MONITORUL OFICIAL LOCAL
ALTE DOCUMENTE
– Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna/contrasemna/aviza actele administrative, precum obiecţiile cu privire la legalitate.
– Registrul pentru consemnarea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
a) Proiectele hotărârilor Consiliului Local;
b) Dispoziţiile autorităţii executive, numai în cazul celor cu caracter normativ;
c) Probleme de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale;
d) Proiecte de hotărâre ale Consiliului Local cu caracter normativ;
e) Minute ale ședințelor Consiliului Local în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică;
f) Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului Local;
g) Declaraţii de căsătorie;
h) Documente neprevăzute la lit. a) – g) şi care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică;
i) Alte documente neprevăzute la lit. a) – h) a căror aducere la cunoştinţă publică se apreciază ca fiind oportună şi necesară.
ALTE DOCUMENTE PUBLICE
♦ Registrul pentru consemnarea comunicărilor, propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:

♦ Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna / contrasemna / aviza actele administrative, precum și obiecţiile cu privire la legalitate.
* Documente emise de primărie care fac parte din categoria informațiilor publice.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
♦ Registrul pentru consemnarea comunicărilor, propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
PROIECT DE HOTARARE nr. 68 /22.11.2021 PRIVIND CONSTATAREA INCETARII DE DREPT INAINTE DE EXPIRAREA DURATEI NORMALE ,PRIN DEMISIE, A MANDATULUI DE VICEPRIMAR AL DOMNULUI OPRISA SIMONEL-FLORIN, PRECUM SI VACANTAREA FUNCTIEI DE VICEPRIMAR AL COMUNEI TOMESTI
[…]
PROIECT DE HOTARARE nr. 64/15.11.2021 PRIVIND APROBAREA NUMARULUI DE BURSE SCOLARE SI CUANTUMUL ACESTORA PENTRU SEMESTRUL I AL ANULUI SCOLAR 2021-2022
[…]
PROIECT DE HOTĂRÂRE NR. 67/15.11.2021 PRIVIND APROBAREA STUDIULUI DE FEZABILITATE PENTRU „PROIECTUL REGIONAL DE DEZVOLTARE A INFRASTRUCTURII DE APĂ ȘI APĂ UZATĂ DIN JUDETUL HUNEDOARA, ÎN PERIOADA 2014 – 2020”, A INDICATORILOR TEHNICO-ECONOMICI AI PROIECTULUI, PRECUM ȘI A PLANULUI ANUAL DE EVOLUTIE A TARIFELOR CONFORM REZULTATELOR ANALIZEI COST-BENEFICIU A PROIECTULUI
[…]
PROIECT DE HOTARARE nr.61/ 11.10.2021 privind rectificarea bugetului local al comunei Tomesti pe anul 2021
[…]
PROIECT DE HOTARARE nr. 59 /07.10.2021 PRIVIND APROBAREA DOCUMENTATIEI TEHNICO-ECONOMICE SI A DEVIZULUI GENERAL PENTRU OBIECTIVUL: „REPARATII DRUM VICINAL SAT DOBROT-POZ.HORGA SABIN-LA OCOALE, L=450, l=3M, COMUNA TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA”
[…]
PROIECT DE HOTĂRÂRE NR. 58 /07.10.2021 PRIVIND ANALIZA STADIULUI DE ÎNSCRIERE A DATELOR ÎN REGISTRUL AGRICOL PENTRU TRIMESTRUL III AL ANULUI 2021 ŞI STABILIREA MĂSURILOR PENTRU EFICIENTIZAREA ACESTEI ACTIVITĂŢI
[…]
PROIECT DE HOTARARE NR.57/07.10.2021 PRIVIND APROBAREA CERERII DE FINANTARE SI A DEVIZULUI GENERAL ESTIMATIV IN VEDEREA INCLUDERII LA FINANTARE A OBIECTIVULUI DE INVESTITIE ”MODERNIZARE DRUM IN SATUL OBARSA: ULITA “LA LACURI”, COMUNA TOMESTI , JUDETUL HUNEDOARA” PRIN PROGRAMULUI NATIONAL DE INVESTITII ”ANGHEL SALIGNY”
[…]
PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND INDEXAREA NIVELURILOR IMPOZITULUI PE MIJLOACELE DE TRANSPORT CU MASA TOTALA MAXIMA AUTORIZATA MAI MARE SAU EGALA CU 12 TONE PENTRU ANUL 2022
[…]
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND ADERAREA COMUNEI TOMESTI PRIN CONSILIUL LOCAL TOMESTI LA ASOCIATIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARA “SERVICIUL JUDETEAN PENTRU OCROTIREA ANIMALELOR FARA STAPAN”
[…]
CONSULTARE PUBLICA
[…]
PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND ANALIZA STADIULUI DE ÎNSCRIERE A DATELOR ÎN REGISTRUL AGRICOL PENTRU TRIMESTRUL IV AL ANULUI 2021 ŞI STABILIREA MĂSURILOR PENTRU EFICIENTIZAREA ACESTEI ACTIVITĂŢI
[…]
PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND APROBAREA MAJORARII TAXEI DE INCHIRIERE PENTRU UTILAJELE DIN DOTAREA PRIMARIEI COMUNEI TOMESTI , JUDETUL HUNEDOARA
[…]
PROIECT DE HOTARARE nr. 68 /22.11.2021 PRIVIND CONSTATAREA INCETARII DE DREPT INAINTE DE EXPIRAREA DURATEI NORMALE ,PRIN DEMISIE, A MANDATULUI DE VICEPRIMAR AL DOMNULUI OPRISA SIMONEL-FLORIN, PRECUM SI VACANTAREA FUNCTIEI DE VICEPRIMAR AL COMUNEI TOMESTI
[…]
PROIECT DE HOTARARE nr. 64/15.11.2021 PRIVIND APROBAREA NUMARULUI DE BURSE SCOLARE SI CUANTUMUL ACESTORA PENTRU SEMESTRUL I AL ANULUI SCOLAR 2021-2022
[…]
PROIECT DE HOTĂRÂRE NR. 67/15.11.2021 PRIVIND APROBAREA STUDIULUI DE FEZABILITATE PENTRU „PROIECTUL REGIONAL DE DEZVOLTARE A INFRASTRUCTURII DE APĂ ȘI APĂ UZATĂ DIN JUDETUL HUNEDOARA, ÎN PERIOADA 2014 – 2020”, A INDICATORILOR TEHNICO-ECONOMICI AI PROIECTULUI, PRECUM ȘI A PLANULUI ANUAL DE EVOLUTIE A TARIFELOR CONFORM REZULTATELOR ANALIZEI COST-BENEFICIU A PROIECTULUI
[…]
PROIECT DE HOTARARE nr.61/ 11.10.2021 privind rectificarea bugetului local al comunei Tomesti pe anul 2021
[…]
PROIECT DE HOTARARE nr. 59 /07.10.2021 PRIVIND APROBAREA DOCUMENTATIEI TEHNICO-ECONOMICE SI A DEVIZULUI GENERAL PENTRU OBIECTIVUL: „REPARATII DRUM VICINAL SAT DOBROT-POZ.HORGA SABIN-LA OCOALE, L=450, l=3M, COMUNA TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA”
[…]
PROIECT DE HOTĂRÂRE NR. 58 /07.10.2021 PRIVIND ANALIZA STADIULUI DE ÎNSCRIERE A DATELOR ÎN REGISTRUL AGRICOL PENTRU TRIMESTRUL III AL ANULUI 2021 ŞI STABILIREA MĂSURILOR PENTRU EFICIENTIZAREA ACESTEI ACTIVITĂŢI
[…]
PROIECT DE HOTARARE NR.57/07.10.2021 PRIVIND APROBAREA CERERII DE FINANTARE SI A DEVIZULUI GENERAL ESTIMATIV IN VEDEREA INCLUDERII LA FINANTARE A OBIECTIVULUI DE INVESTITIE ”MODERNIZARE DRUM IN SATUL OBARSA: ULITA “LA LACURI”, COMUNA TOMESTI , JUDETUL HUNEDOARA” PRIN PROGRAMULUI NATIONAL DE INVESTITII ”ANGHEL SALIGNY”
[…]
PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND INDEXAREA NIVELURILOR IMPOZITULUI PE MIJLOACELE DE TRANSPORT CU MASA TOTALA MAXIMA AUTORIZATA MAI MARE SAU EGALA CU 12 TONE PENTRU ANUL 2022
[…]
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
ANUNȚURI PUBLICE
(anunțuri imobiliare, somații publice, posturi vacante, documente care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică)
PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND INDEXAREA IMPOZITELOR ȘI TAXELOR LOCALE ALE COMUNEI TOMESTI PE ANUL 2023
[…]
CONVOCATOR
[…]
DISPOZITIA NR. 27/2022 PRIVIND CONVOCAREA CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI TOMESTI,IN SEDINTA ORDINARA PENTRU DATA DE 31.03.2022, ORA 13,00
[…]
PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND APROBAREA REALIZARII INVESTITIEI SI A INDICATORILOR TEHNICO-ECONOMICI PENTRU OBIECTIVUL DE INVESTITIE: “CONSTRUIRE CAPELA MORTUALA IN SATUL TOMESTI“
[…]
Anunț privind AMENAJARE A FONDULUI FORESTIER PROPRIETATE PUBLICA ȘI PRIVATĂ APARȚINÂND COMUNEI TOMEȘTI
[…]
PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND APROBAREA DELEGARII GESTIUNII SERVICIULUI DE ILUMINAT PUBLIC AL COMUNEI TOMESTI IN BAZA STUDIULUI DE OPORTUNITATE PRIVIND FUNDAMENTAREA DECIZIEI DE DELEGARE A GESTIUNII SERVICIULUI DE ILUMINAT PUBLIC AL COMUNEI TOMESTI , JUDETUL HUNEDOARA
[…]
ANUNT PRIVIND INSCRIEREA CANDIDATILOR PENTRU PERSONALUL DE RECENSAMANT IN VEDEREA PRESTARII SERVICIILOR AFERENTE RECENSAMANTULUI POPULATIEI SI LOCUINTELOR RUNDA 2021 IN TERITORIU
[…]
PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND INSUSIREA CONTRACTULUI DE FOLOSIRE A INFRASTRUCTURII SISTEMULUI DE DISTRIBUTIE A ENERGIEI ELECTRICE PENTRU REALIZAREA SERVICIULUI DE ILUMINAT PUBLIC LA NIVELUL COMUNEI TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA
ContinuareDeclarații de avere și de interese
Transparența veniturilor salariale
Rapoarte și studii
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Toate documentele de interes public
HOTĂRÂREA NR. 14/2023, PRIVIND APROBAREA LISTEI CONSUMATORILOR – PERSOANE FIZICE CARE AU DOMICILIUL STABIL ȘI LOCUIESC EFECTIV ÎN COMUNA TOMESTI ȘI CARE BENEFICIAZĂ DE REDUCEREA CU 50% A PREŢULUI FINAL AL ENERGIEI ELECTRICE
[…]