei publice, a drepturilor cetatenilor care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat, domnul consilier local, Tamas Octavian-Tiberiu dă citire raportului Comisiei de specialitate pentru invatamant, sanatate, cultura, protectie sociala, activitati sportive si de agrement care dă aviz favorabil proiectului de hotărâre iniţiat.
D-nul. consilier FLOREA DORIN-FLORIN, preşedinte de şedinţă menţionează că proiectul de hotărâre este însoţit şi de raportul Compartimentului de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Tomesti si întreabă dacă sunt discuţii pe marginea proiectului de hotărâre prezentat.
Nefiind înscrişi la cuvânt, d-nul. FLOREA DORIN-FLORIN , preşedintele de şedinţă, supune votului deschis al consilierilor proiectul de hotărâre, începând cu titlul hotărârii, urmând cu fiecare art. în parte , fiind aprobat cu 9 voturi „pentru”, fiind adoptată hotărârea nr. 42.

Epuizându-se problemele de pe ordinea de zi d-nul. FLOREA DORIN-FLORIN preşedintele de şedinţă, declară închise lucrările şedinţei, mulţumind consilierilor pentru participare, după care urmează probleme diverse.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
FLOREA DORIN-FLORIN

SECRETAR GENERAL,
GIURGIU SANDA

H O T A R A R E A NR. 42 /2020 PRIVIND APROBAREA EXECUTIEI BUGETARE PE TRIMESTRUL II AL ANULUI 2020

ROMANIA
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
CONSILIUL LOCAL


H O T A R A R E A NR. 42 /2020
PRIVIND APROBAREA EXECUTIEI BUGETARE
PE TRIMESTRUL II AL ANULUI 2020

Consiliul local al comunei Tomesti,judetul Hunedoara;
Avand in vedere PROIECTUL DE HOTARARE nr. 2/40 din 30.06.2020 initiat de primarul comunei Tomesti si Referatul de aprobare prezentat de dl. Vasiu Adrian-Viorel, primar al comunei Tomesti
nr. 3/38 din 30.06.2020 prin care se propune aprobarea executiei bugetare pe trimestruL II al anului 2020,
In baza raportului compartimentului de resort nr. 4/38 din 30.06.2020 precum si in baza avizului favorabil al comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-sociale, buget, finante, administrarea domeniului public si privat al comunei, agricultura, gospodarire comunala, protectia mediului, servicii si comert din cadrul Consiliului local nr. 5/121 din 22.07.2020, al avizului favorabil al comisiei de specialitate pentru administratie publica locala, juridica, apararea ordinii si linistei publice, a drepturilor cetatenilor nr. 5/122 din 22.07.2020, precum si avizul favorabil al comisiei de specialitate pentru invatamant, sanatate, cultura, protectie sociala, activitati sportive si de agrement nr. 5/123 din 22.07.2020 ;
In temeiul art.49 alin.2; art.57 alin.2 din Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale modificata si completata, precum şi art.129 alin.2) lit.a) alin.4 lit.a) si art.139 alin.3 lit.a) din Ordonanta de Urgenta nr. 57/2019 privind Codul administrativ, art.11 alin.4 din Legea nr.554/2004 precum si ale Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publica:

H O T A R A S T E :

Art.1 – Se aproba executia bugetara la 30.06.2020 astfel :
– la venituri in suma de 1.087.305,51 lei, prezentata in Anexa nr.1 care face parte integranta din prezenta hotarare;
– la cheltuieli in suma de 894.285,62 lei din care: 890.100,50 lei primarie, scoala 4.185,12 lei, prezentata in Anexa nr.2 care face parte integranta din prezenta hotarare ;
– si un excedent bugetar de 1.067.385,24 lei.
Art.2 –Se aproba executia bugetara a activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii la 30.06. 2020 astfel:
la venituri cu suma de 135.445,73 lei prezentata in Anexa nr.3 care face parte integranta la prezenta hotarare ;
la cheltuieli suma de 105.034,36 lei prezentata in Anexa nr.4 care face parte integranta la prezenta hotarare ;
si un excedent bugetar de 1.791.374,76 lei
Art.3.- Cu ducerea la indeplinire a prezentei hotarari se imputerniceste Compartimentul buget, finante din cadrul Primariei comunei Tomesti .
Art.4. Prezenta hotarare poate fi atacata potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare .
Art.5. –Prezenta hotarare se comunica:
Institutiei Prefectului –Judetul Hunedoara;
Primarului Comunei Tomesti
Compartimentul buget, finante din cadrul Primariei comunei Tomesti.

PRESEDINTE DE SEDINTA
CONTRASEMNEAZA
Florea Florin Dorin

SECRETAR GENERAL
Giurgiu Sanda

Tomesti 23..07.2020
Notă: Prezenta hotărâre a fost adoptată cu cvorumul de :__9_ voturi ,,pentru __-__,,împotrivă,, ; _-_,,abţineri ,, votul fiind liber ;

HOTARAREA nr. 41 /23.07.2020 PRIVIND APROBAREA DOCUMENTATIEI TEHNICO-ECONOMICE SI A DEVIZULUI GENERAL PENTRU OBIECTIVUL: „REPARATII RIGOLA BETONATA L=70M , SAT OBARSA , COMUNA TOMESTI”

ROMANIA
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
CONSILIUL LOCAL


HOTARAREA nr. 41 /23.07.2020
PRIVIND APROBAREA DOCUMENTATIEI TEHNICO-ECONOMICE
SI A DEVIZULUI GENERAL PENTRU OBIECTIVUL:
„REPARATII RIGOLA BETONATA L=70M ,
SAT OBARSA , COMUNA TOMESTI”

Consiliul local al comunei Tomesti ,judetul Hunedoara;
In baza proiectului de hotarare nr. 39/05.06.2020 initiat de primarul comunei Tomesti, dl. Vasiu Adrian-Viorel privind aprobarea documentatiei tehnico-economice si a devizului general pentru obiectivul: „REPARATII RIGOLA BETONATA L=70M , SAT OBARSA , COMUNA TOMESTI”
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 3/37 din 05.06.2020 a Primarului comunei Tomesti prin care se propune privind aprobarea documentatiei tehnico-economice si a devizului general pentru obiectivul: „REPARATII RIGOLA BETONATA L=70M , SAT OBARSA , COMUNA TOMESTI”
In uma raportului compartimentului de resort nr. 4/37 din 05.06.2020 precum şi in baza avizului favorabil al Comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărire comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ din cadrul Consiliului local nr. 5/118 din 22.07.2020 , al avizului favorabil al comisia de specialitate pentru administratie publica locala, juridica, apararea ordinii si linistei publice, a drepturilor cetatenilor nr. 5/119 din 22.07.2020, precum si avizul favorabil al comisiei de specialitate pentru invatamant, sanatate, cultura, protectie sociala, activitati sportive si de agrement nr. 5/120 din 22.07.2020 ;
În conformitate cu prevederile art. 44 alin. 1 şi ale art. 45 alin. 1 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare precum și ale cap. III din H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
In baza art.V din Ordonanta de Urgenta nr.26/2012 privind unele masuri de reducere a cheltuielilor publice  si intarirea disciplinei financiare si de modificare si completare a unor acte normative , cu modificarile si completarile ulterioare ;
În temeiul prevederilor art. 129, alin.2 lit.b, alin. 4 lit. ,,d” , art.139 alin.3 lit.a si art.196 alin. 1, lit.a din Ordonanta de Urgenta nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare , ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată, precum şi ale Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică,

HOTARASTE :

Art. 1. Se aprobă Documentaţia Tehnico – Economică pentru obiectivul de investiții „REPARATII RIGOLA BETONATA L=70M , SAT OBARSA , COMUNA TOMESTI”conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă Devizul General, în valoare de 5.076,93 lei fara TVA, respectiv 6.041,55 cu TVA inclus .
Art.3. Cu ducerea la indeplinire a prezentei hotarari se imputerniceste Compartimentul buget, finante din cadrul Primariei comunei Tomesti .
Art.4. Prezenta hotarare poate fi atacata potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare .
Art.5. Prezenta hotarare se comunica:
Institutiei Prefectului –Judetul Hunedoara;
Primarului Comunei Tomesti
Compartimentul buget, finante din cadrul Primariei comunei Tomesti .

PRESEDINTE DE SEDINTA CONTRASEMNEAZA
Florea Florin-Dorin SECRETAR GENERAL
Giurgiu Sanda

Tomesti 23.07.2020

Notă: Prezenta hotărâre a fost adoptată cu cvorumul de :__ _ voturi ,,pentru”, __-__,,împotrivă,, ; _-_,,abţineri ,, votul fiind liber ;

HOTARAREA nr. 40 /23.07.2020 PRIVIND APROBAREA DOCUMENTATIEI TEHNICO-ECONOMICE SI A DEVIZULUI GENERAL PENTRU OBIECTIVUL: „REPARATII CAMIN DOBROT-COMUNA TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA”

ROMANIA
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
CONSILIUL LOCAL


HOTARAREA nr. 40 /23.07.2020
PRIVIND APROBAREA DOCUMENTATIEI TEHNICO-ECONOMICE
SI A DEVIZULUI GENERAL PENTRU OBIECTIVUL:
„REPARATII CAMIN DOBROT-COMUNA TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA”

Consiliul local al comunei Tomesti ,judetul Hunedoara;
In baza proiectului de hotarare nr. 37/05.06.2020 initiat de primarul comunei Tomesti, dl. Vasiu Adrian-Viorel privind aprobarea documentatiei tehnico-economice si a devizului general pentru obiectivul: „REPARATII CAMIN DOBROT-COMUNA TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA”
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 3/36 din 05.06.2020 a Primarului comunei Tomesti prin care se propune privind aprobarea documentatiei tehnico-economice si a devizului general pentru obiectivul: „REPARATII CAMIN DOBROT-COMUNA TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA”
In uma raportului compartimentului de resort nr. 4/36 din 05.06.2020 precum şi in baza avizului favorabil al Comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărire comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ din cadrul Consiliului local nr. 5/115 din 22.07.2020 , al avizului favorabil al comisia de specialitate pentru administratie publica locala, juridica, apararea ordinii si linistei publice, a drepturilor cetatenilor nr. 5/116 din 22.07.2020, precum si avizul favorabil al comisiei de specialitate pentru invatamant, sanatate, cultura, protectie sociala, activitati sportive si de agrement nr. 5/117 din 22.07.2020 ;
În conformitate cu prevederile art. 44 alin. 1 şi ale art. 45 alin. 1 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare precum și ale cap. III din H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
In baza art.V din Ordonanta de Urgenta nr.26/2012 privind unele masuri de reducere a cheltuielilor publice  si intarirea disciplinei financiare si de modificare si completare a unor acte normative , cu modificarile si completarile ulterioare ;
În temeiul prevederilor art. 129, alin.2 lit.b, alin. 4 lit. ,,d” , art.139 alin.3 lit.a si art.196 alin. 1, lit.a din Ordonanta de Urgenta nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare , ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată, precum şi ale Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică,

HOTARASTE :

Art. 1. Se aprobă Documentaţia Tehnico – Economică pentru obiectivul de investiții „REPARATII CAMIN DOBROT-COMUNA TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA”
conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă Devizul General, în valoare de 56.597,02 lei fara TVA, respectiv 67.679,56 cu TVA inclus .
Art.3. Cu ducerea la indeplinire a prezentei hotarari se imputerniceste Compartimentul buget, finante din cadrul Primariei comunei Tomesti .
Art.4. Prezenta hotarare poate fi atacata potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare .

Art.5. Prezenta hotarare se comunica:
Institutiei Prefectului –Judetul Hunedoara;
Primarului Comunei Tomesti
Compartimentul buget, finante din cadrul Primariei comunei Tomesti .

PRESEDINTE DE SEDINTA
CONTRASEMNEAZA
Florea Florin-Dorin

SECRETAR GENERAL
Giurgiu Sanda

Tomesti 23.07.2020

Notă: Prezenta hotărâre a fost adoptată cu cvorumul de :__ _ voturi ,,pentru”, __-__,,împotrivă,, ; _-_,,abţineri ,, votul fiind liber ;

HOTARAREA nr. 39 /23.07.2020 PRIVIND APROBAREA DOCUMENTATIEI TEHNICO-ECONOMICE SI A DEVIZULUI GENERAL PENTRU OBIECTIVUL: „REPARATII CAMIN TIULESTI-COMUNA TOMESTI, INSTALATII ELECTRICE CLIMATIZARE SI MODERNIZARE INSTALATII ELECTRICE ”

ROMANIA
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
CONSILIUL LOCAL

HOTARAREA nr. 39 /23.07.2020
PRIVIND APROBAREA DOCUMENTATIEI TEHNICO-ECONOMICE
SI A DEVIZULUI GENERAL PENTRU OBIECTIVUL:
„REPARATII CAMIN TIULESTI-COMUNA TOMESTI, INSTALATII ELECTRICE CLIMATIZARE SI MODERNIZARE INSTALATII ELECTRICE ”

Consiliul local al comunei Tomesti ,judetul Hunedoara;
In baza proiectului de hotarare nr.
37/05.06.2020 initiat de primarul comunei Tomesti, dl. Vasiu Adrian-Viorel privind aprobarea documentatiei tehnico-economice si a devizului general pentru obiectivul: „REPARATII CAMIN TIULESTI-COMUNA TOMESTI, INSTALATII ELECTRICE CLIMATIZARE SI MODERNIZARE INSTALATII ELECTRICE ”
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 3/35 din 05.06.2020 a Primarului comunei Tomesti prin care se propune privind aprobarea documentatiei tehnico-economice si a devizului general pentru obiectivul: „REPARATII CAMIN TIULESTI-COMUNA TOMESTI, INSTALATII ELECTRICE CLIMATIZARE SI MODERNIZARE INSTALATII ELECTRICE ”;
In uma raportului compartimentului de resort nr. 4/35 din 05.06.2020 precum şi in baza avizului favorabil al Comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărire comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ din cadrul Consiliului local nr. 5/115 din 22.07.2020 , al avizului favorabil al comisia de specialitate pentru administratie publica locala, juridica, apararea ordinii si linistei publice, a drepturilor cetatenilor nr. 5/116 din 22.07.2020, precum si avizul favorabil al comisiei de specialitate pentru invatamant, sanatate, cultura, protectie sociala, activitati sportive si de agrement nr. 5/117 din 22.07.2020 ;
În conformitate cu prevederile art. 44 alin. 1 şi ale art. 45 alin. 1 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare precum și ale cap. III din H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
In baza art.V din Ordonanta de Urgenta nr.26/2012 privind unele masuri de reducere a cheltuielilor publice  si intarirea disciplinei financiare si de modificare si completare a unor acte normative , cu modificarile si completarile ulterioare ;
În temeiul prevederilor art. 129, alin.2 lit.b, alin. 4 lit. ,,d” , art.139 alin.3 lit.a si art.196 alin. 1, lit.a din Ordonanta de Urgenta nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare , ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată, precum şi ale Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică,

HOTARASTE :

Art. 1. Se aprobă Documentaţia Tehnico – Economică pentru obiectivul de investiții „REPARATII CAMIN TIULESTI-COMUNA TOMESTI, INSTALATII ELECTRICE CLIMATIZARE SI MODERNIZARE INSTALATII ELECTRICE ”conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă Devizul General, în valoare de 21.212,26 lei fara TVA, respectiv 25.242,59 cu TVA inclus .
Art.3. Cu ducerea la indeplinire a prezentei hotarari se imputerniceste Compartimentul buget, finante din cadrul Primariei comunei Tomesti .
Art.4. Prezenta hotarare poate fi atacata potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare .
Art.5. Prezenta hotarare se comunica:
Institutiei Prefectului –Judetul Hunedoara;
Primarului Comunei Tomesti
Compartimentul buget, finante din cadrul Primariei comunei Tomesti .

PRESEDINTE DE SEDINTA
CONTRASEMNEAZA
Florea Florin-Dorin

SECRETAR GENERAL
Giurgiu Sanda

Tomesti 23.07.2020

Notă: Prezenta hotărâre a fost adoptată cu cvorumul de :__ _ voturi ,,pentru”, __-__,,împotrivă,, ; _-_,,abţineri ,, votul fiind liber ;

HOTARAREA NR. 37 /2020 PRIVIND RECTIFICAREA BUGETULUI LOCAL PE ANUL 2020

R O M A N I A
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
CONSILIUL LOCAL

HOTARAREA NR. 37 /2020
PRIVIND RECTIFICAREA BUGETULUI LOCAL PE ANUL 2020

Consiliul local al comunei Tomesti, judetul Hunedoara ;
Referatul de aprobare prezentat de dl. Vasiu Adrian-Viorel, primar al comunei Tomesti nr. 3/33 din 05.06.2020 prin care se propune rectificarea bugetului local pe anul 2020
In baza raportului compartimentului de resort nr. 4/33 din 05.06.2020 precum şi in baza avizului favorabil al Comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărire comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ din cadrul Consiliului local nr. 5/109 din 22.07.2020 , al avizului favorabil al comisiei de specialitate pentru administratie publica locala, juridica, apararea ordinii si linistei publice, a drepturilor cetatenilor nr. 5/110 din 22.07.2020, precum si avizul favorabil al comisiei de specialitate pentru invatamant, sanatate, cultura, protectie sociala, activitati sportive si de agrement nr. 5/111 din 22.07.2020 ;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 5/2020 a bugetului de stat pe anul 2020 și a prevederilor art. 19 alin.2, art.20 alin.1.lit c, art.50 din Legea nr. 273/ 2006 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare ;
In temeiul prevederilor art.129 alin.1 ,alin.4 lit.”a” si art.139 alin.3 lit.a precum si art.196 alin.1 lit.a din Ordonanta de Urgenta nr. 57/2019 privind Codul administrativ si ale art.11 alin.4 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, actualizata

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se aproba rectificarea bugetului local al comunei Tomesti pe anul 2020, la venituri în suma de 2.667,97 mii lei la care se adauga excedentul bugetului local de la sfârșitul anului 2019, în suma de 1.106,06 mii lei și la cheltuieli în suma de 3.774,03 mii lei, din care:
– venituri sectiunea de funcționare în suma de 2.301,10 mii lei;
– cheltuieli sectiunea de funcționare în suma de 2.301,10 mii lei;
– venituri sectiunea de dezvoltare în suma de 366,87 mii lei la care se adauga excedentul bugetului local de la sfârșitul anului 2019, în suma de 1.106,06 mii lei ;
– cheltuieli sectiunea de dezvoltare în suma de 1.472,93 mii lei ;
conform anexelor 1 și 2 care fac parte integranta din prezenta hotărâre.

Art 2. Veniturile și cheltuielile bugetului local al comunei Tomesti rămân neschimbate .

Art.3. Prezenta hotărâre poate fi atacata,conform procedurii si termenelor prevazute de art.39 alin.3 din Legea 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificarile și completarile ulterioare

Art.4. Cu ducerea la indeplinire a prezentei hotarari se imputerniceste Compartimentul buget, finanțe din cadrul Primariei Comunei Tomesti .

Art.5. Prezenta hotărâre se comunică :
– Instituţiei Prefectului judeţului Hunedora;
– Primarului comunei Tomesti;
– Compartimentului buget, finante din cadrul Primariei comunei Tomesti;
– Administratia Judeteana a Finanţelor Publice Hunedoara –Deva;
– Trezoreria Operativa a municipiului Brad

PRESEDINTE DE SEDINTA ,
CONTRASEMNEAZA,
Florea Florin Dorin

SECRETAR GENERAL ,
GiurgiU Sanda

Tomesti 23.07.2020

Notă : Prezenta hotărâre a fost adoptată cu cvorumul de ____voturi “pentru” , din 9 consilieri în funcţie ; ________voturi “contra” ; ________voturi “abţineri’ , votul fiind liber .

HOTĂRÂREA NR. 36/2020 PRIVIND ANALIZA STADIULUI DE ÎNSCRIERE A DATELOR ÎN REGISTRUL AGRICOL PENTRU SEMESTRUL I AL ANULUI 2020 ŞI STABILIREA MĂSURILOR PENTRU EFICIENTIZAREA ACESTEI ACTIVITĂŢI.

ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂREA NR. 36/2020
PRIVIND ANALIZA STADIULUI DE ÎNSCRIERE A DATELOR ÎN REGISTRUL AGRICOL PENTRU SEMESTRUL I AL ANULUI 2020 ŞI STABILIREA MĂSURILOR PENTRU EFICIENTIZAREA ACESTEI ACTIVITĂŢI.

CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI TOMESTI , JUDEŢUL HUNEDOARA;
Examinând:
Proiectul de hotărâre nr. 34 din 05.06.2020 privind analiza stadiului de înscriere a datelor în Registrul agricol pentru semestrul I al anului 2020 şi stabilirea măsurilor pentru eficientizarea acestei activităţi, iniţiat de către primarul comunei Tomesti ;
Referatul de aprobare nr. 3/32 din 05.06.2020 cu privire la analiza stadiului de înscriere a datelor în Registrul agricol pentru semestrul I al anului 2020 şi stabilirea măsurilor pentru eficientizarea acestei activităţi, prezentată de domnul primar Vasiu Adrian Viorel ;
Analizand Raportul compartimentului buget, finante nr. 4/32 din 05.062020 din cadrul Primariei comunei Tomesti, precum si avizul favorabil al comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-sociale, buget, finante, administrarea domeniului public si privat al comunei, agricultura, gospodarire comunala, protectia mediului, servicii si comert nr. 5/106 din 22.07.2020, al avizului favorabil al comisia de specialitate pentru administratie publica locala, juridica, apararea ordinii si linistei publice, a drepturilor cetatenilor nr. 5/107 din 22.07.2020 , precum si avizul favorabil al comisiei de specialitate pentru invatamant, sanatate, cultura, protectie sociala, activitati sportive si de agrement nr. 5/108 din 22.07.2020 ; .
In scopul asigurarii unei evidente unitare cu privire la categoriile de folosinta a terenurilor, a mijloacelor de productie agricola si a efectivelor de animale care contribuie la dezvoltarea agriculturii si buna utilizare a resurselor locale, autoritatile administratiei publice locale ale comunelor, oraselor si municipiilor organizeaza intocmirea si tinerea la zi a registrului agricol, pe suport hartie si in format electronic, conform formularelor registrului agricol aprobate prin hotarare a Guvernului, pe unitati administrativ-teritoriale si pe localitati componente ale acestora.
În temeiul dispoziţiilor:
O.G. nr.28/2008 privind registrul agricol, cu completările şi modificările ulterioare;
HGR nr. 218/2015 privind registrul agricol pentru perioada 2015 – 2019;
art.7, alin. (4) din Ordinul nr.25/2020 pentru aprobarea Normelor tehnice privind modul de completare a registrului agricol pentru perioada 2020-2024
O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu completările şi modificările ulterioare;
Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare
În conformitate cu prevederile art.129, alin. (1) si (2) lit.a şi art.139 alin.1 şi art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanta de Urgenta nr. 57/2019 privind Codul administrativ

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. – Se ia act de stadiul de înscriere a datelor în Registrul agricol pentru semestrul I al anului 2020 în conformitate cu datele din raportul de specialitate al Compartimentului Agricol din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Tomesti , conform anexei 1 care face parter integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 – Se aprobă Programul de măsuri pentru eficientizarea datelor înscrise în Registrul agricol, conform anexei 2 care face parter integrantă din prezenta hotărâre.

Art.3 – Cu ducere la îndeplinire a sarcinilor din prezenta hotărâre se însărcinează Primarul comunei Tomesti prin Compartimentul Agricol, prin funcţionarul public cu atribuţii în completarea registrului agricol.
Art.4 – Prezenta hotărâre poate fi contestata potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, la Tribunalul Hunedoara, Secţia Contencios Administrativ.
Art.5 – Prezenta hotărâre se comunică:
Instituţiei Prefectului judeţului Hunedoara,
Primarului comunei Tomesti ,
Compartimentului Agricol, , prin afişare.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
CONTRASEMNEAZĂ
Florea Florin-Dorin

SECRETAR GENERAL ,
Giurgiu Sanda

Tomesti 23.07.2020

NOTA : Prezenta hotărâre s-a adoptat prin vot deschis, cvorumul fiind de: ___ voturi „pentru” __-_voturi „împotrivă”, ____-___abţineri.

HOTARAREA nr. 38 /23.07.2020 PRIVIND APROBAREA DOCUMENTATIEI TEHNICO-ECONOMICE SI A DEVIZULUI GENERAL PENTRU OBIECTIVUL: „REPARATII DRUM ULITA BISERICA SAT LEAUT,COMUNA TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA”

ROMANIA
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
CONSILIUL LOCAL

HOTARAREA nr. 38 /23.07.2020
PRIVIND APROBAREA DOCUMENTATIEI TEHNICO-ECONOMICE
SI A DEVIZULUI GENERAL PENTRU OBIECTIVUL:
„REPARATII DRUM ULITA BISERICA SAT LEAUT, COMUNA TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA”

Consiliul local al comunei Tomesti ,judetul Hunedoara;
In baza proiectului de hotarare nr.37 /05.06.2020 initiat de primarul comunei Tomesti, dl. Vasiu Adrian-Viorel privind aprobarea documentatiei tehnico-economice si a devizului general pentru obiectivul: „REPARATII DRUM ULITA BISERICA SAT LEAUT,COMUNA TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA”
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 3/34 din 05.06.2020 a Primarului comunei Tomesti prin care se propune privind aprobarea documentatiei tehnico-economice si a devizului general pentru obiectivul: „REPARATII DRUM ULITA BISERICA SAT LEAUT,COMUNA TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA”;
In uma raportului compartimentului de resort nr. 4/34 din 05.06.2020 precum şi in baza avizului favorabil al Comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărire comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ din cadrul Consiliului local nr. 5/112 din 22.07.2020 , al avizului favorabil al comisia de specialitate pentru administratie publica locala, juridica, apararea ordinii si linistei publice, a drepturilor cetatenilor nr. 5/113 din 22.07.2020, precum si avizul favorabil al comisiei de specialitate pentru invatamant, sanatate, cultura, protectie sociala, activitati sportive si de agrement nr. 5/114 din 22.07.2020 ;
În conformitate cu prevederile art. 44 alin. 1 şi ale art. 45 alin. 1 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare precum și ale cap. III din H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
In baza art.V din Ordonanta de Urgenta nr.26/2012 privind unele masuri de reducere a cheltuielilor publice  si intarirea disciplinei financiare si de modificare si completare a unor acte normative , cu modificarile si completarile ulterioare ;
În temeiul prevederilor art. 129, alin.2 lit.b, alin. 4 lit. ,,d” , art.139 alin.3 lit.a si art.196 alin. 1, lit.a din Ordonanta de Urgenta nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare , ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată, precum şi ale Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică,

HOTARASTE :

Art. 1. Se aprobă Documentaţia Tehnico – Economică pentru obiectivul de investiții “REPARATII DRUM ULITA BISERICA SAT LEAUT,COMUNA TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA”conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă Devizul General, în valoare de 10.357,72 lei fara TVA, respectiv 12.325,69 cu TVA inclus .
Art.3. Cu ducerea la indeplinire a prezentei hotarari se imputerniceste Compartimentul buget, finante din cadrul Primariei comunei Tomesti .
Art.4. Prezenta hotarare poate fi atacata potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare .

Art.5. –Prezenta hotarare se comunica:
Institutiei Prefectului –Judetul Hunedoara;
Primarului Comunei Tomesti
Compartimentul buget, finante din cadrul Primariei comunei Tomesti .

PRESEDINTE DE SEDINTA
CONTRASEMNEAZA
Florea Florin-Dorin

SECRETAR GENERAL
Giurgiu Sanda

Tomesti 23.07.2020

Notă: Prezenta hotărâre a fost adoptată cu cvorumul de :__ _ voturi ,,pentru”, __-__,,împotrivă,, ; _-_,,abţineri ,, votul fiind liber ;

HOTARAREA nr. 35 /2020 PRIVIND ÎNSUŞIREA RAPORTULUI PRIVIND ACTIVITATEA ASISTENŢILOR PERSONALI AI PERSOANELOR CU HANDICAP GRAV PE SEMESTRUL I AL ANULUI 2020

R O M A N I A
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
CONSILIUL LOCAL


HOTARAREA nr. 35 /2020
PRIVIND ÎNSUŞIREA RAPORTULUI PRIVIND ACTIVITATEA
ASISTENŢILOR PERSONALI AI PERSOANELOR CU HANDICAP GRAV
PE SEMESTRUL I AL ANULUI 2020

Consiliul local al comunei Tomesti , judetul Hunedoara
In baza proiectului de hotarare nr. 33 din 05.06.2020 privind însuşirea raportului privind activitatea asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav pe semestrul I al anului 2020 ;
Având în vedere referatul de aprobare a primarului comunei Tomesti nr.3/31 din 05.06.2020, prin care se propune însuşirea raportului privind activitatea asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav pe semestrul I al anului 2020.
Analizand Raportul compartimentului buget, finante nr. 4/31 din 05.06.2020 din cadrul Primariei comunei Tomesti, precum si avizul favorabil al comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-sociale, buget, finante, administrarea domeniului public si privat al comunei, agricultura, gospodarire comunala, protectia mediului, servicii si comert nr. 5/103 din 22.07.2020, al avizului favorabil al comisia de specialitate pentru administratie publica locala, juridica, apararea ordinii si linistei publice, a drepturilor cetatenilor nr. 5/104 din 22.07.2020 , precum si avizul favorabil al comisiei de specialitate pentru invatamant, sanatate, cultura, protectie sociala, activitati sportive si de agrement nr. 5/105 din 22.07.2020 ;
Tinand cont de prevederile art.40 alin.(2) din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art.29 alin.(1) din Hotararea de Guvern nr.268/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificarile si completarile ulterioare ,
În temeiul prevederilor art.129 alin. (2) lit.d) şi alin.(7) lit.b) , art.139 alin.(1) si art.196 alin.1) lit.a) din Ordonanta de Urgenta nr. 57/2019 privind Codul administrativ :

HOTARASTE:

Art.1. Se însuşeşte Raportul privind activitatea asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav pe semestrul I al anului 2020 , conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Prezenta hotărâre poate fi contestata potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, la Tribunalul Hunedoara, Secţia Contencios Administrativ.
Art.3- Prezenta hotărâre se comunică:
Instituţiei Prefectului, judeţul Hunedoara;
Primarului comunei Tomesti
Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului a judetului Hunedoara

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
CONTRASEMNEAZĂ
Florea Florin-Dorin

SECRETAR GENERAL,
Giurgiu Sanda

Tomesti 23.07.2020

NOTA : Prezenta hotărâre s-a adoptat prin vot deschis, cvorumul fiind de: ___ voturi „pentru” __-_voturi „împotrivă”, ____-___abţineri.

PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND APROBAREA DOCUMENTATIEI TEHNICO-ECONOMICE SI A DEVIZULUI GENERAL PENTRU OBIECTIVUL: „REPARATII DRUM ULITA BISERICA SAT LEAUT,COMUNA TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA”

ANUNT

În conformitate cu prevederile art. 7 alin. 2 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vă aducem la cunoştinţă că azi , 05.06.2020 s-a initiat de catre primarul comunei Tomesti , dl. Vasiu Adrian-Viorel

PROIECTUL DE HOTARARE
PRIVIND APROBAREA DOCUMENTATIEI TEHNICO-ECONOMICE SI A DEVIZULUI GENERAL PENTRU OBIECTIVUL:
„REPARATII DRUM ULITA BISERICA SAT LEAUT,COMUNA TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA”

  Proiectul de hotărâre poate fi consultat la sediul Primăriei comunei Tomesti până la data de 22.07.2020 , ora 10.00 .
Se pot depune la sediul Primăriei comunei Tomesti , la compartimentul Secretar comuna , sugestii, propuneri, opinii referitoare la acest proiect de hotărâre.

PRIMAR
Vasiu Adrian-Viorel


ROMANIA
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA TOMESTI
CONSILIUL LOCAL

PROIECT DE HOTARARE nr. 36 /05.06.2020
PRIVIND APROBAREA DOCUMENTATIEI TEHNICO-ECONOMICE SI A DEVIZULUI GENERAL PENTRU OBIECTIVUL:
„REPARATII DRUM ULITA BISERICA SAT LEAUT,COMUNA TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA”

Consiliul local al comunei Tomesti ,judetul Hunedoara;
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 3/34 din 05.06.2020 a Primarului comunei Tomesti prin care se propune privind aprobarea documentatiei tehnico-economice si a devizului general pentru obiectivul: „REPARATII DRUM ULITA BISERICA SAT LEAUT,COMUNA TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA”
În conformitate cu prevederile art. 44 alin. 1 şi ale art. 45 alin. 1 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare precum și ale cap. III din H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
In baza art.V din Ordonanta de Urgenta nr.26/2012 privind unele masuri de reducere a cheltuielilor publice  si intarirea disciplinei financiare si de modificare si completare a unor acte normative , cu modificarile si completarile ulterioare ;
În temeiul prevederilor art. 129, alin.2 lit.b, alin. 4 lit. ,,d” , art.139 alin.3 lit.a si art.196 alin. 1, lit.a din Ordonanta de Urgenta nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare , ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată, precum şi ale Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică,

HOTARASTE :

Art. 1. Se aprobă Documentaţia Tehnico – Economică pentru obiectivul de investiții „REPARATII DRUM ULITA BISERICA SAT LEAUT,COMUNA TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA”conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă Devizul General, în valoare de 10.357,72 lei fara TVA, respectiv 12.325,69 cu TVA inclus .
Art.3. Cu ducerea la indeplinire a prezentei hotarari se imputerniceste Compartimentul buget, finante din cadrul Primariei comunei Tomesti .
Art.4. Prezenta hotarare poate fi atacata potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare .
Art.5. –Prezenta hotarare se comunica:
Institutiei Prefectului –Judetul Hunedoara;
Primarului Comunei Tomesti
Compartimentul buget, finante din cadrul Primariei comunei Tomesti .

INITIATOR AVIZAT
Vasiu Adrian-Viorel

SECRETAR GENERAL
GIURGIU SANDA